ASPECTE JURISPRUDENŢIALE CU PRIVIRE LA CONTESTAREA RAPORTULUI ASUPRA CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR CARE AU DUS LA APARIŢIA STĂRII DE INSOLVENŢĂ

ABSTRACT

This article analyzes the judicial practice regarding the provisions of art. 97 par. 1 of Law no. 85/2014 which regulates the report on the causes and circumstances that led to the insolvency of the debtor and the solutions of the courts related to the fact that the law does not include ways to challenge this report.

KEYWORDS: Law no. 85/2014 • insolvency procedure • debtor • creditor • syndic judge • report • the report on the causes and circumstances that led to insolvency • appeal • legality

Legislaţie relevantă: art. 45 alin. (1) lit. m), art. 45 alin. (1) lit. r), art. 45 alin. (2), art. 58 alin. (1) lit. b), art. 59 alin. (5) şi (6), art. 64 lit. a), art. 67, art. 97 alin. (1), art. 97 alin. (6),
art. 117 şi urm., art. 169‑173 din Legea nr. 85/2014; art. 73 din Legea nr. 31/1990; art. 11 din Legea nr. 82/1991; art. 152,
art. 519‑521 din Codul de procedură civilă.

 

1. Aspecte generale

Art. 97 din Legea nr. 85/2014^[i] reglementează regimul juridic al raportului întocmit de administratorul judiciar privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului.

Deşi dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se limitează la a dispune în mod succint că „administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului‑sindic, în termenul stabilit de judecătorul‑sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă”, aceste prevederi legale trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 58 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, care statuează: „(1) Principalele atribuţii ale administratorului judiciar, în cadrul prezentului titlu, sunt: (…) b) examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le‑ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169‑173, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea (…)”, precum şi cu dispoziţiile art. 64 lit. a), care arată: „Principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar, în cadrul prezentului capitol, sunt: a) examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împreju­rărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile

Din interpretarea literală, sistematică şi teleo­logică a dispoziţiilor legale sus‑citate rezultă că raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei trebuie să aibă la bază o examinare amănunţită a activităţii debitorului, ceea ce presupune evidenţierea indicatorilor financiari din perioada premergătoare insolvenţei, cel puţin în cei doi ani anteriori declanşării procedurii, cu analiza evoluţiei acestora şi cu explicarea mecanismelor economice care stau la baza lor, arătarea elementelor de activ şi de pasiv care compun patrimoniul societăţii, a tranzacţiilor semnificative aflate în afara activităţii curente – prin care s‑au produs diminuări ale masei active şi augmentări ale celei pasive, care ar putea ridica problema formulării unor eventuale acţiuni în anularea actelor frauduloase – potrivitprevederilor
art. 169‑173, într‑un termen stabilit de jude­cătorul‑sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar”^[ii].

art. 117 şi urm. din Legea nr. 85/2014, a operaţiu­nilor desfăşurate de societate cu asociaţii sau administratorii ori a operaţiunilor desfăşurate de aceştia în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, care ar putea ridica problema formulării unor acţiuni în antrenarea răspun­derii patrimoniale, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014 şi alte asemenea.

În temeiul art. 97 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului, va comunica o copie de pe raport debitorului şi va depune câte o copie la grefa tribunalului şi la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul.

 

2. Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitorului şi raportul lunar privind modul de exercitare a atribuţiilor

Nu există o echivalenţă între raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, aşa cum se exprimă art. 97 din Legea nr. 85/2014, şi raportul lunar privind modul de exercitare a atribuţiilor, la care se referă art. 59 din acelaşi act normativ^[iii].

Cu referire la primul raport, respectiv raportul cauzal la care se referă art. 58 alin. (1) lit. b), art. 64 alin. (1) lit. a) şi art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, acesta reprezintă un act constatator, în cuprinsul căruia practicianul de insolvenţă este chemat a prezenta starea în care a găsit debitoarea insolventă la momentul învestirii sale de către judecătorul‑sindic, prin realizarea unei examinări amănunţite a activităţii debitoarei, în vederea identificării cauzelor probabile care au generat insta­larea stării de insolvenţă, a posibilelor acte de management fraudulos care ar implica exercitarea acţiunii prevăzute de
art. 169‑173 şi o prognoză asupra posibilităţii reale de redresare a societăţii insolvente.

Ceea ce este specific acestui raport preliminar ce se întocmeşte în cadrul procedurii insolvenţei este aceea că el conţine constatări şi opinii ale practicianului de insolvenţă.

În contrast cu acest raport cauzal, art. 59 reglementează obligaţia practicianului de insolvenţă de a întocmi un raport lunar de activitate cuprinzând descrierea modului în care şi‑a îndeplinit atribuţiile, inclusiv pe cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, raport care va trebui să cuprindă, dacă este cazul, şi informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autori­zărilor/auto­ri­zaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia.

Chiar dacă şi acest raport are un conţinut descriptiv, el cuprinde însă indicarea acţiunilor întreprinse şi a măsurilor dispuse de către practicianul de insolvenţă, aspecte care depăşesc sfera unor simple constatări la care se referă raportul cauzal.

Aşadar, spre deosebire de raportul cauzal, care conţine exclusiv constatări şi opinii ale practicianului de insolvenţă, raportul lunar de activitate este destinat a cuprinde demersurile iniţiate, activităţile întreprinse în exercitarea atribuţiilor şi măsurile dispuse de administratorul/lichidatorul judiciar pe parcursul unei luni de activitate. În plus, relevant este că nu împotriva „raportului lunar de activitate” se poate exercita contestaţie de către creditori, administratorul special al debitoarei sau orice persoană interesată, ci împotriva „măsurilor luate de administratorul judiciar”, aşa cum clar şi neechivoc se exprimă art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014.

De fapt, acesta reprezintă elementul esenţial care dife­renţiază raportul lunar de activitate de raportul cauzal. Acest din urmă raport nu conţine măsuri dispuse de admi­nistratorul/lichidatorul judiciar, ci doar constatări şi opinii, astfel că, atâta vreme cât legea prevede posibilitatea de contestare exclusiv a măsurilor dispuse de practicianul de insolvenţă, în cursul desfăşurării activităţii şi al îndeplinirii atribuţiilor, iar astfel de măsuri nu se dispun prin raportul cauzal, înseamnă că nu se poate concluziona, pe cale de interpretare de analogie, că regimul juridic al raportului lunar de activitate, cu posibilitatea de a formula contestaţie, ar fi incident şi în privinţa raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au generat starea de insolvenţă.

Cu toate acestea, legea nu deschide persoanelor interesate calea unei veritabile contestaţii împotriva raportului cauzal, privită ca o cale de atac exercitabilă într‑un termen de decădere, întrucât acest aspect nu înseamnă că administratorul special, creditorii sau orice persoană interesată nu au dreptul să conteste realitatea constatărilor practicianului de insolvenţă, pertinenţa concluziilor acestuia ori conformitatea modului de întocmire a acestui raport şi a conţinutului său exigenţele legale. Doar în acest din urmă caz, atunci când se contestă conformitatea conţinutului raportului cu exigenţele legale, judecătorul‑sindic, în calitatea sa de garant al legalităţii procedurii insolvenţei, este obligat să procedeze la o analiză a aspectelor semnalate, indiferent de cum şi‑a denumit partea cererea adresată instanţei.

Prin urmare, nu denumirea cererii este cea care contează în corecta calificare juridică a ei, ci conţinutul acesteia, iar acest aspect decurge, cu valoare de principiu, din economia art. 152 C. pr. civ.

 

3. Termenul de 40 de zile prevăzut de art. 58 alin. (1) lit. b) şi art. 97 alin. (1) din Legea insolvenţei este unul de recomandare, care impune îndeplinirea unei atribuţii de către practicianul în insolvenţă, fără ca respectarea sau nerespectarea acestuia să determine naşterea vreunor drepturi sau obligaţii pentru părţile participante la procedura insolvenţei^[iv].Termenul de întocmire a raportului cauzal

Textul de lege nu prevede vreo sancţiune în situ­aţia depăşirii termenului; de asemenea, există situaţii obiective, care nu pot fi imputate admi­nistra­toru­lui/lichidatorului judiciar, când se depune comple­tarea chiar peste acest termen^[v].

Nu poate opera vreo decădere, deoarece nu este vorba de un drept pe care administratorul/lichidatorul trebuie să îl exercite, ci este vorba de o obligaţie legală, pe care şi‑o îndeplineşte în baza legii speciale.

 

4. Valoarea probatorie a raportului cauzal

Raportul cuprinde părerea personală/punctul de vedere profesional a/al administratorului judiciar care l‑a întocmit, întemeiată/întemeiat pe analiza datelor şi aspecte economice ale debitorului, neputându‑i‑se impune includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere sau opinii pe care practicianul în insolvenţă nu şi le însuşeşte^[vi].

Nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia, odată respinsă contestaţia formulată împotriva raportului cauzal, constatările administratorului judiciar din cuprinsul acestuia dobândesc puterea lucrului judecat, nemaiputând fi criticate în cadrul altor acţiuni.

În principiu, acest raport nu are valoare probatorie în sine – ca înscris sau expertiză –, nefiind instituit de lege sub acest aspect.

