Restricţionarea regimului de valorificare a creanţelor curente în procedura insolvenţei prin efectul Legii nr. 113/2020

ABSTRACT

Current receivables are receivables that result from the continuation of the debtor’s current activity, following the commencing of insolvency proceedings, and they arise from actions and operations essential to the debtor’s activity.

As an exception to the rule of automatic stay, for requests aimed at determining the existence and amount of receivables enforceable on the debtor, generated following the commencing of insolvency proceedings, a request for payment can be issued throughout the period of observation and reorganization. Creditors holding current receivables are entitled to claim payment with priority, in accordance with documents proving the claim.

The amendment brought by Law No. 113/2020 imposes the obligation for the payment request to be sent with an acknowledgment of receipt, to be analysed by the judicial administrator within 15 days from the date of receipt. It should be noted that the start date for the 15 days has been clarified  namely from the date of receipt of the request by the judicial administrator and not from the submission of the request.

Regarding debts accumulated during the insolvency proceedings, with a seniority of more than 60 days, the new enactment eliminated the possibility to start foreclosure. If the debtor accumulates new debts to the creditors during insolvency proceedings or does not comply with the plan, any of the creditors or the judicial administrator may at any time ask the syndic judge to declare the debtor bankrupt.

KEYWORDS: current receivables • continuation of debtor activity • right of priority • request for payment • opening of bankruptcy proceedings

Preliminarii: Evidenţierea modificărilor aduse regulilor de realizare a creanţelor curente în procedura insolvenţei prin prevederile Legii nr. 113/2020

În cele ce urmează, ne propunem să evidenţiem modificările pe care cea mai recentă reglementare din materia insolvenţei lea adus regimului de realizare a creanţelor curente în cadrul procedurii. Avem în vedere prevederile Legii nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative².

Conform pct. 7. al art. unic al Legii nr. 113/2020³:

„(3) Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantu­mului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, o cerere de plată, transmisă cu confirmare de primire, ce va fi analizată de către administratorul judiciar întrun termen de 15 zile de la data primirii, cu respectarea prevederilor art. 106
alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestaţie cu respectarea art. 59 alin. (5)(7).

   (4) Titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar ori cu privire la care acesta a omis să se pronunţe în termen de 15 zile de la data primirii cererii de plată sau recunoscută de judecătorulsindic potrivit alin. (3), în cazul în care cuantumul creanţei depăşeşte valoareaprag, poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanţe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii administratorului judiciar de admitere sau omitere a pronunţării asupra cererii de plată ori a hotărârii instanţei de judecată. Prevederile art. 143 alin. (2) şi (3) se vor aplica în mod corespunzător”.

 

1. Determinarea categoriei creanţelor curente din procedura insolvenţei

Noţiunea de creanţe curente se desprinde din definiţia dată în art. 5 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 85/2014 sintagmei „creditor curent⁴”. Creanţele curente sunt acelea care sau născut după data deschiderii procedurii insolvenţei şi care sunt certe, lichide şi exigibile. Caracterul cert al creanţei în materia insolvenţei presupune ca respectiva creanţă să nu fie contestată şi să rezulte, de regulă, din actul de creanţă şi din alte acte, autentice sau chiar neautentice, dar care să provină de la debitor sau să fie recunoscute de acesta, după cum indică prevederile art. 5 alin. (1) pct. 20 din Codul insolvenţei. Rezultă, deci, că certitudinea creanţei nu este strâns legată de noţiunea de titlu executoriu, ca în dreptul comun, aşa cum se conturează în conţinutul art. 663 alin. (2) C. pr. civ.

Creanţele curente sunt acelea care rezultă din continuarea activităţii curente a debitorului, desfăşurată după data deschiderii procedurii. Acestea se nasc din actele şi operaţiunile ce se circumscriu activităţii sale obişnuite, derulate pe parcursul perioadei de observaţie şi continuate în cadrul perioadei de reorganizare şi doar excepţional pe parcursul perioadei de faliment (când doar cele rezultate din furnizarea de utilităţi ar putea fi avute în vedere, restul operaţiunilor efectuate fiind cele specifice lichidării, astfel cum urmează a demonstra infra).

