INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE PRIN PRISMA REGLEMENTĂRILOR CUPRINSE ÎN LEGEA NR. 151/2015: SCOPUL LEGII, PRINCIPIILE, DOMENIUL DE APLICARE, FORMELE PROCEDURII ŞI INIŢIEREA PROCEDURII.

ABSTRACT

Long‑awaited, the Law of natural persons insolvency no. 151/2015 is a social protection law, addressed to bona fide natural persons, to consumers, giving them the chance to benefit from a debt reduction or rescheduling and, in some situations, even a debt discharge.

 

The entry into force of the law on January 1, 2018 would lead to a reasonable assumption that the infrastructure involved in the adoption of the law was created and that the law can be applied, since the debtors are ultimately the beneficiaries of a procedure used in the vast majority of European Union countries.

 

Unfortunately, even if the law came into force, it is inapplicable, given that the List of procedure administrators and liquidators for natural persons insolvency procedure has not been published and that at this moment there is still no working logistics.

KEYWORDS: natural person • bona fide debtor • consumer • personal bankruptcy
• reimbursement of debts • reasonable living standard • irreparably compromised situation

Spre deosebire de ţările europene, a căror legislaţie pro­tejează consumatorii inclusiv prin intermediul unor dispo­ziţii care reglementează falimentul personal şi anularea totală sau parţială a datoriilor pe care aceştia nu le pot acoperi, până de curând, legislaţia română nu prevedea nicio cale de salvare pentru debitorii persoane fizice care nu‑şi puteau onora obligaţiile către bănci şi alţi creditori. Soluţiile puse la dispoziţie de către bănci, precum refinan­ţarea, rescadenţarea sau restructurarea creditelor, nu făceau decât să mărească costul total al creditului.

Ţările europene, prin legislaţia adoptată în domeniul insol­venţei persoanelor fizice, urmăresc să protejeze debi­torii supraîn­datoraţi, să le acorde şansa „reabilitării” şi reintegrării sociale şi economice, prin aşa‑numita „new chance”, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil şi descăr­carea de datoriile imposibil de achitat. Dezideratul urmărit de majoritatea legislaţiilor europene constă în echilibrarea relaţiilor între necesitatea creditorilor de a‑şi recupera creanţele şi imposibilitatea debitorilor de a‑şi achita datoriile, cu finalitatea reinserţiei sociale şi financiare a debi­torului persoană fizică de bună‑credinţă.

Spre deosebire de majoritatea ţărilor europene, în România nu exista o legislaţie în vigoare care să se aplice în mod efectiv şi care să prevadă posibilitatea persoanelor fizice de a intra în procedura de faliment personal şi de a beneficia de o reducere a plăţilor.

Până la finele anului 2017, legislaţia română permitea creditorilor să urmărească debitorii până la sfârşitul vieţii, într‑o procedură de executare silită individuală, care se putea întinde pe o perioadă de câţiva ani, la finalul căreia creditorul putea avea neşansa de a nu‑şi recupera creanţele, integral sau parţial, astfel că procedura se transforma într‑una dăunătoare, consumatoare de timp şi păguboasă. În afară de creditori, procedura de executare silită individuală afectează în mod special debitorul, care se poate afla în diverse situaţii de genul celor generate de şomaj, probleme medicale grave, supraîndatorare din cauze independente de voinţa celui care le‑a contractat, cum este cazul celor care au contractat credite în CHF.

Ca urmare, intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice începând cu 1 ianuarie 2018 nu numai ca este un pas important legislativ, aşteptat de foarte mulţi debitori persoane fizice, dar este şi o şansă acordată acestora de a finaliza o etapă cu consecinţe păgubitoare şi chiar nefaste şi de a se reintegra în mediul social şi economic, inclusiv în beneficiul societăţii din care aceştia fac parte.

Astfel, România are, fără îndoială, nevoie de o lege a insol­venţei persoanelor fizice, fiind până la apariţia Legii nr. 151/2015 una dintre ţările cu o legislaţie restrictivă în tratarea supraîn­datorării persoanelor fizice.

Mai mult, conform unui studiu[i] al London Economics (LE) pentru Financial Services User Group (FSUG), un grup de experţi constituit de Comisia Europeană pentru consultarea în problemele ce ţin de protecţia consu­matorilor de servicii finan­ciare, românii îndatoraţi se regăseau printre cei mai dezavantajaţi consumatori din Europa.

Legea insolvenţei persoanelor fizice nr. 151/2015[ii], o lege de protecţie socială, se adresează persoanelor fizice de bună‑credinţă, ale căror datorii provin din neachitarea la timp a ratelor bancare contractate în vederea achiziţionării unui serviciu sau produs personal sau din activităţile care urmăresc satisfacerea unor nevoi personale, cum ar fi restanţele la furnizorii de utilităţi.

Procedurile reglementate de această lege se aplică debitorului persoană fizică simplu particular sau consumator, ale cărui obligaţii nu rezultă din exploatarea unei întreprinderi, în sensul art. 3 C. civ.[iii].

Deşi a fost publicată în Monitorul Oficial din 26 iunie 2015, traseul parcurs până la intrarea în vigoare, 1 ianuarie 2018, a fost extrem de anevoios, Legea presupunând o anumită infrastructură, fără de care aplicarea acesteia este imposibilă.