Conţinutul raportului cauzal, respectiv actele şi faptele evidenţiate în cuprinsul său se probează, în general, prin mijloacele de probă în baza cărora acestea au fost identificate şi reţinute de către practicianul în insolvenţă, iar nu prin însuşi raportul în discuţie.

Premisele şi, în general, susţinerile şi concluziile menţionate în raport nu sunt probate prin însăşi menţionarea respectivă; ceea ce trebuie dovedit este îndeplinirea condiţiilor de atragere a răspunderii, iar sub acest aspect raportul nu poate fi un mijloc de probă.

În eventualitatea promovării unei acţiuni în atragerea răspunderii întemeiate pe dispoziţiile art. 169 din Legea
nr. 85/2014, vor putea fi administrate probatorii de natură să contracareze cele reţinute în cuprinsul raportului asupra cauze­lor şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitorului.

 

5. Cuprinsul raportului cauzal

Termenul „amănunţit” pe care legiuitorul îl foloseşte la descrierea raportului semnifică importanţa acestuia, precum şi standardele la care trebuie realizată această examinare a activităţii debitoarei. Cu toate acestea, semantica acestei noţiuni – „amănunţit” – este diferită de la un debitor la altul, în funcţie de specificul şi complexitatea activităţii desfăşurate anterior intrării în insolvenţă^[vii].

În ipoteza în care din raportul întocmit de practicianul de insolvenţă rezultă că acesta a studiat actele contabile ale societăţii şi a stabilit că starea de insolvenţă s‑a datorat riscului de afacere, identificând şi cauzele pentru care vânzările au scăzut, acesta este în conformitate cu legea.

Totodată, atâta vreme cât din lectura raportului cauzal întocmit rezultă care au fost principalele cauze care au generat insolvenţa şi nu rezultă niciun indiciu conform căruia o examinare „mai amănunţită” ar fi de natură a identifica aspecte de noutate, cu consecinţe asupra modului de desfăşurare în viitor a procedurii insolvenţei, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au generat starea de insolvenţă întruneşte exigenţele de legalitate consacrate de legiuitor.

Raportul prevăzut de art. 97 alin. (1) va cuprinde o analiză amănunţită pe următoarele capitole:

1. Preambul (legislaţia aplicabilă, numirea administratorului, premise avute în elaborarea raportului);
2. Obiectul de activitate, evoluţia şi structura capitalului social al debitorului (dacă există date, se va prezenta şi un scurt istoric al debitorului);
3. Analiza situaţiei patrimoniale (se va face analiză pe bilanţ contabil, iar, dacă acesta este mai vechi de 12 luni, se vor lua în considerare informaţiile financiare avute la dispoziţie pentru perioada ulterioară ultimului bilanţ contabil);
4. Analiza indicatorilor bilanţieri în istoric (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii);
5. Analiza contului de profit şi pierdere în istoric (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii);
6. Indicatori financiari şi evoluţia acestora (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii);
7. Analiza activităţii comerciale desfăşurate (după caz, se va face referire la marketingul societăţii, analiza vânzărilor, a contractelor, a clientelei etc.);
8. Analiza litigiilor: a) analiza litigiilor în care debitorul are calitatea de pârât; b) analiza litigiilor în care debitorul are calitatea de reclamant;
9. Dacă este cazul: analiza notificărilor înregistrate de debitor în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 ‑ 22 decembrie 1989;
10. Organizarea (Organigrama) funcţională şi de conducere a debitorului;
11. Analiza resurselor umane şi evoluţia acestora;
12. Analiza obligaţiilor, a nivelului de îndatorare, a surselor de finanţare: finanţare proprie sau finanţare din credite;
13. Concluzii.

În cuprinsul raportului, administratorul judiciar va analiza indicatorii de stare bilanţieri în vederea stabilirii modului în care a fost susţinută activitatea debitorului, respectiv dacă aceasta a fost susţinută din surse proprii sau din credite acordate de bănci. De asemenea, va efectua o analiză detaliată a activului şi pasivului debitorului, precum şi a documentelor contabile, în vederea stabilirii existenţei sau nu a premiselor încadrării faptei administratorului debitorului la art. 169 alin. (1) lit. e) din Lege^[viii].

În situaţia în care în desfăşurarea activităţii sale debitorul a angajat credite, va analiza dacă a fost respectată destinaţia acestora, pentru a decide dacă există premise ca fapta administratorului debitorului să poată fi încadrată sau nu la art. 169 alin. (1) lit. a) din Lege.

În vederea stabilirii cauzelor care au condus la imposibilitatea susţinerii activităţii din surse proprii, se va efectua o analiză a creanţelor societăţii privind modul în care debitorul a încheiat contractele cu clienţii şi a asigurat siguranţa recuperării acestor creanţe, pentru a decide dacă există premise ca fapta administratorului să poată fi încadrată sau nu la art. 169 alin. (1) lit. c) din Lege.

În vederea stabilirii gradului de certitudine în recuperarea creanţelor, va analiza modul în care acestea au fost urmărite şi dacă documentele emise (facturile, avizele de expediere a mărfii etc.) au fost întocmite conform Legii contabilităţii, pentru a decide dacă există premise ca fapta administratorului să poată fi încadrată sau nu la art. 169 alin. (1) lit. d) din Lege.

Se vor analiza contractele încheiate cu diferiţi furnizori de materii prime, utilităţi, servicii etc., prin compararea ofertelor acestora cu ofertele financiare ale unor terţi care ofereau aceleaşi servicii, dar în condiţii financiare mai avantajoase pentru debitor, pentru a decide dacă există premise ca fapta administratorului să poată fi încadrată sau nu la art. 169 alin. (1) lit. b) din Lege.

Prin analiza tuturor contractelor încheiate, administratorul judiciar va urmări stabilirea cauzei (provenienţei) blocajului financiar care nu i‑a mai permis debitorului achitarea datoriilor exigibile din sursele disponibile.

Dacă situaţia o impune, pentru descrierea tabloului de finanţare a ciclurilor de exploatare, administratorul judiciar poate recurge la calcularea unor indicatori de finanţare şi de exprimare a stării echilibrului financiar al firmei.

Practicianul în insolvenţă va expune concluziile sale în ceea ce priveşte cauzele şi împrejurările, precum şi în ceea ce priveşte persoanele a căror activitate a contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă în sensul art. 169.

Astfel, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la starea de insolvenţă, se va analiza atât situaţia patrimonială a debitoarei, cât şi evoluţia contului de profit şi pierdere, precum şi acti­vitatea desfăşurată prin utilizarea indicatorilor econo­mico‑financiari, având la bază situaţiile exerciţiilor financiare, analiza situaţiei patrimoniale efectuându‑se pe baza datelor din bilanţurile şi balanţele întocmite de debitoare^[ix].

În practica judiciară^[x] s‑a reţinut faptul că administratorul judiciar a procedat corect la redactarea raportului în cuprinsul căruia a analizat activitatea desfăşurată de debitoare în ultimii 4 ani, respectiv de la data contractării creditului pentru investiţii şi a executării proiectului pentru investiţii ce a constituit obiectul contractului de credit şi până la data deschiderii procedurii insolvenţei, justificând analiza prin aceea că procedura a fost deschisă la solicitarea băncii pentru o creanţă izvorâtă din contractul de credit, analiza fiind realizată pe baza evidenţei contabile a debitoarei.

6. Motive cu privire la cauzele care au dus la starea de insolvenţă

Menţionăm, cu titlu exemplificativ, urmă­toarele cauze care au condus la apariţia insolvenţei identificate în urma analizei economico‑financiare a datelor furnizate de către debitori:Administratorul/lichidatorul judiciar depune la dosarul cauzei raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, întocmit în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) din Legea
nr. 85/2014.

‑ neachitarea la termen a datoriilor, ceea ce a dus la apariţia restanţelor care au influenţat fluxurile financiare ale societăţii, la mărirea datoriilor conexe, a dobânzilor penalizatoare, un nivel ridicat al ponderii datoriilor pe termen scurt, ceea ce a influenţat capacitatea de plată a debitoarei, management defectuos şi neîn­casarea creanţelor societăţii în termen util, grad de îndatorare ridicat, scăderea drastică a veniturilor^[xi];

‑ acte ale organelor de conducere ale acesteia care au făcut activităţi de producţie comerţ sau prestări servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, deturnând activele persoanei juridice şi mărind pasivul, şi, respectiv, au ţinut o contabilitate neconformă cu legea, făcând să dispară documentele contabile, fapte care se încadrează în prevederile art. 169 alin. (1) lit. b), d) şi e) din Legea nr 85/2014^[xii];

‑ neîncasarea la timp a creanţelor societăţii, obstrucţionarea producţiei, lipsa unui colectiv specializat şi cu o pregătire adecvată în raport de anvergura proiectului derulat cu un cocontractant, întârzierea în aprobarea soluţiilor şi a achiziţiilor necesare, atitudinea pasivă a conducerii executive a debitoarei, creşterea exagerată a costurilor, scăderea dramatică a oportunităţilor în domeniul de activitate al debitoarei etc.^[xiii];

‑ ajungerea debitoarei în încetare de plăţi datorată unei serii de factori obiectivi, în sensul evoluţiei nefavorabile înregistrate în întregul sectorul de activitate, dar şi de factori subiectivi, precum atitudinea pasivă manifestată de conducerea executivă a debitoarei în relaţie cu principalul client;