Se încadrează în categoria creanţelor curente creanţele născute după data deschiderii procedurii care rezultă din: furnizarea de utilităţi, aprovizionare sau achiziţii de materii prime, materiale, mărfuri şi servicii necesare activităţii curente a debitorului; creanţe rezultate din raporturi de muncă derulate după data deschiderii procedurii; creanţe bancare, cele din contracte de leasing sau de asigurări, care rezultă din contracte continuate după deschiderea procedurii sau din contracte noi. 

Interesantă de reţinut este distincţia dintre creanţele furnizorilor de utilităţi şi creanţele creditorilor indispensabili, ambele încadrânduse în categoria creanţelor curente. Crean­ţelor furnizorilor de utilităţi li sa consacrat o reglementare distinctă în textul art. 77 din Legea insolvenţei, în considerarea importanţei deosebite pe care o are furnizarea de utilităţi (energie electrică, termică, apă, gaze, servicii de telefonie etc.) pentru continuarea activităţii debitorului. O specie aparte de creditori curenţi sunt furnizorii captivi, care nu au dreptul de a schimba, refuza sau întrerupe temporar un serviciu furnizat de către debitor sau averea sa, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare.

Furnizorii debitorului care nu pot fi înlocuiţi se numesc creditori indispensabili şi constituie o categorie separată în vederea votării planului de reorganizare. Sunt avuţi în vedere acei furnizori ai debitorului care sunt absolut necesari pentru continuarea activităţii în perioada de reorganizare, deoarece furnizează materiale, materii prime, servicii şi asigură utilităţile şi nu pot fi înlocuiţi prin încheierea unor contracte cu alţi furnizori pentru acelaşi fel de servicii în aceleaşi condiţii financiare. Prevederile art. 23 pct. 5 din Legea insolvenţei indică, aşadar, drept criterii definitorii privind departajarea acestei categorii criteriul identităţii obiectului contractului de furnizare şi al identităţii condiţiilor financiare. Creditorii aşazişi captivi din categoria furnizorilor de utilităţi se pot suprapune cu cei din categoria creditorilor indis­pensabili, categorie mai largă decât prima.

Important de observat este faptul că, deşi calitatea creditorului este relevantă în definirea categoriei creditorilor indispensabili, regimul creanţei acestora diferă în raport de data naşterii acesteia. Astfel, numai în raport cu creanţele anterioare deschiderii procedurii titularul lor poate participa la votarea planului, pe când în privinţa celor ce rezultă din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii se aplică regimul creanţelor curente, care presupune plata pe baza documentelor din care rezultă, dar pentru care nu conferă dreptul de a participa la vot. 

Nu reprezintă creanţe curente cheltuielile cu conservarea bunurilor în faliment. Ambele categorii de creanţe, atât cele pentru continuarea activităţii, cât şi cele de admi­nistrare şi conservare a bunurilor, fac parte, alături de cheltu­ielile pentru plata persoanelor angajate în interesul procedurii, din categoria cheltuielilor de procedură, însă sunt indicate drept categorii distincte în textul art. 161 pct. 1 din Legea insolvenţei. 

De reţinut este faptul că cheltuielile pentru continuarea activităţii – care fac parte din categoria cheltuielilor de procedură – nu trebuie confundate cu creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii. În ordinea de preferinţă prevăzută de art. 161, creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii – pct. 2 şi 4 – se acoperă după plata cheltuielilor de procedură – pct. 1. Un exemplu revelator indicat în acest sens, pentru a evita confundarea celor două categorii, ar fi acela că „cheltuiala efectuată pentru repararea unei maşini dintro linie tehnologică este o cheltuială pentru ca debitorul să poată continua activitatea, deci pentru continuarea activităţii, pe când cheltuielile efectuate pentru obţinerea produsului finit cu linia tehnologică ce a suferit reparaţii sunt cheltuieli cu activitatea efectivă, deci creanţe curente”. 

 Spre deosebire de creanţele anterioare, care pot avea drept fundament numai un raport juridic anterior deschiderii procedurii, creanţele curente pot deriva atât dintrun raport juridic anterior, cât şi dintrunul ulterior deschiderii procedurii.