Iniţial, Legea trebuia să intre în vigoare, potrivit art. 93, la 6 luni de la data publicării sale, cu excepţia art. 92 (care vizează constituirea comisiilor de insolvenţă, modul de întocmire a primei liste a administratorilor şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, precum şi constituirea secţiunii „Debitori ‑ persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploa­tarea unei întreprinderi” în cadrul Buletinului procedurilor de insolvenţă), care ar fi trebuit să intre în vigoare la 3 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Ca urmare, actul normativ trebuia sa intre în vigoare în 26 decembrie 2015, însă acesta nu avea norme de aplicare la acel moment.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 61/2015[iv], termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 93 teza întâi a fost prorogat până la data de 31 decembrie 2016.

În 22 ianuarie 2016 s‑a publicat în Monitorul Oficial H.G.
nr. 11/2016[v] privind constituirea comisiilor de insolvenţă la nivel central şi teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015. Hotărârea de Guvern prevedea înfiinţarea comisiilor de insolvenţă la nivel central şi teritorial, ca etapă premergătoare implementării Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

Conform hotărârii menţionate, comisia de insolvenţă la nivel central urma să fie alcătuită din cinci membri titulari şi cinci supleanţi, numiţi pentru un mandat de 3 ani, în maximum 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ. Aceştia trebuiau desemnaţi de către Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (în prezent, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale – n.r.), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. La nivel teritorial se constituiau comisiile de insolvenţă formate din reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (în prezent, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale – n.r.), Ministerului Finanţelor Publice şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Activitatea comisiilor la nivel central şi teritorial urma să fie sprijinită de un aparat tehnic, ale cărui atribuţii erau stabilite de actul normativ.

Cu toate acestea, Legea insolvenţei persoanelor fizice nu a intrat în vigoare nici la 31 decembrie 2016, astfel că prin O.U.G nr. 98/2016[vi] a fost amânată din nou aplicarea actului normativ până la 1 august 2017.

Însă s‑a mai făcut un pas înainte, astfel că prin H.G. nr. 419/2017 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare, care au fost publicate în M. Of. nr. 436 din 13 iunie 2017, cuprinzând un număr de 47 de articole.

Normele metodologice stabilesc aplicarea legii cu privire la modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de conciliere, precum şi modul de comunicare cu debitorul şi creditorii, tipurile onorariilor pentru administratorul procedurii şi lichidator, precum şi cuantumul minim şi maxim al acestor onorarii.

Ulterior, s‑a prorogat din nou intrarea în vigoare a legii, astfel că în M. Of. nr. 614 din 28 iulie 2017 a fost publicată O.G.
nr. 6/2017[vii] pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015: termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 93 teza întâi s‑a prorogat până la data de 1 ianuarie 2018, dată la care legea a intrat în vigoare.

Decizia a fost luată de executiv, având în vedere complexi­tatea domeniului reglementat de această lege, precum şi punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii, care în şedinţa din 4 iulie 2017 a hotărât „sesizarea Ministerului Justiţiei în vederea amânării din nou a intrării în vigoare a Legii
nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, pentru adoptarea măsurilor ce se impun pentru pregătirea tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice implicate în procedura de insolvenţă, atât sub aspect funcţional, cât şi organizatoric”.

Astfel, s‑a ajuns la situaţia în care, deşi avem o lege a insolvenţei persoanelor fizice îndelung aşteptată, Legea a intrat în vigoare şi totuşi este inaplicabilă. De ce este inaplicabilă? De ce până la acest moment nu avem dosare în derulare, deşi din verificările efectuate pe portalul instanţelor de judecată, pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrată o cerere de deschidere a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, în care nu a putut fi desemnat un lichidator? Sunt întrebări pertinente, la care se aşteaptă un răspuns. Unul dintre motivele acestor întârzieri este constituirea cu dificultate a comisiilor de insolvenţă la nivel local, la care se depun dosarele de insolvenţă, dar şi faptul că până la acest moment nu s‑a publicat Lista administra­torilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice.

 

1. Scopul Legii nr. 151/2015

Cu privire la insolvenţa persoanelor fizice, pe plan interna­ţional sunt recunoscute două tipologii principale de insolvenţă a persoa­nelor fizice:

‑ modelul anglo‑american, numit fresh start, şi

‑ versiunea continental‑europeană, cunoscută şi sub denu­mirea fresh start meritat.

Conform modelului anglo‑american, aproape orice debitor persoană fizică poate beneficia de efectele legii, în schimb, de a doua procedură, adoptată de majoritatea statelor europene în materie de insolvenţă a persoanelor fizice, poate beneficia doar debitorul care a ajuns în situaţia imposibilităţii de plată a dato­riilor curente din cauze independente de voinţa sa sau datorită lipsei de previziune, cu condiţia ca acesta să fie de bună‑credinţă.

Potrivit art. 1 din Lege, scopul este reprezentat de instituirea unei proceduri colective „pentru redresarea situaţiei financiare a debitorului persoană fizică” de bună‑credinţă, acoperirea într‑o măsură cât mai mare a pasivului acestuia şi descărcarea de datorii, în condiţiile acestui act normativ.Legea nr. 151/2015 are la bază aceeaşi concepţie a debitorului persoană fizică de bună‑credinţă, astfel că dispo­ziţiile legii nu sunt aplicabile şi debito­rului de rea‑credinţă.