‑ lipsa acută de lichidităţi datorată unor factori externi, independentă de acţiunile luate de managementul societăţii;

‑ debitoarea a desfăşurat activitate, iar datoriile pe care le înregistrează sunt rezultatele activităţii desfăşurate, respectiv debitoarea a acumulat datorii din cauza scăderii vânzărilor şi a veniturilor, ducând la imposibilitatea acoperirii datoriilor curente ale societăţii^[xiv];

‑ reducerea activităţii de construcţii‑investiţii la nivelul economiei din România, domeniul de activitate în care se încorporau şi reperele rezultate din activitatea debitoarei, menţionându‑se că starea de insolvenţă a intervenit ca urmare a reducerii activităţii economice din lipsa comenzilor în contextul general de reducere a activităţilor de construcţii din România^[xv];

‑ cauză subiectivă: lipsa managementului de criză, la care s‑au adăugat şi motive de natură obiectivă imputate asociaţilor, în sensul lipsei de preocupare pentru încasarea la scadenţă a sumelor cuvenite şi neplata datoriilor exigibile, deşi au existat fonduri la dispoziţia societăţii^[xvi];

‑ societatea a înregistrat pierderi care s‑au datorat în principal majorării salariului brut la 1.450 lei/lună, ceea ce a impus majorarea tarifelor practicate care încă nu au fost acceptate de clienţi;‑ gestionarea inadecvată a încasării clienţilor şi lipsa disponibilităţilor băneşti, ceea ce a determinat un nivel redus al lichidităţilor băneşti, ce a condus în final la blocaj financiar, susţinut, totodată, şi de contextul econo­mic nefavorabil^[xvii];

‑ incidenţa unor cauze obiective în contextul evoluţiei pieţei privind activităţile din domeniul debitoarei^[xviii];

‑ scăderea eficienţei de încasare a creanţelor curente, acumularea de datorii din împrumuturi ce nu au putut fi rambursate la termenele agreate, refuzul de prelungire a garanţiei emise în favoarea societăţii, ca urmare a măsurilor asigurătorii ale Direcţiei Generale Antifraudă, existenţa unor datorii curente însemnate ca valoare, raportat la disponibilităţile băneşti ale debitoarei şi particularităţile pieţei produselor de lux^[xix];

‑ administratorul statutar nu s‑a conformat obligaţiei instituite în sarcina sa prin art. 74 din Legea nr. 85/2014, în sensul că nu a depus actele şi documentele prevăzute de art. 67, însă, potrivit informaţiilor obţinute de pe site‑ul Ministerului de Finanţe, societatea falită a depus bilanţurile contabile în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; lichidatorul judiciar a procedat la analiza principalilor indicatori economico‑finan­ciari, concluzia practicianului fiind că societatea debitoare a intrat în incapacitate de plată întrucât nu a reuşit să desfăşoare o activitate care să genereze sumele necesare acoperirii cheltuielilor de funcţionare. Lichidatorul judiciar a apreciat că administratorul statutar se face vinovat de starea de insolvenţă a societăţii având în vedere că: a utilizat bunurile debitoarei, cel puţin în parte, în interesul altei persoane sau în interes propriu, aspect ce rezultă din dispariţia creanţelor şi a disponibilului bănesc raportate ca existând în patrimoniu; nu şi‑a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 74 din Lege, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 169 alin. (1) lit. d)^[xx];

‑ scăderea cererii de consum din ultimii 5 ani, depăşirea veniturilor obţinute prin cheltuielile efectuate pentru desfăşurarea activităţii, susţinerea financiară a debitoarei în vederea acoperirii pasivului exigibil (acordarea unor sume de bani societăţii sub formă de împrumut), restructurarea activităţii (scăderea numărului de angajaţi şi valorificarea autoutilitarei) şi nivelul ridicat al cheltuielilor cu chiria pentru spaţiul comercial închiriat. Nu se poate aprecia că debitoarea a continuat activitatea în mod intenţionat, atât timp cât asociaţii acesteia au împrumutat debitoarea cu sume importante de bani, iar datoriile către creditori au fost la un nivel redus, iar pentru a se evita creşterea datoriilor a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei^[xxi];

‑ acumularea de datorii către creditori şi criza economică ce a afectat puternic sectorul firmelor care fac comerţ^[xxii];

‑ din analiza documentelor puse la dispoziţie, evoluţia activităţii debitoarei conform datelor din bilanţurile contabile şi balanţele de verificare contabile, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, debitorul nu a înstrăinat din patrimoniu active imobilizate, societatea nedeţinând în patrimoniu bunuri^[xxiii];

‑ restrângerea activităţii, ilustrată prin diminuarea cifrei de afaceri^[xxiv];

‑ neîncasarea la timp a creanţelor, împrejurarea că debitoarea nu a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă conform art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nejustificarea activelor menţionate în evidenţele contabile, respectiv active imobilizate, creanţe şi disponibilităţi băneşti^[xxv];

‑ prestarea de servicii la tarife care au generat un nivel al veniturilor din exploatare insuficient pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare, fapt ce a condus la acumularea de pierderi din exploatare şi la flux de numerar pentru acoperirea datoriilor, activitatea fiind susţinută din aporturile de numerar aduse de asociatul unic^[xxvi];

‑ cauze economice, precum obţinerea de venituri inferioare cheltuielilor;

‑ înregistrarea de active nete negative, fapt ce indică datorii curente mai mari decât activele curente de care dispune societatea şi imposibilitatea achitării datoriilor şi managementul defectuos al fluxurilor de trezorerie ale societăţii, fapt ce a condus la acumularea de datorii către creditorii bugetari;

‑ evoluţia nefavorabilă înregistrată în domeniile desfăşurate în cadrul punctelor de lucru ale debitoarei (bar, restaurant şi magazine cu vânzare cu amănuntul) ca urmare a scăderii puterii de cumpărare a consumatorilor ce a afectat mediul economic, fapt ce a condus la nerealizarea veniturilor preconizate^[xxvii];

‑ concurenţa acerbă şi consacrată în domeniile de piaţă menţionate ce impuneau existenţa unei flexibilităţi la nivel managerial capabile să redreseze activitatea debitoarei în timp de maximă urgenţă;

‑ inexistenţa unui program adecvat de supraveghere a evoluţiei cheltuielilor şi de redimensionare a acestora ce a condus la acumularea de datorii către bugetul statului;

‑ încă de la înfiinţare, societatea nu a beneficiat de un plan strategic sau de afaceri care să analizeze piaţa, concurenţa, clienţii şi furnizorii, obiectivele afacerii, resurse financiare, umane şi materiale necesare, organizare şi riscuri;

‑ lipsa mijloacelor moderne de promovare a societăţii, a serviciilor prestate de aceasta şi a produselor;

‑ actele organelor de conducere ale acesteia, care au făcut activităţi de producţie comerţ sau prestări servicii, în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, deturnând activele persoanei juridice şi mărind pasivul, şi, respectiv, au ţinut o contabilitate neconformă cu legea, făcând să dispară documentele contabile, fapte care se încadrează în prevederile art. 169 alin (1) lit. b), d) şi e) din Legea nr. 85/2014. Administratorul judiciar a consemnat în mod expres că au fost identificate fapte ce se încadrează în prevederile art. 169 din Legea insolvenţei, astfel că nu se poate reţine că prin acest raport nu au fost devoalate persoanele responsabile pentru insolvenţa debitoarei sau faptele care au determinat insolvenţa, exigenţa textului legal nefiind în sensul identificării nominale a persoanelor cărora li se impută insolvenţa, acest demers fiind realizat în cadrul acţiunii în antrenarea răspunderii^[xxviii];

‑ apariţia stării de insolvenţă a debitoarei s‑ar imputa administratorului statutar şi că ar fi incidente prevederile art. 169 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2014^[xxix];

‑ au fost achitate datorii către asociaţii debitoarei cu preferinţă, cu mai puţin de 180 de zile înainte de deschiderea procedurii insolvenţei; au fost valorificate active sub valoarea lor contabilă; nu au fost recuperate debite de la societăţile afiliate debitoarei; au fost realizate operaţiuni de recalificare a rezervelor constituite în datorii faţă de asociaţi şi că au fost plătite ulterior aceste sume către asociaţi^[xxx];

‑ cauză principală a apariţiei stării de insolvenţă: lipsa resurselor de finanţare pentru acoperirea datoriilor societăţii, resurse ce puteau fi generate fie din activitatea economică a societăţii, fie din acordarea de împrumuturi de către asociaţi sau finanţări externe. Din analiza evidenţelor contabile puse la dispoziţie de către debitoare şi din analiza activităţii acesteia nu se poate dovedi legătura de cauzalitate dintre una dintre faptele prevăzute de art. 169, prejudiciu şi persoană^[xxxii];‑ societatea a desfăşurat activitate cu amănuntul, produse farmaceutice, operând prin două farmacii. Deşi vânzările nu erau mari, nu acest fapt a generat probleme financiare firmei, ci lipsa dimensionării raţionale a stocurilor, care au imobilizat resursele financiare, adică un management defectuos^[xxxi];

‑ principala cauză care a dus la intrarea societăţii în incapacitate de plăţi este restrângerea activităţii, având în vedere că singura situaţie financiară întocmită este aceea din primul an de funcţionare^[xxxiii];