2. Scutirea de la obligativitatea înregistrării în tabelul de creanţe a creanţelor curente

Pentru a obţine plata creanţelor anterioare deschideri pro­cedurii, titularii acestora trebuie să formuleze declaraţie de creanţă şi să se supună procedurii prevăzute de lege pentru înscrierea în tabelul definitiv de creanţe împotriva averii debitorului, urmând a primi plata cu ocazia distribuirii sumelor obţinute conform ordinii stabilite în lege. 

   Creditorii ce deţin creanţe curente pot obţine plata acestora independent de înscrierea lor la masa credală, fără a intra astfel în concurs cu alţi creditori înscrişi în tabelul definitiv. 

Favorizarea creditorilor titulari ai creanţelor curente se explică prin faptul că naşterea lor este generată de continuarea activităţii curente, al cărui rezultat, constând în sporirea averii debitorului, profită tuturor celorlalţi creditori. În concret, desfăşurarea activităţilor care dau naştere creanţelor curente asigură desfăşurarea în continuare a procedurii şi atingerea scopului acesteia.

În considerarea importanţei acestor creanţe, închi­derea cu succes a unei proceduri de reorga­nizare este condiţionată de plata tuturor creanţelor curente.

3. Instituirea privilegiului la plata prioritară a creanţei curente în cadrul procedurii

Creditorii titulari ai unor creanţe curente sunt îndreptăţiţi să pretindă plata cu prioritate, conform documentelor din care rezultă. Sa apreciat că această situaţie constituie un caz de derogare de la regula prior tempore potior iure. Prioritatea acordată în considerarea rolului creditorilor titulari ai cre­anţelor curente se menţine şi în cadrul procedurii falimentului, în cazul în care procedura reorganizării eşuează. În acest sens, art. 161 din Legea nr. 85/2014 precizează că creditorii titulari ai creanţelor curente neachitate în perioada de observaţie sau de reorganizare vor fi îndestulaţi primii. 

Creanţele curente, provenind fie din finanţări în perioada de observaţie, fie din continuarea activităţii, sunt prevăzute a fi plătite, în caz de faliment, înaintea creanţelor bugetare, prevăzute de pct. 5, a creanţelor reprezentând sumele datorate de debitor cu titlu de întreţinere – pct. 6 şi 7 –, a creanţelor reprezentând credite bancare, leasing, furnizări, prevăzute la pct. 8, şi a altor creanţe chirografare prevăzute la pct. 9. 

Creanţele curente au fost incluse în aceeaşi categorie cu cele datorate cocontractanţilor, conform art. 123 alin. (4), şi cu cele datorate terţilor dobânditori de bunăcredinţă – art. 120121.

Totodată, creanţele curente se bucură de prioritate şi în situaţia distribuirilor de sume rezultate din valorificarea bunurilor asupra cărora sau constituit garanţii, conform art. 159 din Codul insolvenţei.

4. Exceptarea de la efectul suspendării automate a cererilor de plată a creanţelor curente

În temeiul dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Prin excepţie, pentru acţiunile judiciare având ca obiect determinarea existenţei şi/sau a cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii, se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, o cerere de plată. 

Aşadar, un creditor care are o creanţă curentă trebuie să introducă o cerere de plată, însoţită de documentele din care rezultă creanţa, care va fi analizată de administratorul judiciar. 

Prin modificările aduse alin. (3) şi (4) ale art. 75 din Codul insolvenţei, iniţial prin prevederile O.U.G. nr. 88/2018, au fost mărite responsabilităţile administratorului judiciar, prin aceea că a fost introdus un termen de 10 zile pentru soluţionarea cererii, calculat de la data depunerii cererii de plată a creanţelor curente. 

În consecinţă, dacă răspunsul administratorului la cererea de plată este unul pozitiv, debitorul este obligat ca, în termen de maximum 60 de zile de la data la care practicianul a luat decizia favorabilă creditorului petent, să plătească suma pe care o datorează (sau cel puţin restul rămas de plată să fie sub valoareaprag). 