Aşadar, scopul legii îl reprezintă:

• redresarea situaţiei financiare a debitorului persoană fizică;
• acoperirea într‑o măsură cât mai mare a pasivului acestuia;
• descărcarea de datorii a debito­rului de bună‑credinţă.

 

Comparativ cu legea insolvenţei pro­fe­sioniştilor, se poate observa faptul că şi Legea nr. 151/2015 tratează acelaşi fenomen, respectiv insol­venţa unui debitor, însă între scopurile avute în vedere există o diferenţă semnifi­cativă.

Astfel, în timp ce procedura insolvenţei profesioniştilor are ca scop acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia, procedura insolvenţei persoanei fizice are ca obiectiv redresarea situaţiei financiare a debitorului persoană fizică, de bună‑credinţă, ale cărui obligaţii nu rezultă din exploatarea de către acesta a unei întreprinderi, acoperirea într‑o măsură cât mai mare a pasivului acestuia şi descărcarea de datoriile reziduale.

Noua Lege a insolvenţei persoanelor fizice nr. 151/2015 reglementează trei forme ale procedurii de insolvenţă:

• procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor;
• procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active;
• procedura simplificată de insolvenţă.

 

Astfel, putem observa că între insolvenţa persoanelor fizice şi insolvenţa profesioniştilor reglementată de Legea nr. 85/2014 există anumite similitudini.

O persoană fizică ale cărei obligaţii nu rezultă din exploatarea unei întreprinderi are la dispoziţie două mari modalităţi de atingere a scopului legii:

1) Procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, care are ca scop redresarea financiară a debitorului. Această procedură este asemănătoare cu procedura de reorga­nizare judiciară, reglementată de Legea nr. 85/2014.

2) Procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active, prin care toate bunurile şi/sau veniturile urmăribile ale debitorului sunt lichidate pentru acoperirea pasivului. Şi această procedură are corespondent în Legea nr. 85/2014, respectiv în procedura de faliment.

Pe lângă aceste două forme, pe care le putem considera ca principale ale procedurii de insolvenţă, mai există o a treia:

3) Procedura simplificată de insolvenţă, care se aplică anu­mitor categorii de debitori care îndeplinesc următoarele condiţii: cuantumul total al obligaţiilor debitorului să fie de cel mult 10 salarii minime pe economie, debitorul să nu aibă bunuri sau venituri urmăribile, debitorul să aibă peste vârsta standard de pensionare sau să‑şi fi pierdut total ori cel puţin jumătate din capacitatea de muncă. Având în vedere condiţiile stricte stabilite de lege pentru ca un debitor persoană fizică să acceadă la această formă a procedurii, considerăm că nu vor fi multe persoane fizice care se vor califica pentru a beneficia de această a treia modalitate de realizare a scopului general al procedurii[viii].

 

1. Principiile Legii nr. 151/2015

Potrivit art. 2, Legea insolvenţei persoanelor fizice este guver­nată de următoarele principii (8 principii):

1. Acordarea unei şanse debitorilor de bună‑credinţă de redresare a situaţiei financiare, prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor;
2. Facilitarea negocierii/renegocierii amiabile a creanţelor şi a încheierii unui acord al creditorilor cu debitorul asupra planului de rambursare a datoriilor;
3. Sprijinirea ieşirii din starea de insolvenţă a debitorului, inclusiv prin descărcarea de datorii, în condiţiile legii, într‑un sistem sistematic şi raţional, astfel încât debitorul să fie motivat să facă eforturi pentru a desfăşura activităţi generatoare de venituri, să fie facilitată reinserţia acestuia în mediul social şi contribuţia sa la viaţa economică a comunităţii, conform cu nivelul de pregătire profesională şi experienţa acumulată;
4. Maximizarea, printr‑o procedură colectivă, a gradului de recuperare a creanţelor şi a gradului de valorificare a activelor, atunci când este cazul;
5. Asigurarea, în cadrul procedurii colective, a unui tratament echitabil al creditorilor şi a unui tratament egal pentru creditorii de acelaşi rang;
6. Recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile;
7. Asigurarea unei proceduri de insolvenţă eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într‑un termen rezonabil, într‑o manieră obiectivă şi imparţială, cu minimum de costuri pentru creditori, debitori, instituţii şi autorităţi publice, precum şi pentru orice alte entităţi implicate;
8. Asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previ­zibilitate în procedură, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi cu protejarea datelor cu caracter personal.

Comparativ cu Legea nr. 151/2015, în Legea nr. 85/2014[ix] sunt reglementate un număr de 13 principii, iar primul principiu stabilit la pct. 1 al art. 4 este: maxi­mizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor, spre deosebire de primul principiu reglementat de Legea insolvenţei particularilor, care este acordarea unei şanse debitorilor de bună‑credinţă.

 

III. Domeniul de aplicare al Legii nr. 151/2015

Potrivit art. 6, Iniţierea procedurii de insolvenţă, din Legea nr. 151/2015, debitorul aflat în stare de insolvenţă, în sensul art. 3 pct. 12, poate depune la comisia de insolvenţă o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare (prima formă a procedurii).

În cazul în care debitorul consideră că situaţia sa financiară este iremediabil compromisă[x] şi un plan de rambursare a datoriilor nu poate fi elaborat şi pus în executare, acesta poate solicita direct instanţei judecătoreşti competente deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active (a doua formă).

Debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 65 (cuantumul total al obligaţiilor sale este cel mult 10 salarii minime pe economie; nu are bunuri sau venituri urmăribile; are peste vârsta standard de pensionare sau şi‑a pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă) poate depune la comisia de insolvenţă o cerere de aplicare a procedurii simplificate de insolvenţă, potrivit art. 66 (a treia formă).

Aşadar, raportându‑ne la dispoziţiile art. 4, Domeniul de aplicare, putem conchide că procedurile prevăzute de prezenta lege se aplică debitorului persoană fizică ale cărui obligaţii nu rezultă din exploatarea de către acesta a unei întreprinderi, în sensul art. 3 C. civ., şi care:

1. Are domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită în România de cel puţin 6 luni anterior depunerii cererii.
2. Este în stare de insolvenţă[xi], în sensul art. 3 pct. 12, şi nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, într‑o perioadă de maximum 12 luni, capabil să îşi execute obligaţiile astfel cum au fost contractate, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere.

Pentru determinarea nivelului de trai, există o serie de criterii stabilite atât prin dispoziţiile Legii nr. 151/2015, cât şi prin dispoziţiile stabilite de normele metodologice.

Astfel, dispoziţiile art. 45 alin. (1) pct. d) din Normele metodologice stabilesc următoarele: comisia de insolvenţă la nivel central va emite, prin decizie a preşedintelui, criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, pe care le va publica anual. Iar în alin. (2) se prevede faptul că preşedintele acestei comisii va emite decizie şi va dispune publicarea în Monitorul Oficial şi pe pagina de internet a ANPC a criteriilor pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil în procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare şi în procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active.

În cuprinsul alin. (2) al art. 2 din aceleaşi norme sunt menţio­nate reperele la care se va raporta comisia la nivel central pentru stabilirea criteriilor:

• valoarea coşului minim lunar de consum;
• valoarea cheltuielilor profesionale de şcolarizare;
• preţul utilităţilor şi al alimentelor de bază;
• componenţa şi structura familiei debitorului;
• situaţiile speciale de sănătate;
• cheltuieli minime legate de funcţionarea şi întreţinerea unui vehicul indispensabil;
• cheltuieli legate de creşterea şi îngrijirea copilului;
• exigenţe minimale ale unei locuinţe convenabile.

3. Cuantumul total al obligaţiilor sale scadente este cel puţin egal cu valoarea‑prag[xii] de 15 salarii minime pe economie (deşi legea nu precizează dacă este vorba de salarii brute sau nete, considerăm că trebuie avut în vedere salariul minim brut din România, întrucât doar acesta este unul fix, care se actualizează periodic de către Guvern – salariul minim brut pe ţară, de la 1 ianuarie 2018, fiind de 1.900 lei. 15 x 1.900 lei = 28.500 lei).

 

În afară de starea de insolvenţă a unei persoane fizice, mai este necesar ca respectiva persoană să fi fost de bună‑credinţă (legiuitorul nu a definit în art. 3 ce înseamnă debitor de bună‑credinţă).

Conform dispoziţiilor art. 14, Buna‑credinţă, din Codul civil:

„(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună‑credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

(2) Buna‑credinţă se prezumă până la proba contrară”.

Legiuitorul a simţit nevoia să sublinieze importanţa deosebită a bunei‑credinţe în această materie specială ce reglementează procedurile de insolvenţă pentru persoanele fizice.

Buna‑credinţă trebuie să existe pe tot parcursul derulării procedurii şi chiar după închiderea acesteia, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti de eliberare de datoriile reziduale, în cazul procedurilor de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor şi a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active sau a închiderii procedurii simplificate de insolvenţă.

Cu toate că Legea nr. 151/2015 nu defineşte sintagma debitor de bună‑credinţă, ea face o enumerare a datornicilor care nu pot beneficia de procedurile reglementate de acest act normativ.

Astfel, Legea a prevăzut în art. 4 alin. (4) faptele debitorului care conduc la prezumţia de rea‑credinţă.

Nu poate beneficia de această procedură:

• Debitorul care a mai fost subiectul unei astfel de proce­duri, finalizată cu eliberarea de datoriile reziduale, cu mai puţin de 5 ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenţei.

Legea interzice ca această categorie de debitori să beneficieze de prevederile legii, tocmai pentru a evita o descărcare repetată de datorii şi un comportament iresponsabil al debitorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 151/2015, Buletinul procedurilor de insolvenţă – secţiunea „Debitori ‑ persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” are drept scop publicarea, cu respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, a deciziilor comisiei de insolvenţă şi a hotărârilor instanţei de judecată, precum şi a altor acte a căror publicare o prevede legea.

Iar, conform prevederilor alin. (2) şi (3) ale art. 91:

‑ debitorul va fi radiat din Buletinul procedurilor de insol­venţă la împlinirea a 5 ani de la data pronunţării hotărârii judecăto­reşti privind închiderea acestei proceduri, prin încheiere a directorului Buletinului procedurilor de insolvenţă;

‑ de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a încheierii directorului, accesul la toate actele şi informaţiile publicate cu privire la un debitor, inclusiv prin serviciile on‑line aferente, va fi asigurat numai pentru debitor, comisiile de insol­venţă, instanţele judecătoreşti, organele de urmărire şi cercetare penală, autorităţi şi instituţii publice.

Ca urmare, termenul de 5 ani începe să curgă de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii.