‑ lipsa fondurilor necesare finanţării activităţii care să contribuie la achitarea datoriilor restante, criza economică care a afectat puternic domeniul confecţiilor, concurenţa foarte puternică înregistrată în aceeaşi zonă, care de foarte multe ori a îmbrăcat forme neloiale, costul ridicat al tuturor utilităţilor folosite în activitate, costurile din ce în ce mai ridicate ale materialelor^[xxxiv];

‑ restrângerea activităţii, având în vedere că s‑a diminuat cifra de afaceri faţă de anul anterior, cauzată în primul rând de lipsa comenzilor în domeniul de activitate în care îşi desfăşura activitatea debitoarea. Societatea debitoare nu a reuşit să‑şi încaseze creanţele în timp util, ceea ce a dus la mărirea datoriilor^[xxxv];

‑ debitoarea şi administratorii statutari au fost notificaţi pentru depunerea actelor prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014, dar nu s‑au conformat acestei obligaţii, motiv pentru care s‑a apreciat că se fac vinovaţi de ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, prezumându‑se că au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă, fapta fiind asociată cu ascunderea unor părţi din active, însuşirea de fonduri băneşti, întârzierea în plata unor creanţe ori neînregistrarea în contabilitate şi neachitarea acestora^[xxxvi];

‑ debitoarea şi‑a încetat activitatea anterior deschiderii procedurii insolvenţei, dată până la care a înregistrat o scădere continuă a cifrei de afaceri şi a veniturilor; odată cu scăderea cererii pentru serviciile prestate de societate, aceasta nu şi‑a mai putut acoperi datoriile acumulate. S‑a concluzionat că factorii care au condus la apariţia stării de insolvenţă sunt manage­mentul defectuos al echipei de conducere a debitorului, care nu a adaptat specificul societăţii la cerinţele pieţei serviciilor, scăderea cererii pentru acest tip de servicii, datoriile către bugetul de stat acumulate^[xxxvii];

‑ ineficienta utilizare a resurselor existente, care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat şi către terţi, a căror neplată a atras calcularea majorărilor şi penalităţilor, cumulată cu neurmărirea încasării la timp a creanţelor^[xxxviii];

‑ management defectuos al persoanelor care au asigurat conducerea societăţii, însă o astfel de faptă, deşi posibil prejudiciabilă pentru societate, nu se înscrie în sfera acelor fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie pe care legiuitorul a înţeles să le incrimineze din perspectiva răspunderii patrimoniale;

‑ împrejurarea că ultimul bilanţ contabil depus de societatea debitoare este cel aferent anului financiar 2011, fără ca ulterior să se fi făcut dovada ţinerii contabilităţii, a condus la concluzia că nu a fost ţinută o contabilitate în conformitate cu legea, ceea ce, în mod evident, prejudiciază creditorii societăţii şi întăreşte pre­zumţia că ajungerea debitoarei în încetare de plăţi este urmarea conduitei culpabile a asociaţilor. În această situaţie, s‑a prezumat că administratorii statutari nu şi‑au îndeplinit obligaţia de ţinere a contabilităţii conform legii, obligaţie legală prevăzută de art. 73 din Legea nr. 31/1990 şi de
art. 11 din Legea nr. 82/1991. Astfel, neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea reprezintă una dintre cauzele ce au determinat instalarea stării de insolvenţă. Contabilitatea nu are doar un rol pur fiscal (pentru stabilirea impozitelor şi taxelor), ci are ca raţiune păstrarea evidenţelor economice ale societăţii tocmai pentru a fi posibil în orice moment a se analiza dificultăţile ce apar în gestionarea patrimoniului societăţii^[xxxix];

‑ persoana responsabilă a dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi;

‑ cauze obiective ce au determinat apariţia stării de insolvenţă, respectiv: conjunctura economică generală, lipsa clienţilor şi nerespectarea obligaţiilor contractuale ale celorlalţi parteneri ce au blocat societatea^[xl];

‑ veniturile insuficiente generate de activitatea curentă, lipsa rezervelor financiare şi a lichidităţilor^[xli].

 

7. Comunicarea raportului cauzelor

Potrivit art. 64 alin. (1), precum şi art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar întocmeşte şi supune judecătorului‑sindic, în termenul stabilit de acesta din urmă, dar care nu poate depăşi 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă.

Faţă de prevederile art. 64 alin. (1), precum şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în practica judiciară^[xlii] s‑a reţinut faptul că legiuitorul nu impune publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului.

Acest aspect este întărit şi de art. 97 alin. (6), care prevede că administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului, o copie de pe raport fiind depusă la grefa tribunalului şi la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul şi va fi comunicată debitorului.

 

8. Contestarea raportului cauzelor

Conform art. 59 din Legea nr. 85/2014, debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. Contestaţia trebuie să fie depusă în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a extrasului.

Practicianul în insolvenţă nu dispune o măsură în legătură cu activitatea debitoarei, ci exprimă un punct de vedere strict asupra aspectelor care vizează starea de insolvenţă în raport de situaţia contabilă a societăţii care i‑a fost predată până la acel moment.În cadrul raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, administratorul judiciar desemnat prezintă opinia sa cu privire la cauzele care au determinat starea de insolvenţă^[xliii].

De asemenea, faptul că administratorul judiciar, în raportul cauzal prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014, ar arăta că, în urma analizei documentelor prezentate de debitoare, faptele relevate ar putea să se încadreze în dispoziţiile art. 117‑122 din Lege, însă lasă la aprecierea creditorilor formularea unei astfel de acţiuni, nu constituie o măsură ce ar putea fi contestată în sensul art. 59 alin. (5) din Lege.

Este o astfel de situaţie cea în care administra­torul judiciar nu exprimă faptul că nu va formula o astfel de acţiune, în legătură cu care, de altfel, nici nu i se poate impune formularea unei astfel de cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 117 din lege în situaţia în care apreciază că nu înţelege s‑o formuleze, iar propunerea acestuia urmează să fie supusă şi analizei creditorilor privind oportunitatea formulării unei astfel de acţiuni. Dacă administratorul judiciar nu formulează o astfel de acţiune, comitetul creditorilor poate, conform art. 51 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/2014, să introducă astfel de acţiuni pentru anularea unor acte sau operaţiuni frauduloase, făcute de debitor în dauna creditorilor, potrivit prevederilor art. 117 alin. (1).

Or, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 59 alin. (5), rezultă că se poate formula contestaţie numai cu privire la măsurile luate de administratorul judiciar. Mai mult, art. 59 se referă la raportul lunar depus de practicianul în insolvenţă prin care acesta descrie modul în care şi‑a îndeplinit atribuţiile.

Art. 97 din Lege nu prevede posibilitatea formulării unei contestaţii relativ la considerentele exprimate de administratorul judiciar în legătură cu împrejurările care au determinat intrarea debitoarei în insolvenţă ci, prin extinderea dispoziţiilor art. 59, numai cu privire la măsurile dispuse de administratorul judiciar.

Pot fi aduse în atenţia judecătorului‑sindic eventuale obiecţiuni asupra concluziilor prezentate în raport, asupra cărora administratorul judiciar are posibilitatea să‑şi exprime un punct de vedere, însă nu i se poate dispune, la solicitarea unui participant la procedură, analiza unei pretinse alte cauze a stării de insolvenţă.

În condiţiile unui control de legalitate, judecătorul‑sindic trebuie să se limiteze la verificarea dacă prin acest raport s‑a analizat şi opinat asupra incidenţei dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014, fără a face constatări de natura celor care revin instanţei învestite cu soluţionarea unei acţiuni privind antrenarea răspunderii patrimoniale; în caz contrar, ar fi un caz de antepronunţare în cazul formulării acţiunii respective^[xliv].

În acest context, solicitări privind obligarea administra­torului judiciar la introducerea/formularea de acţiuni în justiţie, în condiţiile dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014, prin care acesta să solicite anularea actelor şi/sau operaţiunilor frauduloase ale debitoarei ce au fost întreprinse în dauna drepturilor creditorilor şi respectiv, obligarea persoanelor ce vor fi identificate ca fiind responsabile pentru declanşarea stării de insolvenţă la suportarea întregului pasiv al debi­toarei ajunse în stare de insolvenţă, fie ele membri ai organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul debitoarei sau orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitoarei, pot fi soluţionate doar în cadrul procesual conferit de dispoziţiile art. 117 şi urm., respectiv art. 169 şi urm. din Legea nr. 85/2014, fiind inadmisibil a fi analizate într‑o contestaţie la raportul privind cauzele ajungerii în stare de insolvenţă.

 

9. Legalitatea raportului

Conform prevederilor art. 58 alin. (1) lit. b) şi art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, admi­nistratorul judiciar are obligaţia de a întocmi şi a supune judecătorului‑sindic raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, din conţinutul textului normativ rezultând implicit că judecătorul‑sindic trebuie să se pronunţe asupra acestuia sub aspectul legalităţii^[xlv].

Astfel, nu este exclus controlul judecăto­rului‑sindic din punctul de vedere al analizei legalităţii întocmirii raportului prevăzut de art. 97, ceea ce presupune verificarea respectării elementelor pe care trebuie să le conţină un atare raport.

Aşadar, controlul activităţii practicianului în insolvenţă este realizat, astfel, sub aspectul legalităţii măsurilor luate, iar nu sub aspectul oportunităţii acestora^[xlvi].

Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s‑a ridicat dreptul de a‑şi administra averea. Deciziile manageriale ale administratorului judiciar, lichidatorului judiciar sau debitorului care şi‑a păstrat dreptul de administrare pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora^[xlvii].

Aceste prevederi legale se coroborează cu prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora atribuţiile judecătorului‑sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Aceasta înseamnă că judecătorul‑sindic are rolul de a verifica dacă acest raport conţine toate elementele prevăzute de lege şi este întocmit în concordanţă cu cadrul normativ aplicabil în materie.

Ca atare, în îndeplinirea atribuţiilor stabilite de Legea insolvenţei în sarcina judecătorului‑sindic, cu privire la exer­citarea controlului judecătoresc asupra activităţii admi­nistratorului judiciar, acesta are atât competenţa, cât şi obligaţia de a verifica sub aspectul legalităţii raportul cauzal şi, în acest context, de a analiza susţinerile părţilor interesate în legătură cu acest raport, iar în cazul în care, din punctul de vedere al legalităţii, acesta nu este întocmit corect, poate dispune completarea sau refacerea acestuia.

Judecătorul‑sindic are atribuţiile limitate în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, neputând interveni şi cenzura concluziile administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, astfel cum sunt formulate în temeiul propriei analize asupra documentelor puse la dispoziţie în dosarul de insolvenţă. Astfel, instanţei îi este permis doar să verifice legalitatea raportului întocmit^[xlviii].

O analiză a aspectelor economice privind impactul asupra stării de insolvenţă a nerecuperării creanţelor societăţii debitoare reprezintă atribuţii manageriale care excedează competenţei judecătorului‑sindic.

10. Motive de nelegalitate

În jurisprudenţă^[xlix] s‑a reţinut că verificarea selectivă sau trunchiată a activităţii debitoarei este un motiv de nelegalitate a raportului privind cauzele insolvenţei, susţinerile lichidatorului judiciar privind excluderea acestor verificări cu justificarea circumscrierii lor managementului dat în competenţa lichidatorului judiciar fiind nefondate.

Pe de altă parte, lichidatorului judiciar nu i se poate impune o anumită concluzie a raportului pre­văzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014. Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să stabilească o anumită cauză a insolvenţei şi nici să indice persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în insolvenţă, dacă, în urma analizei activităţii debitoarei, lichidatorul judiciar nu identifică elemente în acest sens. Cu atât mai puţin lichidatorul judiciar poate fi obligat să indice dacă intenţionează să formuleze acţiune conform art. 169 din Legea nr. 85/2014, prin concluziile raportului. Creditorii pot acţiona conform art. 169 alin. (2) teza a II‑a şi a III‑a din Legea nr. 85/2014, în termenul prevăzut de art. 170 din aceeaşi lege.

Greşita reţinere de către administratorul judiciar a culpei administratorului statutar în raport de prejudiciul debitoarei nu constituie motiv de nelegalitate a raportului^[l].

De altfel, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă reprezintă punctul de vedere profesional al practicianului în insolvenţă care l‑a întocmit şi căruia nu i se poate impune includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere sau opinii pe care nu şi le însuşeşte.

Totodată, critica privind opinia greşită a administratorului judiciar, în sensul că presupusele fapte săvârşite de către administratorul statutar ar constitui fapte care se încadrează în prevederile art. 169 din Legea nr. 85/2014, nu au relevanţă într‑o cauză în care judecătorul‑sindic este învestit să analizeze raport cauzal, şi nu cu o acţiune privind instituirea răspunderii patrimoniale în condiţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014.

În consecinţă, raportul cauzal cuprinde, în esenţă, o opinie motivată a administratorului judiciar asupra cauzelor apariţiei stării de insolvenţă şi asupra persoanelor cărora aceasta le este imputabilă; netemeinicia motivelor avute în vedere de administratorul judiciar în emiterea acestei opinii nu constituie un motiv de nelegalitate a raportului întocmit conform art. 58 din Legea nr. 85/2014.

În privinţa constatărilor făcute de practicianul în insolvenţă, acesta nu poate fi obligat să le modifice sau să le înlăture, conţinând punctul său de vedere, care poate fi însă răsturnat prin proba contrară a ceea ce practicianul stabileşte în raport^[li].

Nici faptul neindicării în mod amănunţit şi motivat a cauzelor şi împrejurărilor care au determinat starea de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă, nu poate constitui motiv de contestaţie vizând conţinutul raportului, atât timp cât administratorul judiciar a procedat la analizarea situaţiei contabile a debitoarei şi şi‑a expus punctul de vedere cu privire la cauzele şi împrejurările care au determinat starea de insolvenţă a debitoarei, concluzionând că nu s‑au identificat fapte şi persoane răspunzătoare în temeiul art. 169 din Legea
nr. 85/2014^[lii].

De asemenea, judecătorul‑sindic nu are posibilitatea de a interveni şi de a cenzura propria opinie a practicianului în insolvenţă care şi‑a format‑o pe baza propriei analize efectuate asupra documentelor contabile ce i‑au fost predate de către administratorul societăţii debitoarei.

Ceea ce îi este permis judecătorului‑sindic este să verifice legalitatea raportului întocmit, respectiv dacă administratorul judiciar a respectat prevederile Legii nr. 85/2014 cu prilejul întocmirii actului.

Conţinutul raportului trebuie să corespundă exercitării atribuţiilor practicianului în insolvenţă, respectiv acesta să îşi exprime punctul de vedere în legătură cu cauzele şi împrejurările care au determinat apariţia stării de insolvenţă, iar opinia sa să fie formată exclusiv pe baza documentelor avute la dispoziţie.

Nu pot fi primite susţineri precum cele privind nearătarea clară a cauzelor şi împrejurărilor insol­venţei, cu indicarea corespunzătoare a persoanei căreia îi este imputabilă aceasta, atât timp cât din cuprinsul raportului rezultă în mod indubitabil opinia administratorului judiciar cu privire la această chestiune.

În situaţia în care în raportul prevăzut de art. 58 alin. (1) lit. b) şi art. 97 din Legea insolvenţei se face referire expresă şi concretă la factorii obiectivi şi subiectivi care au cauzat starea de insolvenţă a debitoarei, nu se poate considera că raportul conţine vreo omisiune. Nu se poate considera că raportul este nelegal întocmit pentru faptul că, în viziunea altui participant la procedura insolvenţei, au existat alte cauze sau justificări ale insolvenţei, atât timp cât practicianul în insolvenţă şi‑a expus opinia în legătură cu această problemă.

De asemenea, concluzia neidentificării unei persoane din cadrul debitoarei care să fie răspunzătoare în condiţiile art. 169 din Legea insolvenţei nu se traduce într‑o lipsă a unui element esenţial al raportului, susceptibilă de a atrage nevalabilitatea actului. Cu alte cuvinte, concluziile administratorului judiciar cu privire la această chestiune nu pot forma obiectul controlului în faţa judecătorului‑sindic, nepunându‑se în discuţie aspecte care să vizeze legalitatea raportorului.

Faptul că un alt participant la procedura insolvenţei consideră că reprezentanţii debitoarei sunt vinovaţi de ajungerea societăţii în insolvenţă nu poate fi cenzurat şi analizat într‑o contestaţie la raport, ci într‑o eventuală cerere formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Tot astfel, nu pot fi examinate nici apărări legate de lipsa oricărei acţiuni sau inacţiuni culpabile a societăţii creditoare, deoarece excedează controlului de legalitate pe care îl poate efectua judecătorul‑sindic în cadrul contestaţiei împotriva raportului întocmit de administratorul judiciar.

În contestaţia la raportul cauzal, judecătorul‑sindic nu poate interveni în a determina schimbarea opiniei practicianului. Altfel spus, faptul că alt participant la procedura insolvenţei nu este de acord cu opinia administratorului judiciar, contestând datele reţinute şi analiza efectuată de către acesta, nu poate determina admiterea contestaţiei la raport, ci eventualele apărări pot fi făcute în cadrul acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale, conform art. 169 din Legea nr. 85/2014, dacă va fi cazul.

Nici împrejurarea că administratorul judiciar nu a făcut vreo precizare cu privire la posibilitatea de reorganizare efectivă a activităţii debitoarei nu este în măsură să atragă nelegalitatea raportului. Relevant sub acest aspect este conţinutul raportului întocmit în temeiul art. 92 din Legea insolvenţei. Prin urmare, practicianul în insolvenţă şi‑a expus opinia cu privire la posibilitatea de reorganizare a societăţii debitoare.De aceea, toate susţinerile în sensul că vinovăţia pentru ajungerea societăţii în stare de insolvenţă ar aparţine reprezentanţilor debitoarei excedează cadrului procesual şi nu pot fi analizate în cadrul contestaţiei la raportul cauzal întocmit de către practicianul în insolvenţă.

Din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 rezultă că, deşi raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă trebuie să fie amănunţit, în privinţa persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă, raportul se impune doar a menţiona eventuale indicii sau elemente preliminare. Din această împrejurare, se reţine concluzia că aceste indicii sau elemente preliminare pot fi completate pe parcursul procedurii cu probatorii suplimentare privind persoanele cărora le‑ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă^[liii].

Un astfel de element probant poate fi reprezentat de un eventual raport de expertiză asupra căruia creditorii au libertatea să dispună, prin intermediul adunării acestora, respectiv a comitetului creditorilor.