Modul de determinare a termenului legal în care administratorul judiciar este obligat să analizeze şi să se pronunţe cu privire la cererea de plată a fost criticat drept echivoc, întrucât din formularea sa deficitară se deduce că termenul de 10 zile ar fi început să curgă „de la data depunerii cererii”. Sa constatat că, de regulă, petenţii transmit asemenea cereri către practicienii în insolvenţă prin intermediul Poştei Române ori prin firme specializate de curierat, art. 183 C. pr. civ. fiind pe deplin aplicabil, potrivit art. 342 din Legea nr. 85/2014, modificată, şi procedurilor de insolvenţă. În practică, fie din cauza problemelor de funcţionare pe care le întâmpină în ultima perioadă Compania Naţională Poşta Română S.A., fie din cauza procedurilor interne de lucru adoptate de serviciile de curierat specializate care activează în România, se întâmplă ca cererea de plată să ajungă la destinatar la mai multe zile de la momentul depunerii, ceea ce face ca administratorului judiciar săi rămână, pentru analiză şi soluţionare, puţine zile, iar împlinirea termenului de 10 zile de la depunerea cererii poate să atragă consecinţele prevăzute de lege. De aceea, sa propus ca momentul de debut al termenului introdus prin O.U.G.
nr. 88/2018 pentru analizarea de către administratorul judiciar a cererilor de plată să fie cel la care practicianul intră efectiv în posesia cererii titularului unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile.

În consecinţă, ca element de noutate, modificarea adusă prin Legea nr. 113/2020 impune obligaţia ca cererea de plată să fie transmisă cu confirmare de primire, urmând a fi analizată de către administratorul judiciar întrun termen de 15 zile de la data primirii. 

De remarcat, aşadar, este faptul că a fost clarificată data de la care curge termenul pentru analiza cererilor de plată a creanţelor curente, respectiv de la data recepţionării cererii de către administratorul judiciar, şi nu de la depunerea cererii, cum prevedea iniţial soluţia instituită prin O.U.G. nr. 88/2018. Legiuitorul a modificat, din motive de echitate, modul în care se calculează termenul, care începe astfel să curgă de la momentul primirii cererii, şi nu de la data transmiterii acesteia de către creditor.

 Totodată, termenul de răspuns a fost majorat de la 10 la 15 zile. Din coroborarea acestor prevederi rezultă că se instituie o rigoare sporită analizei la care urmează să fie supusă creanţa, din prisma îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege.

5. Procedura recunoaşterii creanţelor curente solicitate la plată

   Procedura recunoaşterii creanţei solicitate la plată implică efectuarea unei verificări amănunţite de către administratorul judiciar, întrucât trebuie avute în vedere şi eventualele cauze de stingere a creanţei, cum ar fi compensaţia. Ceea ce nu este permis este compensarea în privinţa unor creanţe anterioare cu creanţe curente, justificarea derivând din principiul concursua­lismului şi al egalităţii de clase şi de rang. 

Sistemul recunoaşterii efectului judiciar al cererilor de plată consacră un mecanism identic cu cel de verificare, admitere şi contestare a creanţelor anterioare deschiderii procedurii, al căror rezultat final este tabelul preliminar de creanţe. 

Cererea de plată depusă de către creditorul titular al unei creanţe curente va fi analizată de către administratorul judiciar cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), în sensul că acesta va verifica cererea şi documentele depuse, va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea şi valoarea creanţei şi va lua o măsură, fie de plată totală sau parţială a creanţei, fie de refuz la plată. Obiectul verificării presupune analizarea documentelor şi a faptului dacă din acestea rezultă că respectiva creanţă este certă, lichidă şi exigibilă.

Creditorul titular al creanţei curente este îndrep­tăţit să formuleze contestaţie la judecătorulsindic împotriva măsurii administratorului judiciar, în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a raportului cuprinzând măsura referitoare la creanţa curentă, în condiţiile art. 59 alin. (5)(7) din Codul insolvenţei.

Contestaţia trebuie să fie soluţionată de către judecăto­rulsindic în termen de 15 zile de la înregistrarea acesteia, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administra­torului judiciar şi a comitetului creditorilor.

Dreptul de a formula contestaţie nu este rezervat prin lege exclusiv creditorului a cărui cerere a fost respinsă, astfel că ar putea fi exercitat şi de către ceilalţi creditori, în ipoteza în care cererea de plată a fost admisă, interesul acestora fiind de a înlătura îndestularea cu prioritate a creditorului curent. 