De asemenea, cele trei proceduri nu se pot aplica debitorului:

• În cazul căruia una dintre cele trei proceduri enumerate de lege a fost închisă cu mai puţin de 5 ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, din motive ce îi sunt imputabile.
• Care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, a unei infracţiuni de fals sau a unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii.
• Care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile.
• Care, deşi apt de muncă şi fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu a depus diligenţa rezonabilă necesară pentru a‑şi găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit.
• Care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuoare, în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că este în stare de insolvenţă.
• Care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvenţă, cu intenţie sau din culpă gravă. Se prezumă a fi avut acest efect:
• contractarea, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, a unor datorii care reprezintă cel puţin 25% din valoarea totală a obligaţiilor, cu excepţia obligaţiilor excluse.

Conform art. 3 pct. 14 din Legea nr. 151/2015, obligaţiile excluse sunt obligaţiile debitorului care nu pot fi supuse unor măsuri de eşalonare, reducere sau ştergere:

1. obligaţiile legale sau convenţionale de întreţinere, ultimele neputând depăşi un prag de cinci salarii medii pe an;
2. obligaţii rezultate din atragerea răspunderii penale şi contravenţionale;

• asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligaţii excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a‑şi plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel;
• efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăţi preferenţiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;
• transferarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul său în patrimoniul altei persoane fizice ori juridice, în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvenţă;
• care, la data formulării cererii de deschidere a unei proceduri de insolvenţă, are deja deschisă o altă procedură de insolvenţă.

Aceste prezumţii sunt relative.

 

Legea insolvenţei persoanelor fizice, în afară de beneficii, are şi o serie de minusuri şi lacune:

 

Încă de la momentul publicării sale, Legea a dat naştere la o serie de controverse şi opinii doctrinare de natură a dezaproba apariţia acesteia, care au apreciat că societatea civilă nu este încă pregătită pentru o astfel de lege şi că norma juridică va da posibilitatea unor persoane fizice să comită abuzuri de drept. Există şi păreri conform cărora Legea trebuie modificată având în vedere lacunele şi inadvertenţele acesteia.

Astfel, putem enumera câteva situaţii care, din cauza unor insuficiente reglementări sau a unor reglementări defectuoase, au dat naştere la opinii dintre cele mai critice:

 

1. Excluderea din categoria subiecţilor de drept cărora li se adresează a profesiilor liberale şi implicit a liber‑profesioniştilor

Dacă Legea nr. 85/2014 se aplică profesioniştilor, adică foste­lor societăţi comerciale, actuale societăţi, la care se adaugă şi per­soa­nele fizice autorizate, Legea nr. 151/2015 are ca scop insti­tuirea unei proceduri colective pentru redresarea situaţiei finan­ciare a debitorului persoană fizică de bună‑credinţă, simplu particular sau consumator, deci ale cărui obligaţii nu rezultă din exploatarea de către acesta a unei întreprinderi, în sensul art. 3
C. civ.[xiii].

Astfel, niciunul dintre aceste acte normative nu protejează profesiile libe­rale. Considerăm că se impune o vii­toare adaptare a legii insolvenţei parti­cularilor, în sensul includerii liber‑pro­fesioniştilor în categoria subiecţilor de drept cărora se adresează procedura insolvenţei persoanei fizice, evident cu adaptările de rigoare ale textului de lege, astfel încât şi această categorie să beneficieze de protecţia normei juridice.

2. Art. 4 alin. (4) lit. b): procedura nu se aplică persoanele condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infrac­ţiuni de evaziune fiscală, a unei infrac­ţiuni de fals sau a unei infracţiuni să­vâr­­şite cu intenţie contra patrimoniului, prin nesocotirea încrederii

Infracţiunile contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii sunt regle­mentate în Codul penal, Titlul II, Infrac­ţiuni contra patrimoniului, Capitolul III, art. 238‑248 (abuzul de încredere, abu­zul de încredere prin fraudarea credito­rilor, bancruta simplă, bancruta frau­duloasă, gestiunea frauduloasă, însu­şirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, înşelăciunea, înşelăciunea privind asigurările, deturnarea licitaţiilor publice şi exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile). O parte dintre aceste infracţiuni, şi anume bancruta simplă, bancruta frauduloasă şi gestiunea frauduloasă, au fost reglementate în trecut de Legea
nr. 85/2006, care a fost abrogată la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2014.

Din formularea legiuitorului s‑ar putea înţelege că o con­damnare pentru una dintre infracţiunile prevăzute de art. 4
alin. (4) pct. b) ar exclude în totalitate debitorul condamnat de la beneficiul legii, fără a exista posibilitatea reabilitării judecătoreşti, în baza căreia debitorul respectiv să beneficieze de aceste dispoziţii legale.

În situaţia în care persoana condamnată a fost reabilitată, incapacităţile şi interdicţiile sunt înlăturate.

Dispoziţiile art. 4 alin. (4) lit. b) stabilesc cu exactitate care sunt infracţiunile care împiedică debitorul să beneficieze de efectele legii, astfel că un debitor care este condamnat pentru una sau mai multe dintre infracţiunile prevăzute în Codul penal sau în legile speciale poate fi subiectul legii insolvenţei fizice, putând fi considerat un debitor de bună‑credinţă.