Legiuitorul nicidecum nu pune în sarcina practicianului în insolvenţă să probeze fiecare concluzie la care a ajuns din analiza contabilităţii societăţii debitoare.

Aşadar, judecătorul‑sindic, fără a avea de soluţionat o cerere de atragere a răspunderii în sensul art. 169 din Legea
nr. 85/2014, nu poate face o analiză, respectiv nu poate cenzura concluzia cuprinsă în raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvenţă a debitorului, în sensul existenţei sau inexistenţei eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le‑ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169‑173.

În caz contrar, s‑ar prejudeca acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale într‑un alt cadru procesual decât cel determinat de dispoziţiile art. 169, respectiv ale art. 59 din Legea nr. 85/2014, ceea ce nu ar fi admisibil^[liv].

Ceea ce poate fi verificat în contestaţia la raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvenţă a debitoarei este dacă practicianul în insolvenţă a respectat atribuţia stabilită în sarcina sa conform art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, respectiv dacă a procedat efectiv la examinarea activităţii debitorului şi la întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă^[lv].

În ceea ce priveşte nerespectarea termenului legal de întocmire a raportului ca motiv de contestaţie la raportul cauzal, acesta nu poate fi primit, atât timp cât termenul de 40 de zile prevăzut de art. 58 alin. (1) lit. b) şi art. 97 din Legea insolvenţei este unul de recomandare, care impune îndeplinirea unei atribuţii de către practicianul în insolvenţă, fără ca respectarea sau nerespectarea acestuia să determine naşterea vreunor drepturi sau obligaţii pentru părţile participante la procedura insolvenţei.

În jurisprudenţă^[lvi] s‑a stabilit că nu se poate reţine vreo vătămare a contestatorului prin depăşirea termenului de 40 de zile în situaţia în care nu sunt administrate dovezi în sensul că respectiva întârziere ar fi fost produsă de reaua‑credinţă a administratorului judiciar şi că prin aceasta s‑ar fi cauzat vreun prejudiciu.

Emiterea raportului cu depăşirea termenului de 40 de zile nu poate atrage nulitatea acestuia, nefiind o cerinţă intrinsecă de valabilitate, termenul nefiind unul imperativ, ci supletiv, stabilit numai pentru ordonarea activităţilor în cadrul procedurii, dovadă fiind chiar posibilitatea prelungirii lui de către judecătorul‑sindic, dar şi pentru că raportul iniţial poate fi completat în cazul apariţiei unor date noi^[lvii].

Completarea raportului este posibilă tocmai pentru că acesta nu este un act prin care se ia o anumită măsură, asupra căreia se revine în mod abuziv, în lipsa controlului judecătorului‑sindic, ci este un înscris care analizează activitatea economico‑financiară a debitoarei, anterior declanşării procedurii, în vederea identificării cauzelor care au condus la insolvenţă.

 

11. Completarea la raportul cauzelor

Cu privire la legalitatea completării raportului iniţial asupra cauzelor ce au determinat apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, o astfel de posibilitate nu este contrară dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, în contextul în care, ulterior întocmirii raportului prevăzut de art. 97, se descoperă înscrisuri noi ce determină o reconsiderare a aspectelor avute în vedere iniţial^[lviii].

Este evident că, în acest caz, primează necesitatea existenţei unei analize exhaustive a situaţiei economice a debitoarei care fundamentează ulterior deciziile în etapele procedurii. Această situaţie se întâlneşte în mod frecvent în cazul în care debitoarea nu predă în termen actele prevăzute de art. 67 din Legea
nr. 85/2014, împrejurare ce face imposibilă întocmirea completă a raportului în termen de 40 de zile de la data deschiderii procedurii, fiind necesară o completare a acestuia, după analizarea tuturor documentelor contabile.

Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar în cuprinsul raportului se menţionează faptul că administratorul judiciar îşi rezervă dreptul de a proceda la completarea raportului, în situaţia identificării unor elemente suplimentare, astfel că această posibilitate este cunoscută încă de la întocmirea raportului iniţial asupra cauzelor ce au determinat apariţia stării de insolvenţă.

Totodată, raportul prevăzut de art. 97 din Lege este întocmit într‑o fază preliminară a procedurii şi presupune o examinare a activităţii debitoarei, precum şi un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă.

De asemenea, dacă prin completarea primului raport nu se invalidează concluziile raportului iniţial în legătură cu cauzele stării de insolvenţă, ci se referă la un alt element, şi anume la existenţa premiselor angajării răspunderii patrimoniale, în condiţiile prevăzute de art. 169‑173 din Legea insolvenţei. Acest text legal permite ca o parte/întregul pasiv al debitoarei să fie suportat/ă de persoanele care „au contribuit” la starea de insolvenţă, prin săvârşirea faptelor prevăzute expres în lege.

Analiza corelată a textelor din Legea insolvenţei nu permite concluzia unei nelegalităţi a completării raportului, în legătură cu premisele angajării răspunderii patrimoniale, din moment ce opţiunea formulării unei asemenea acţiuni îi aparţine administratorului/lichidatorului judiciar până la închiderea procedurii insolvenţei, în interiorul termenului de prescripţie, şi nu într‑un interval legal legat de întocmirea raportului prevăzut de art. 97 din Lege, cu concluzia că punctul de vedere exprimat în cuprinsul acestuia poate fi revizuit ulterior.

12. Obligarea practicianului în insol­venţă la completarea raportului

În practica judiciară^[lix], a fost obligat practicianul în insolvenţă la completarea raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la starea de insolvenţă a debitoarei, având în vedere faptul că, deşi a avut acces la documentele contabile ale debitoarei, raportul conţine nu mai mult de două fraze, şi acestea lipsite de orice semnificaţie juridică ori economică:

„Din evidenţa contabilă pusă la dispoziţie în baza art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se constată unele cauze şi împrejurări care au dus la apariţia stării de insolvenţă la debitoare.

Pe toată perioada analizată societatea nu a mai putut să‑şi realizeze domeniul de activitate – comerţ cu bunuri de uz gospodăresc, conform codului caen – şi din aceste motive a realizat pierderi foarte mari”.

Judecătorul‑sindic a statuat că, dincolo de faptul că utilizarea articolului nehotărât „unele” este inacceptabilă în redactarea unui raport de cauze, de vreme ce acesta se referă la o categorie generică – ceea ce este total incompatibil cu rolul unui astfel de raport, din cuprinsul căruia trebuie să se înţeleagă în mod neechivoc cauzele şi împrejurările concrete care au determinat starea de insolvenţă a debitoarei –, raportul nu conţine nicio analiză a activităţii societăţii din perioada premergătoare insolvenţei, nu spune absolut nimic despre indicatorii financiari care au caracterizat respectiva activitate, despre situaţia patrimoniului societăţii, despre tranzacţiile suspecte ori despre actele şi operaţiunile realizate de foştii administratori, care ar putea reprezenta premisele angajării răspunderii patrimoniale, în condiţiile prevăzute de art. 169 din Legea insolvenţei.

În atare situaţie, raportul prezentat de lichidatorul judiciar nu îndeplineşte exigenţele unui raport privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei şi nu poate sta la baza desfăşurării, în continuare, a procedurii de insolvenţă faţă de debitoare, întrucât necunoaşterea premiselor insolvenţei face imposibilă declanşarea oricărui demers pentru reîntregirea activului patrimonial şi pentru acoperirea creanţelor înregistrate la masa credală, ceea ce contravine în mod flagrant scopului procedurii – instituit de art. 2 din Legea insolvenţei, care statuează că „scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia”.

Însă nu se poate impune pe calea unei contestaţii la raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 administratorului judiciar a formulării acţiunilor prevăzute de art. 117 şi art. 169 din Legea nr. 85/2014, în condiţiile art. 118 alin. (2), respectiv art. 169 alin. (2) din acelaşi act normativ^[lx].

În mod evident, decizia administratorului judiciar de a nu formula acţiuni conform art. 114 şi art. 169 din Legea nr.85/2014 este analizată de către comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor ori creditorul ce deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală, în acord cu dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, nu se poate impune nici completarea raportului cauzal, chiar dacă solicitarea ar fi motivată de faptul că ar exista indicii privind săvârşirea unor fapte prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, întrucât acelaşi text de lege reglementează posibilitatea pentru creditori, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2), de a formula acţiunea privind atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, în situaţia în care administratorul/lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile sau a hotărât că nu este cazul să introducă această acţiune^[lxi].

 

13. Calitate procesuală activă

Conform alin. (6) al art. 97 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusă la grefa tribunalului şi la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul şi va fi comunicată debitorului.

Ca atare, sub aspectul calităţii procesual active şi al interesului reclamantului în promovarea unei atari acţiuni, dată fiind importanţa acestui raport, legiuitorul a prevăzut efectuarea unor formalităţi de publicitate şi comunicare ale acestuia, tocmai pentru ca orice persoană interesată să poată lua cunoştinţă despre conţinutul lui şi să poată formula obiecţii, dacă este cazul.

Calitatea procesuală activă o au persoanele prevăzute de art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014. Creditorii justifică interes întrucât, pentru stabilirea eventualelor condiţii de promovare a cererii prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014 şi a persoanelor răspunzătoare de ajungerea debitoarei în insolvenţă, este necesară verificarea tuturor operaţiunilor economice ale debitoarei.

Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora^[lxii].

Drept urmare, judecătorul‑sindic nu poate interveni şi analiza concluziile administratorului/lichidatorului judiciar din raportul cauzal, în legătură cu analiza situaţiei economice a debitoarei şi cu cauzele sau persoanele care, în opinia acestuia, au determinat insolvenţa.

14. Inadmisibilitatea „obiecţiunilor” împotriva raportului cauzal

Dispoziţiile Legii nr. 85/2014 nu prevăd posibilitatea creditorilor de a formula „obiecţiuni” sau o altă cale de atac împotriva acestui raport, condiţii în care aceasta apare ca fiind inadmisibilă^[lxiii].

Calea de atac de drept comun reglementată de Legea
nr. 85/2014 împotriva măsurilor luate de admi­nistratorul/lichidatorul judiciar este cea prevăzută de art. 59 alin. (5), potrivit căruia debitorul persoană fizică, admi­nistratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.

Nu suntem însă în ipoteza luării unei măsuri de către administratorul/lichidatorul judiciar, care să poată fi contestată pe această cale.

Procedura atragerii răspunderii materiale a foştilor administratori, în raport de neiniţierea căreia este nemulţumită apelanta, este reglementată de dispoziţiile art. 169 şi urm. din Lege, care prevăd în mod expres titularii şi procedura de urmat în cazul unei astfel de cereri.

Prin urmare, „obiecţiunile” apar ca inadmisibile, dispoziţiile Legii nr. 85/2014 neprevăzând o astfel de cale de atac împotriva raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor apariţiei stării de insolvenţă.

 

15. Inadmisibilitatea contestaţiei formulate împotriva raportului cauzal

Din analiza textului art. 97 nu rezultă posibilitatea contestării de către vreun participant la procedura de executare colectivă a raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, fiind reglementată expres doar obligaţia practicianului de a asigura posibilitatea consultării respectivului raport, la sediul său, pe cheltuiala solicitantului, concomitent cu îndatorirea de a‑l depune la grefa tribunalului şi la registrul în care este înregistrat debitorul, acestuia din urmă trebuind să‑i fie comunicat un exemplar al raportului^[lxiv].

Atâta vreme cât din simpla lecturare a textului art. 59 alin. (5) reiese fără echivoc că atât participanţii la procedura concursuală, cât şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, respectiv de către lichidatorul judiciar [art. 63 alin. (1) prevăzând că dispoziţiile art. 59‑62 se aplică în mod corespunzător], iar raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă, nu cuprinde nicio măsură a practicianului care l‑a întocmit, creditorii, precum şi ceilalţi participanţi la procedura insolvenţei ori persoanele interesate nu au deschisă calea contestaţiei la acest raport al administratorului judiciar sau al lichidatorului judiciar, după caz.

Aceasta şi în considerarea faptului că rapoartele analizate sunt diferite. Astfel, art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 vizează rapoartele lunare întocmite de administra­torul/lichidatorul judiciar în exercitarea atribuţiilor lor, prin care aceştia aduc la cunoştinţa participanţilor la procedura insolvenţei şi a judecătorului‑sindic activitatea avută şi măsurile luate în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege sau a celor stabilite de judecătorul‑sindic în sarcina lor, prin încheiere, în condiţiile art. 58 alin. (2) din Lege [orice alte atribuţii, în afara celor prevăzute la alin. (1), cu excepţia celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a judecătorului‑sindic].

În schimb, art. 97 din Lege vizează un raport distinct, unic în cadrul procedurii insolvenţei, referitor la cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, analiza practicianului privind perioada anterioară deschiderii proce­durii, raport care trebuie să cuprindă trei aspecte diferite, şi anume:

1. a) cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă;
2. b) menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le‑ar fi imputabilă ajungerea în incapacitate de plată şi premisele angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169‑173;
3. c) posibilitatea reală de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori motivele care nu permit reorganizarea.

Într‑adevăr, prin Legea nr. 85/2014 sunt instituite reglementări diferite şi în privinţa modalităţii de informare cu privire la cele două tipuri de rapoarte: în timp ce raportul lunar de activitate, prevăzut de art. 59, se depune la dosarul cauzei şi un extras se publică în BPI, raportul de cauze se depune la grefa tribunalului şi la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul, trebuind să fie comunicat debitorului, iar administratorul judiciar are obligaţia de a asigura posibilitatea consultării acestuia la sediul său, pe cheltuiala solicitantului.

Nu în ultimul rând, alin. (5) şi (7) ale art. 59 statuează că debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, judecătorul‑sindic urmând să soluţioneze contestaţia, în termen de 15 zile de la înregistrarea ei, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor, instanţa putând, la cererea contestatorului, să suspende executarea măsurii contestate.

În schimb, art. 97 nu prevede nici posibilitatea contestării raportului şi nici nu instituie vreun termen în care acesta ar putea fi contestat la judecătorul‑sindic, iar de ipoteza suspendării efectelor acestuia nici nu poate fi vorba.

Cu toate acestea, şi raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă, este supus controlului de legalitate pe care judecătorul‑sindic este îndrituit să îl exercite asupra întregii proceduri judiciare, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. r), coroborat cu art. 58 alin. (1) lit. b), raportat la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cel din urmă text statuând fără echivoc că administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului‑sindic raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă.

Prin urmare, judecătorul‑sindic, în exercitarea controlului judiciar asupra activităţii practicianului în insolvenţă, are obligaţia de a pune în discuţia părţilor interesate raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului şi, în cazul în care, din punctul de vedere al legalităţii, consideră că acesta nu este întocmit corespunzător sau este incomplet, să dispună refacerea sau completarea acestuia, fiind cu atât mai evidentă această atribuţie a instanţei când unul dintre creditori formulează observaţii/obiecţiuni cu privire la anumite aspecte punctuale ale raportului de cauze. Numai astfel poate fi interpretată intenţia legiuitorului, care, în alin. (2) teza I a art. 45 din Lege, a stabilit că atribuţiile judecătorului‑sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Raportul practicianului întocmit în condiţiile art. 97 alin. (1) din Lege este unul foarte important în cadrul procedurii insolvenţei, constituind premisa nu doar a determinării modalităţii concrete de derulare în continuare a procedurii insolvenţei faţă de respectivul debitor – continuarea procedurii generale, pentru că există o posibilitate reală de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori propunerea de intrare în faliment, care trebuie supusă aprobării adunării generale a creditorilor – , ci şi pentru formularea de către cei îndreptăţiţi prin lege a unei cereri de angajare a răspunderii patrimoniale a persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă starea de insolvenţă, în condiţiile prevederilor art. 169‑173, nemulţumirile creditorului contestator trebuind să fie avute în vedere de către tribunal cu ocazia exercitării controlului de legalitate al judecătorului‑sindic asupra raportului contestat.

Prin raportul cauzal administratorul judiciar nu a luat nicio măsură de natură a fi cenzurată din punctul de vedere al legalităţii, fiind menţionate aspecte de natură economico‑financiară ce au determinat apariţia stării de insolvenţă, astfel cum sunt acestea enumerate în mai sus menţionatul raport ce face obiectul contestaţiei^[lxv].

Dispoziţiile art. 59 alin. (6) trebuie interpretate şi prin prisma alin. (1), măsurile adoptate de administratorul judiciar şi descrise în acest alineat vizând modul în care acesta şi‑a îndeplinit obligaţiile instituite de lege sau de instanţă, respectiv justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii.

Or, raportul cauzal ce vizează analiza activităţii debitorului, cauzele şi împrejurările ce au determinat apariţia stării de insolvenţă, cu indicarea persoanelor responsabile de această stare, nu se încadrează în rapoartele lunare reglementate de art. 1 pentru a‑i fi aplicabile dispoziţiile alin. (6) al art. 59 din Legea nr. 85/2014.

De altfel, în acest sens, administratorul judiciar trebuie să procedeze la convocarea adunării creditorilor pentru prezen­tarea situaţiei economice a debitoarei.

Contestaţia reglementată prin art. 59 vizează rapoartele lunare depuse, în condiţiile textului de lege menţionat, de către administratorul judiciar, aspect care rezultă fără niciun dubiu chiar din faptul că dreptul la contestaţie este inclus în cuprinsul articolului din lege care reglementează raportul lunar^[lxvi].

Separat, legiuitorul a reglementat şi raportul de cauze, act despre care jurisprudenţa s‑a pronunţat în mod constant în sensul că nu include o anumită măsură în procedură care ar putea fi contestată, fiind, în esenţă, un mijloc de probă utilizat în cadrul acţiunii în răspundere patrimonială întemeiate pe dispoziţiile art. 169, împotriva căruia se poate face proba contrară de către administrator/asociat.

În acest context, este inadmisibilă contestaţia împotriva raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei în condiţiile art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Ca urmare, de principiu, raportul cauzal nu cuprinde măsuri ale administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, ci constatări, ce nu pot fi atacate pe calea contestaţiei prevăzute de art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 şi, cu atât mai puţin, pe calea contestaţiei împotriva hotărârii adunării creditorilor, atunci când în cadrul adunării este prezentat raportul practicianului cuprinzând constatările acestuia.