Parcurgerea procedurii recunoaşterii nu este obligatorie în etapa reorganizării pe bază de plan, plata creanţelor curente fiind, de regulă, efectuată fără o recunoaştere formală, întrucât în reorganizare activitatea debitorului continuă în limitele stabilite în plan, în condiţii obişnuite. Cu toate acestea, creditorul creanţei curente are posibilitatea să formuleze o cerere de plată şi să obţină o recunoaştere formală a creanţei în temeiul art. 75 din Codul insolvenţei. Se recomandă întocmirea unei liste cu creditorii titulari ai creanţelor născute în timpul procedurii şi neachitate în termen de 60 de zile de la scadenţă, în condiţiile în care nu este permisă înscrierea acestora în tabelul creanţelor.

Formularea unei cereri de plată în privinţa unor creanţe curente scadente, până cel târziu la momentul la care se solicită confirmarea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin plan – art. 143 alin. (3) din Codul insolvenţei, poate conduce la imposibilitatea de închidere a unei proceduri de reorganizare fără soluţionarea acestor cereri de plată curente.

6. Inadmisibilitatea executării silite individuale a creanţelor curente în cadrul procedurii insolvenţei

În ceea ce priveşte datoriile acumulate pe durata procedurii de insolvenţă, cu o vechime mai mare de 60 de zile, prin noua lege sa înlăturat posibilitatea de a fi demarată executarea silită.

Posibilitatea acordată titularilor creanţelor curente, de a recurge la executarea silită individuală recunoscută de reglementarea anterioară, prin derogare de la regula suspendării legale, impusă celorlalţi cre­ditori participanţi la procedură, a fost criticată de doctrină din cauza faptului că aduce atingere principiului egalităţii creditorilor şi este de natură să micşoreze şansele de redresare a afacerii debitorului. Recunoaşterea dreptului la executare individuală sa numărat printre modificările aduse de O.U.G. nr. 88/2018 şi care a generat îngrijorare în rândul specialiştilor în materie.

Dispoziţia care acordă dreptul creditorilor curenţi la executarea silită a fost introdusă de prevederile art. 143 alin. (1): „(…) Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au o vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită”. Prin urmare, chestiunea esenţială este aceea de a se răspunde dacă termenele prevăzute la art. 143 alin. (1) includ şi dreptul la executare silită.

Chiar şi în contextul reglementării anterioare, posibilitatea executării silite individuale nu reprezenta un caz de încetare a efectelor proce­durii insolvenţei reglementate de Legea
nr. 85/2014, respectiv o executare silită iniţiată în paralel cu derularea insolvenţei, ci o completare a cazurilor în care creditorii îşi pot recupera individual creanţa, în cadrul procedurii colective. Mai exact, se admitea o derogare în care efectul suspensiv al procedurii putea fi întrerupt pentru a se realiza individual creanţa, însă tot în cadrul procedurii de insolvenţă. Astfel, creditorii care dobândeau o creanţă certă, lichidă şi exigibilă curentă puteau cere recuperarea individuală a creanţei după confirmarea unui plan de reorganizare. În acest fel, a fost extinsă sfera subiecţilor activi care aveau facultatea de aşi realiza individual creanţa în procedura colectivă, alături de creditorii beneficiari ai unei cauze de preferinţă, care pot cere ridicarea suspendării şi îndestularea cu prioritate a creanţei din valorificarea obiectului garanţiei, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii – art. 78 din Legea nr. 84/2014. 

Opţiunea limitării executării silite doar la intervalul tem­poral care debutează după confirmarea planului de reorganizare sa considerat a fi justificată de imperativul acordării celei dea doua şanse, reglementat de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014, şi de scopul procedurii: instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea creanţelor întro proporţie cât mai ridicată. Dacă creditorii curenţi ar fi avut dreptul să ceară executarea silită încă din perioada de observaţie, şansele la reorganizare ar fi fost compromise, astfel că scopul procedurii colective ar fi fost curmat.

Faţă de aceste prevederi, sa apreciat că, dacă legiuitorul a urmărit să asigure o protecţie mai bună pentru creditorii curenţi, dar fără săl neglijeze pe debitorul aflat în procedura insol­venţei, ar fi fost necesar să limiteze această prerogativă – aceea de a începe executarea silită individuală – doar pentru creanţele curente care se situează sub valoareaprag, pentru celelalte existând în cuprinsul Legii nr. 85/2014, modificată, pârghii eficiente [a se vedea art. 75 alin. (4), respectiv art. 143 alin. (3) din Lege].