 

3. Art. 4 alin. (4) lit. c): procedura nu se aplică debitorului care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile

Considerăm că ar fi bine‑venită renunţarea la această dispo­ziţie, care limitează accesul la procedură a unor debitori care au avut neşansa de a‑şi pierde locul de muncă, din motive ce nu le sunt întotdeauna şi în totalitate imputabile.

În situaţia unui angajat care a fost concediat din motive stabilite de angajator ca fiindu‑i imputabile, pot apărea următoa­rele probleme: în primul rând, împotriva deciziei de concediere emise de către angajator, angajatul are posibilitatea formulării unei contestaţii la instanţa de judecată competentă. Ulterior, procedura în faţa instanţei se poate prelungi în căile de atac, iar în situaţia casării cauzei cu trimitere spre rejudecare, termenul de soluţionare a contestaţiei poate depăşi perioada de 2 ani. În toată această perioadă, angajatul care a fost concediat din motive considerate imputabile de către angajator nu are posibilitatea de a se adresa comisiei teritoriale de insolvenţă. Astfel, doar la finalizarea judecăţii, în situaţia în care instanţa pronunţă o hotărâre definitivă prin care stabileşte că motivele nu îi sunt imputabile, angajatul poate formula o cerere de deschidere a procedurii.

Mai mult, în situaţia în care textul de lege s‑ar aplica strict, într‑un mod literal, nu ar putea beneficia de efectele procedurii nici debitorul care, după ce a fost concediat din motive imputabile, a încheiat un nou contract de muncă.

Ca propunere de lege ferenda, considerăm că s‑ar impune înlăturarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) lit. c), întrucât limitează accesul la procedură a acelor debitori care au fost concediaţi în ultimii 2 ani din motive imputabile.

 

4. Art. 4 alin. (4) lit. d): prevede categoria debitorilor persoane fizice care, deşi apte de muncă, nu au depus diligenţa rezonabilă necesară pentru a‑şi găsi un loc de muncă

Prin dispoziţiile mai sus enunţate, legiuitorul a limitat accesul la această procedură pentru debitorii persoane fizice care nu au făcut niciun efort de a‑şi găsi un loc de muncă, în situaţia în care înregistrează datorii.

Legea nu stabileşte ce înseamnă această „diligenţă rezo­nabilă”, lăsând la aprecierea comisiei de insolvenţă sau a instanţei de judecată să aprecieze dacă debitorul a depus sau nu diligenţa rezonabilă de a‑şi găsi un loc de muncă.

Astfel, la momentul depunerii cererii de deschidere a procedurii debitorul are la îndemână următoarele posibilităţi:

• să facă dovada faptului că nu este apt de muncă sau
• că a ocupat un loc de muncă sau
• că a făcut demersuri de a se angaja, inclusiv că este înregistrat în evidenţele agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi are domiciliul, fără a i se oferi un loc de muncă.

Ca urmare, ar fi fost util ca legiuitorul să precizeze cu exactitate care sunt aceste „diligenţe rezonabile”, astfel încât textul de lege să dea naştere la cât mai puţine interpretări[xiv].

5. Art. 4 alin. (4) lit. f) pct. 3: prevede categoria debitorilor persoane fizice care au determinat sau înlesnit ajungerea în stare de insolvenţă, prin „efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăţi preferenţiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii”

Textul de lege poate crea confuzii, având în vedere faptul că orice plată făcută de către debitor are efectul de a reduce suma disponibilă pentru plata altor datorii. Ca urmare, considerăm că s‑ar impune înlăturarea acestor dispoziţii.

 

6. Art. 15 alin. (1): administratorii procedurii să fie desem­naţi aleatoriu de comisia de insolvenţă

Administratorul judiciar este desemnat aleatoriu de comisia de insolvenţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, executorilor judecătoreşti, avocaţilor sau notarilor publici, înscrişi în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanei fizice.

Conform art. 9 alin. (1) pct. a) din H.G. nr. 11/2016 privind constituirea comisiilor de insolvenţă la nivel central şi teritorial, printre atribuţiile comisiei de insolvenţă la nivel central se numără şi întocmirea şi actualizarea listei administratorilor şi lichidatorilor procedurii, operaţiune care va trebui făcută de cel puţin două ori pe an, cu sprijinul aparatului tehnic.

Iar conform art. 10 alin. (1) pct. d) din aceeaşi hotărâre, aparatul tehnic al comisiei de insolvenţă la nivel central are obligaţia de a centraliza listele membrilor corpurilor profesionale, care sunt admişi pentru includere în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice.

Secţiunea a 4‑a din Normele metodologice conţine mai multe dispoziţii cu privire la administratorii procedurii. Astfel, dispoziţiile alin. (1) al art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 stabilesc faptul că administratorul procedurii este desemnat din Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice şi, dacă este cazul, înlocuit, în mod aleatoriu. În vederea asigurării desemnării aleatorii, respectiv a înlocuirii, alin. (2) prevede obligaţia comisiei de insolvenţă la nivel central de a depune diligenţele necesare pentru dezvoltarea şi implementarea unei aplicaţii informatice în acest scop.

Legea nu menţionează posibilitatea ca datornicul sau creditorii să aleagă administratorul, aşa cum se întâmplă în cazul persoanelor juridice.

Considerăm ca s‑ar impune modificarea textului de lege, astfel încât să‑i fie permis debitorului să‑şi aleagă singur persoana care să‑i administreze procedura, din Lista administratorilor procedurii. Pentru debitor ar fi mult mai facilă colaborarea cu o persoană cunoscută decât cu o persoană străină, având în vedere şi specificul acestei proceduri, precum şi faptul că impune cunoaşterea de către administratorul procedurii a unor elemente de ordin personal cu privire la debitorul persoană fizică.

 

7. Art. 49 alin. (1): lichidatorul este desemnat aleatoriu de către instanţă, prin sentinţa de deschidere a procedurii dintre practicienii în insolvenţă, executorii judecătoreşti, avocaţii sau notarii publici înscrişi în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, care îşi au sediul profesional în judeţul în care îşi are domiciliul, reşedinţa principală sau reşedinţa obişnuită debitorul

Şi în această situaţie, la fel ca şi în cazul anterior, considerăm că s‑ar impune modificarea textului de lege astfel încât să‑i fie permis şi debitorului supus procedurii judiciare prin lichidare de active să aleagă lichidatorul.

8. Art. 51 alin. (1): legea impune lichidatorilor o serie de atribuţii, fără ca acestea să fie detaliate în vreun fel

Astfel, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. p), lichi­dato­rul poate cere denunţarea unor contracte încheiate de către datornic.

Legea insolvenţei persoanelor fizice nu se completează cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care reglementează o procedură specială, permiţând administratorului judiciar să denunţe con­tractul în termen de 3 luni de la deschiderea procedurii în vederea maximizării averii debitorului, ci doar cu Codul civil, care nu permite denunţarea decât în cazul unei clauze anterioare de denunţare inserate în contract, şi cu Codul de procedură civilă, care nu reglementează deloc instituţia aceasta (art. 89 din Normele de completare).

În această situaţie, lichidatorii s‑ar putea afla în imposi­bilitatea îndeplinirii acestor obligaţii, neavând o clarificare a limitărilor acestor atribuţii.

 

9. Art. 44 alin. (4): legea stabileşte componenţa comisiilor teritoriale de insolvenţă doar la anumiţi reprezentanţi, fără a lua în calcul şi categoria creditorilor

Conform art. 44 alin. (4), comisia teritorială de insolvenţă este alcătuită din reprezentanţi ai:

• Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
• Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale – n.r.),
• Ministerului Finanţelor Publice.

Astfel, comisia teritorială nu are în componenţă un repre­zentant al creditorilor.

S‑ar impune modificarea legii, în sensul includerii în rândul membrilor comisiilor teritoriale şi a unui reprezentant al creditorilor, dintre creditorii a căror creanţe deţin cea mai mare pondere la masa credală, dat fiind interesul major pe care aceştia îl justifică în procedură.

 

10. Art. 10: alegerea judecătoriilor ca instanţe de fond competente

Există mai multe opinii în doctrină conform cărora această reglementare va duce la supraaglomerarea instanţelor respective. Pentru soluţionarea cererilor în cadrul procedurii, va fi nevoie de înfiinţarea unor secţii specializate în materia insolvenţei, iar judecătorii acestor secţii se vor confrunta cu o procedură nouă, diferită de procedurile judiciare date până la acest moment în competenţa lor materială.

Secţiile specializate de la tribunal au deja în competenţă procedura judiciară a insolvenţei profesioniştilor, iar între cele două proceduri există o serie de similitudini, procedura destinată particularilor inspirându‑se din instituţiile reglementate de Legea nr. 85/2014 şi reglementările anterioare. Având în vedere faptul că în cadrul tribunalelor şi a curţilor de apel există secţii specia­lizate în insolvenţă, ar fi fost de preferat alegerea tribunalelor ca instanţe de fond.

 

11. Un aspect omis: insolvenţa transfrontalieră

Se impune introducerea unui capitol distinct care să reglementeze toate aspectele ce privesc conflictul de jurisdicţii şi procedura de recunoaştere a hotărârilor străine în materia insolvenţei particularilor.

 

Beneficiile aduse de lege

 

În ciuda deficienţelor actuale, Legea aduce şi o serie de beneficii importante pentru persoanele fizice.

În primul rând, Legea acordă o nouă şansă datornicilor rău‑platnici de bună‑credinţă, oferindu‑le posibilitatea ca în anumite situaţii, strict reglementate de lege, să fie descărcaţi de datoriile reziduale.

În cazul deschiderii uneia dintre cele trei forme ale procedurii insolvenţei persoanelor fizice, se vor suspenda executările silite şi se va stopa calculul penalităţilor.

Iar în situaţia în care se va deschide procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare, debitorul persoană fizică poate propune plata eşalonată şi parţială a datoriilor, prin intermediul planului.

În cazul debitorului cu o situaţie iremediabil compromisă, care nu îndeplineşte condiţiile stabilite pentru a putea propune un plan de rambursare sau care, deşi a propus un astfel de plan, nu a reuşit să‑l ducă la bun sfârşit, lichidarea activelor se va putea face în anumite limite. Prin măsurile de protecţie stabilite, Legea încearcă să împiedice aruncarea în stradă a rău‑platnicilor de bună‑credinţă. Astfel, Legea instituie un drept de preferinţă a debitorului persoană fizică la încheierea unui contract de închiriere a imobilului sau a unei părţi din acesta, la un cuantum al chiriei stabilit în condiţiile pieţei.