   Prin înlăturarea opţiunii creditorilor curenţi de a recurge la executarea silită individuală sa dat curs opiniei critice care susţinea că executarea silită individuală nu se poate derula în paralel cu insolvenţa, pentru că insolvenţa a apărut tocmai ca o formă de executare concursuală, menită să asigure un echilibru între drepturile creditorilor.

Necesitatea acordării unei suspendări a execu­tărilor individuale, încă de la momentul punerii în discuţie a cadrelor de restructurare preventivă, este evidenţiată şi prin prevederile Directivei (UE) 2019/1023 a Parlamentului European şi a Consiliului privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie şi decăderile, precum şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie, care dispun o astfel de suspendare a executărilor silite, având o durată considerată a fi rezonabilă între 4 luni şi maximum 12 luni.

Raţiunea acordării acestei suspendări rezidă în accesarea întro măsură cât mai eficientă a cadrelor de restructurare, înainte şi prioritar deschiderii unei proceduri de insolvenţă:

„Un debitor ar trebui să poată beneficia de o suspendare temporară a executărilor silite indivi­duale, indiferent dacă aceasta este acordată de o autoritate judiciară sau administrativă ori prin efectul legii, cu scopul de a sprijini negocierile privind un plan de restructurare, pentru a putea continua să funcţioneze sau cel puţin să conserve valoarea masei bunurilor sale în timpul negocierilor (…)” – Considerentul (32).

În raport cu aceste recomandări, sa arătat că stabilirea imperativă, ope legis, a regimului juridic de suspendare a tuturor executărilor silite lipseşte de sens orice altă posibilă suspendare (facultativă), de tipul celei judecătoreşti, menţionată mai sus, pentru că ar reprezenta practic un dublaj. Tocmai de aici rezultă că echilibrul construcţiei juridice create prin coroborarea dintre suspendarea preventivă, art. 66 alin. (11), respectiv art. 70 alin. (5), şi suspendarea imperativă, ope legis, art. 75 alin. (1), a fost grav afectată de dispoziţiile art. 143
alin. (1) din O.U.G. nr. 88/2018.

Dacă un creditor cu creanţe curente nu poate fi plătit în condiţiile Legii nr. 85/2014, soluţia firească şi naturală este cea reglementată de art. 75 alin. (3) şi (4), în urma modificărilor aduse de O.U.G. nr. 88/2018, la art. I pct. 8, care este în deplină concordanţă cu art. 143, respectiv trecerea la procedura falimentului.

Sa subliniat că prevederea care permitea deschiderea unei proceduri de executare individuală concomitentă şi paralelă cu cea colectivă, prin aplicarea art. 143 alin. (1) teza finală, favoriza fraudarea regulii care instituie interdicţia referitoare la executările individuale pentru perioada anterioară deschiderii procedurii prin dispoziţiile art. 117 alin. (2) lit. g), care dau dreptul la anularea oricărui act anterior deschiderii procedurii care fraudează interesele creditorilor.

Întrun caz dat, dacă sar fi admis în continuare executarea individuală, un creditor cu o creanţă curentă ar beneficia de o superprioritate legală, întrucât ar putea încasa mai mult decât ar fi putut lua echitabil în cadrul falimentului, unde se impune respectarea prevederilor art. 159 şi art. 161 pct. 4 din Legea
nr. 85/2014, ceea ce ar conduce la o fraudare a intereselor creditorilor garantaţi şi privilegiaţi. 

Posibilitatea declanşării executării silite individuale pentru recuperarea creanţelor curente neachitate în termen de 60 de zile a fost criticată din perspectiva necorelării cu dispoziţiile
art. 75 din Codul insolvenţei, precum şi în privinţa unor aspecte procedurale, mai exact competenţa contestaţiilor la executare pornite de creditor. 

Argumentul formulat în susţinerea acestei modificări restrictive a dreptului creditorilor cu­renţi de a obţine executarea silită individuală este acela că toate limitările, restricţiile, obligaţiile şi sacrificiile impuse creditorilor de procedura insolvenţei li se aplică şi creditorilor titulari de creanţe născute în timpul insolvenţei, care au obţinut recunoaşterea creanţei şi trecerea întro listă informală a creditorilor neplătiţi. Singurul drept recunoscut creditorilor din această categorie este acela de a cere trecerea debitorului la faliment.