 

În concluzie, adoptarea unei legislaţii care să reglementeze insolvenţa persoanelor fizice nu este doar necesară, ci şi obligatorie, având în vedere faptul că prevederile Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă[xv] impun statelor membre extinderea procedurilor de insolvenţă şi la persoanele fizice.

În epoca modernă, creditul stă la baza economiei, iar în afara creditului aceasta nu poate funcţiona, astfel că cei care contractează un credit pot deveni excesiv de îndatoraţi din cauze asupra cărora nu au întotdeauna control, gestionarea afacerilor personale fiind dificil şi uneori chiar imposibil de realizat.

Ca urmare, scopul Legii insolvenţei persoanelor fizice nu poate fi aplicarea unui stigmat asupra celui care apelează la beneficiile legii, efectele acesteia putând fi resimţite doar pe tărâmul accesului la credit şi la instrumentele financiare, şi nu al limitării accesului la piaţa muncii sau la discreditarea publică a persoanei fizice[xvi].

Considerăm că legiuitorul ar face un pas important în eventualitatea unei viitoare modificări a Legii insolvenţei persoanelor fizice, şi anume dacă, în afară de debitorii persoane fizice de bună‑credinţă, Legea s‑ar putea aplica, în anumite condiţii, şi persoanelor fizice care s‑au dovedit de rea‑credinţă, dar care ar putea beneficia de o „nouă şansă”. Să nu uităm că de această şansă ar putea profita şi familia debitorului de rea‑credinţă, persoanele pe care le are în întreţinere şi, în final, chiar societatea din care face parte.

Note

[i] http://www.economica.net/studiu‑london‑economics‑faliment‑personal-supraindatorare‑anulare‑datorie_51181.html.

[ii] Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, în vigoare de la 1 ianuarie 2018, a fost publicată în M. Of. nr. 464 din 26 iunie 2015 şi cuprinde un număr de 93 de articole.

[iii] Potrivit art. 3 C. civ.: „(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ”.

[iv] O.U.G. nr. 61/2015 din 23 decembrie 2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice a fost publicată în M. Of. nr. 962 din 24 decembrie 2015.

[v] H.G. nr. 11/2016 din 13 ianuarie 2016 privind constituirea comisiilor de insolvenţă la nivel central şi teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice publicată în M. Of. nr. 50 din 22 ianuarie 2016.

[vi] O.U.G. nr. 98/2016 din 15 decembrie 2016 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice a fost publicată în M. Of. nr. 1030 din 21 decembrie 2016.

[vii] O.G. nr. 6/2017 din 27 iulie 2017 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice a fost publicată în M. Of. nr. 614 din 28 iulie 2017.  

^[viii] C.B. Nász, Procedura insolvenţei persoanelor fizice, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, pp. 42‑43.

[ix] Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014.

[x] Într‑un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, dispoziţiile art. 2 lit. e) stabileau următoarele: „Situaţia financiară iremediabil compromisă ‑ este acea stare caracterizată prin inferioritatea activului patrimonial faţă de valoarea totală a datoriilor exigibile, fapt ce conduce la imposibilitatea de redresare a situaţiei financiare a debitorului prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor”.

[xi] Conform pct. 12 al art. 3, Definiţii, „insolvenţă este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente. Insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadenţei, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Prezumţia este relativă”.

[xii] Valoarea‑prag este definită de pct. 24 al art. 3 din Legea
nr. 151/2015.

[xiii] C. Drăghici, Teză de doctorat: O altă dimensiune a legii insolvenţei – Falimentul persoanei fizice în contextul modernizării legislaţiei naţionale, 2017, conducător de doctorat prof. univ. dr. Smaranda Angheni, p. 266 (nepublicată).

[xiv] Într‑un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 151/2015 privind proce­dura insolvenţei persoanelor fizice, dispoziţiile art. 2 lit. g) stabileau următoarele: „Diligenţa rezonabilă necesară pentru a‑şi găsi un loc de muncă – totalitatea eforturilor depuse de debitor în acest scop, pe o durată de 12 luni anterioare depunerii cererii de deschidere a procedurii insol­venţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor şi/sau prin lichidare de active, pe durata procedurii, respectiv în perioada ulterioară închiderii procedurii judiciare de lichidare de active, raportat la capacităţile fizice şi intelectuale ale debitorului, la pregătirea, vârsta, starea de sănătate, situaţia materială, starea civilă a debitorului, situaţia economică la nivel naţional şi local, precum şi la orice alte circumstanţe care au influenţat sau pot influenţa conduita debitorului; se prezumă că debitorul a depus diligenţa rezonabilă pentru a‑şi găsi un loc de muncă atunci când, în perioadele menţionate, a urmat cursuri de calificare sau recalificare profesională, s‑a înregistrat în evidenţele agenţiilor de ocupare a forţei de muncă com­petente, în vederea identificării unui loc de muncă, şi nu a refuzat nejustificat locurile de muncă oferite”.

[xv] Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 a fost publicat în JOCE nr. L 160 din 30 iunie 2000 şi a intrat în vigoare la data de 31 mai 2002.

[xvi] https://www.juridice.ro/511606/care‑ar‑trebui‑sa‑fie‑obiectivele‑legii-falimentului‑personal‑si‑care‑ar‑trebui‑sa‑fie‑efectele‑asupra‑cetatenilor‑care‑recurg‑la‑acesta‑lege‑prezentare‑succinta‑din‑aceasta‑perspectiva‑
evolutiei.html.