7. Neacordarea dreptului titularului unei creanţe curente de a participa la luarea deciziilor în cadrul procedurii de reorganizare

Creditorii titulari ai creanţelor curente, deşi se bucură de avantajul ordinii de prioritate şi al posibilităţii de a solicita trecerea debitorului la faliment, sunt totuşi lipsiţi de mijloace eficiente pentru plata acestor creanţe. 

Creditorii curenţi nu beneficiază de avantajele pe care legea le conferă creditorilor înscrişi în tabelul de creanţe, mai exact nu pot avea calitatea de creditori îndreptăţiţi să participe la procedură, deci nu fac parte din adunarea creditorilor şi nici din comitetul creditorilor şi nici nu votează planul de reorganizare.

8. Recunoaşterea opţiunii titularului creanţei curente de a cere deschiderea procedurii fali­mentului în caz de neplată a creanţei sale în cadrul procedurii

Exercitarea dreptului de opţiune al creditorului curent pentru trecerea la faliment a debitorului nu este condiţionată de formularea, în prealabil, a unei cereri de recunoaştere a creanţei. 

În conformitate cu art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în situaţia în care debitorul acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă sau nu se con­formează planului, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătoruluisindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. 

O astfel de cerere trebuie să fie soluţionată de către judecătorulsindic în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei şi poate fi respinsă, dacă suma cerută nu este datorată, dacă a fost plătită sau dacă debitorul a încheiat o convenţie de plată cu creditorul.

Legea nr. 113/2020 aduce unele precizări cu privire la convenţia de plată, pe care o defineşte ca fiind acordul încheiat de debitor cu creditorul pentru stingerea întruna sau mai multe tranşe a obligaţiilor, la alte termene decât cele scadente conform prevederilor contractuale sau legale.

Acelaşi termen de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de către judecătorulsindic a fost introdus şi în ceea cei priveşte pe titularii unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile, în cuantum peste valoareaprag, mai vechi de 60 de zile de la recunoaşterea creanţei de administratorul judiciar sau de la hotărârea judecătoruluisindic, respectiv de la scadenţă, care au posibilitatea, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, să solicite trecerea la faliment.

Prin modificările aduse alin. (3) şi (4) ale art. 75 din Codul insolvenţei prin prevederile O.U.G. nr. 88/2018 sa prevăzut că, dacă practicianul în insolvenţă a omis să analizeze şi să se pronunţe în acest termen asupra cererii de plată formulate de titularul unei creanţe curente, în cazul în care cuantumul creanţei depăşeşte valoareaprag, creditorul în cauză poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment a debitorului dacă creanţa sa curentă nu este achitată în termen de 60 de zile de la „omiterea pronunţării asupra cererii de plată”.

Sa considerat că cererea de trecere a debitorului în procedura falimentului se poate formula, după trecerea unui termen de 70 de zile de la data la care creditorul a formulat cererea de plată a creanţei curente, fără ca suma pe care o pretinde cu acest titlu să fi fost plătită sau ceea ce a mai rămas de plată depăşeşte valoareaprag, iar dacă administratorul judiciar a omis să analizeze cererea petentului, după expirarea celor 70 de zile de la data depunerii cererii de plată, creditorul interesat are dreptul să solicite deschiderea procedurii de faliment al debitorului.

În prezent, durata termenului de analiză a cererii de plată fiind majorată la 15 zile, şi termenul după care se poate formula cererea de intrare în faliment se va mări corespunzător cu 5 zile. 

Concluzii 

Din coroborarea prevederilor legale analizate rezultă că sa instituit o rigoare sporită analizei la care urmează să fie supusă creanţa curentă, din prisma îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege. Legiuitorul a modificat, din motive de echitate, modul în care se calculează termenul, care începe astfel să curgă de la momentul primirii cererii, şi nu de la data transmiterii ei de către creditor.

Prin înlăturarea opţiunii creditorilor curenţi de a recurge la executarea silită individuală sa dat curs opiniei critice care susţinea că executarea silită individuală nu se poate derula în paralel cu insolvenţa, pentru că insolvenţa a apărut tocmai ca o formă de executare concursuală, menită să asigure un echilibru între drepturile creditorilor.

Exercitarea dreptului de opţiune al creditorului curent pentru trecerea la faliment a debitorului nu este condiţionată de formularea, în prealabil, a unei cereri de recunoaştere a creanţei. 

Creditorii titulari ai creanţelor curente, deşi beneficiază de o prioritate legală în privinţa recuperării creanţelor lor pe baza documentelor din care rezultă, nu dispun de mijloace efective şi eficiente de recuperare a creanţei în cadrul procedurii insolvenţei.

 

Note

1 E-mail: luiza.gavrilescu@uaic.ro.

2 Publicată în M. Of. nr. 600 din 8 iulie 2020, intrată în vigoare la data de 18 mai 2020. 

3 La art. I pct. 8 alin. (3) şi (4) ale art. 75 din Legea insolvenţei se modifică.

4 În sensul Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, creditor curent sau creditor cu creanţe curente este acel creditor care deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă.

5 Gh. Piperea, C. Antonache, A. Dimitriu, I. Sorescu, A. RăţoiPârvu, R. Dan, L. Hagiu, Codul Insolvenţei. Note. Corelaţii. Explicaţii. Art. 1203, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 166.

6 L. Gherghină, în N. Ţăndăreanu, F. Moţiu (coord.), Tratamentul credi­to­rilor şi regimul juridic al creanţelor în procedura insolvenţei, p. 250.

7 Ibidem, pp. 230231.

8 A. Obancia, Procedura insolvenţei. Efectele juridice asupra contractelor debitorului, ed. a 2a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, pp. 6465.

9 A. Bota, Modificări esenţiale în materie de insolvenţă. Noi condiţii de formulare a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, disponibil pe https://www.universuljuridic.ro/modificariesentialeinmateriedeinsolventanoiconditiideformulareacereriidedeschidereaproceduriiinsolventei.

10 Al. Nanu, De astăzi, creşte valoareaprag pentru cererea de insolvenţă, disponibil pe https://www.zf.ro/opinii/este-oficialde-astazi-crestevaloareapragpentrucerereade19419001.

11 A. DeliDiaconescu, în N. Ţăndăreanu, F. Moţiu (coord.), Problema de compatibilitate dintre procedura insolvenţei şi Codul de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 200.

12 L. Gherghină, în N. Ţăndăreanu, F. Moţiu (coord.), op. cit., p. 234.

13 Gh. Piperea, în Gh. Piperea, C. Antonache, A. Dimitriu, I. Sorescu, A. RăţoiPârvu, R. Dan, L. Hagiu, op. cit., pp. 167168. 

14 A.Şt. Clopotari, Executarea silită a insolvenţei: „De la liberarea de sechestre penale la eliberarea de certitudini”, disponibil pe https://www.universuljuridic.ro/executareasilitaainsolventeidelaliberareadesechestrepenalelaeliberareadecertitudini.

15 Idem.

16 Potrivit art. 75 alin. (4) din Codul insolvenţei, anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 88/2018: „Titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar sau de către judecătorulsindic potrivit alin. (3) şi al cărei cuantum depăşeşte valoareaprag poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanţe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii de către administratorul judiciar sau a hotărârii instanţei de judecată. Prevederile art. 143 alin. (2) şi (3) se vor aplica în mod corespunzător”, iar în conformitate cu art. 143 alin. (3) din acelaşi act normativ, „titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoareaprag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorulsindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor”.

17 Publicată în JOUE din 26 iunie 2019, disponibilă pe https://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32019L1023& from=RO.l.

18 S. Tîrnoveanu, A. DeliDiaconescu, Concepte antagonice în insol­venţă – contul unic şi executarea silită individuală, disponibil pe https://www.unpir.ro/concepteantagoniceinsolventacontulunicsiexecutareasilitaindividuala.

19 L. Gheorghină, în N. Ţăndăreanu, F. Moţiu (coord.), op. cit., p. 233.

20 https://www.piatafinanciara.ro/noireglementariindomeniulinsol ventei.

21 C.B. Nász, Unele consideraţii cu privire la modificările aduse Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prin O.U.G. nr. 88/2018, disponibil pe https://www.universuljuridic.ro/ uneleconsideratiicuprivirelamodificarileaduselegii852014privind

proceduriledeprevenireainsolventeisideinsolventaprinoug882018/2.