Potrivit art. 45 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 85/2014, judecătorul‑sindic este competent să soluţioneze contestaţiile formulate la Rapoartele administratorului sau lichidatorului judiciar, însă, deşi textul în cauză nu distinge, s‑a apreciat că aceste dispoziţii vizează doar acele situaţii în care legea a prevăzut posibilitatea contestării. Astfel, faţă de dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 85/2014, pot fi contestate doar rapoartele lunare ale practicianului.

În aceste condiţii, în jurisprudenţă s‑a apreciat că raportul privind cauzele insolvenţei, nefiind un raport lunar, nefiind un raport prin care să se ia măsuri, nu este supus controlului judecătorului‑sindic, motiv pentru care obiec­ţiu­nile au fost respinse ca fiind neîntemeiate.În lipsa unor norme care să reglementeze contestaţia la acest raport, s‑ar putea susţine că sunt aplicabile prevederile art. 59 din Legea nr. 85/2014, care reglementează raportul lunar al administratorului judiciar cuprinzând descrierea modului în care şi‑a îndeplinit atribuţiile şi care prevede în alin. (5) că „debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar”, dar prin raportul cauzal practicianul nu ia nicio măsură privind procedura.

 

16. Admisibilitatea contestaţiei formulate împotriva raportului cauzal

În practica judiciară^[lxvii] s‑au statuat opinii diametral opuse celor prezentate anterior, potrivit cărora este admisibilă contestaţia formulată împotriva raportului cauzal.

Potrivit art. 97 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va întocmi şi va supune judecătorului‑sindic un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă; în acest raport, lichidatorul judiciar va propune fie reorganizarea debitoarei, fie intrarea în faliment.

În lipsa unei reglementări speciale în cadrul art. 97 din Legea nr. 85/2014, referitoare la posibilitatea contestării raportului, în cauză devin incidente dispoziţiile generale din Legea insolvenţei.

Astfel, s‑a reţinut că toate măsurile luate de practicianul în insolvenţă trebuie să fie cuprinse într‑un raport, iar regimul juridic al acestuia este stabilit de art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Raportul asupra cauzelor nu este decât un raport întocmit în situaţia particulară prevăzută de art. 97 din Legea nr. 85/2014, în care măsura ia forma fie a propunerii de faliment, fie a reorganizării debitorului, astfel încât regimul său juridic se completează cu regulile generale referitoare la orice raport al practicianului în insolvenţă.

Faţă de situaţia prezentată, s‑a reţinut că raportul întocmit conform art. 97 din Legea nr. 85/2014 poate fi contestat, ca orice raport întocmit de practicianul în insolvenţă, în condiţiile art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Chiar dacă prin raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă nu s‑au luat niciun fel de măsuri, aceasta nu înseamnă ca persoanele interesate nu pot contesta cele reţinute prin raport. Dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 85/2014 vor fi coroborate cu cele ale art. 59 alin. (5) din aceeaşi lege^[lxviii].

Din prevederile legale sus menţionate rezultă cu claritate că legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării rapoartelor întocmite de către administratorul sau lichidatorul judiciar, fără a face vreo distincţie în privinţa acestora şi, deci, fără a limita accesul la calea de atac numai pentru ipoteza rapoartelor lunare^[lxix].

Or, atât timp cât legiuitorul nu face nicio distincţie, nici interpretul nu trebuie să o facă, fiind recunoscută calea de atac a contestaţiei împotriva oricăror rapoarte ale practicianului în insolvenţă, în condiţiile legii.Nu există nicio prevedere expresă care să dispună în sensul că dreptul la contestaţie nu este recunoscut în cazul raportului întocmit în temeiul art. 97 din Legea insolvenţei sau că acest raport ar fi exclus din noţiunea de „rapoarte ale administratorului sau lichidatorului judiciar”, prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. m) din Lege.

De asemenea, din coroborarea art. 59
alin. (5) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 rezultă admisibilitatea oricărei contestaţii care priveşte măsuri ale administratorului judiciar, atunci când criticile formulate privesc chestiuni de legalitate, iar nu de oportunitate ale măsurilor dispuse. Prin urmare, contestaţia împotriva raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului este admisibilă în ipoteza în care sunt invocate aspecte ce vizează legalitatea măsurilor adoptate de practicianul în insolvenţă.

Acest raport este un act de procedură care este supus verificării de legalitate ce este atributul judecătorului‑sindic. Raportul este un act al lichidatorului judiciar şi urmează aceeaşi cale de constatare reglementată de art. 59 din Legea
nr. 85/2014, contrar celor susţinute de lichidatorul judiciar şi reţinute de judecătorul‑sindic^[lxx].

 

17. Inadmisibilitatea contestaţiei prin care se tinde la obligarea administratorului judiciar să dispună completarea raportului

Nu există nicio dispoziţie legală care să permită judecătorului‑sindic să impună unui practician în insolvenţă includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere, opinii sau constatări cu care nu este de acord^[lxxi].

De asemenea, prevederile art. 58 alin. (1) lit. b) şi art. 97 din Legea nr. 85/2014 nu cuprind o reglementare expresă care să permită formularea unei căi de atac care să tindă la completarea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă.

Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost în sensul de a permite formularea unei atari cereri, ar fi fost prevăzute în mod expres persoanele care ar putea formula contestaţie, termenul în care ar putea fi introdusă, precum şi procedura de judecată a acesteia.

Această concluzie este întărită de împrejurarea că legiuitorul a reglementat expres şi detaliat situaţiile în care anumite măsuri, acte, rapoarte întocmite în cursul procedurii insolvenţei pot fi atacate în faţa judecătorului‑sindic (contestaţia împotriva măsurilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, contestaţia la tabelele de creanţă, acţiunea în anularea hotărârii adunării creditorilor, contestaţia împotriva deciziei comitetului creditorilor, obiecţiunile la raportul de evaluare etc.).

Dispoziţiile prevăzute la art. 45 alin. (2) din Legea
nr. 85/2014 nu conduc la altă concluzie, întrucât acestea stabilesc faptul că atribuţiile judecătorului‑sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Prevederile art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 nu pot primi aplicare, întrucât acestea reglementează contestaţia împo­triva măsurilor luate de administratorul judiciar şi menţionate în rapoartele lunare.

Raportul lunar prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2014 este diferit de raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, având conţinut, finalitate şi regim juridic distincte.

În privinţa modalităţii de informare cu privire la cele două rapoarte, sunt instituite reglementări diferite: în timp ce raportul lunar prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2014 se depune la dosarul cauzei şi un extras se publică în BPI, raportul privind cauzele şi împre­jurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă se depune la grefa tribunalului şi la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este înmatriculat debitorul şi se comunică debitorului, creditorii putând consulta pe cheltuiala lor raportul şi la sediul administratorului judiciar.

Totodată, raportul asupra cauzelor nu cuprinde măsuri ale practicianului în insolvenţă, un punct de vedere profesional al acestuia.

Nu s‑ar putea reţine că în acest fel ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Aşa cum prevede art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar are obligaţia de a supune judecătorului‑sindic raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului.

Rezultă că judecătorul‑sindic analizează/verifică aspectele, inclusiv cele invocate de participanţii la procedura insolvenţei, referitoare la legalitatea acestui raport, respectiv dacă conţine toate elementele prevăzute de lege şi este întocmit în conformitate cu prevederile legale.

Însă nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă că judecătorul‑sindic poate fi învestit cu o contestaţie la raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului care să aibă drept finalitate stabilirea în sarcina practicianului în insolvenţă a obligaţiei de a include în raport aspecte, puncte de vedere, opinii sau constatări cu care nu este de acord.

Mai trebuie observat că este reglementat expres în Legea nr. 85/2014 dreptul creditorilor de a formula acţiuni având ca obiect antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei sau anularea vreunui act fraudulos atunci când practicianul în insolvenţă este de părere că nu trebuie să introducă astfel de demersuri judiciare.

Ca atare, prin Legea insolvenţei este păstrat un just echilibru între drepturile participanţilor la procedura insolvenţei şi necesitatea asigurării celerităţii procedurii, poziţia contes­tatoarei cu privire la aspecte reţinute de practicianul în insol­venţă în cuprinsul raportului fiind susceptibilă a fi valorificată prin exercitarea altor mijloace procesuale reglementate de Legea insolvenţei.

 

18. Admisibilitatea contestaţiei prin care se tinde la obligarea administratorului judiciar să dispună completarea raportului

Instanţele de judecată au statuat că, în situaţia menţiunilor contradictorii din raportul cauzal, a faptului că situaţia debitoarei nu a fost analizată în mod corespunzător şi nu a fost indicat momentul apariţiei stării de insolvenţă, se impune completarea raportului de către practicianul în insolvenţă, urmând a fi analizată corespunzător situaţia financiară a debitoarei în perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenţei^[lxxii].

 

19. Concluzii

Analiza practicii judiciare privind art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care reglementează regimul juridic al raportului întocmit de administratorul judiciar privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, reliefează soluţii diametral opuse pronunţate de către instanţele de judecată cu privire la posibilitatea contestării şi limitele analizei efectuate de către judecătorul‑sindic a raportului cauzal.

Pentru a evita astfel de soluţii, practicienii dreptului au la îndemână posibilitatea formulării unei cereri având ca obiect sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept care face obiectul acestui articol.

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să tindă la rezolvarea unor situaţii în care este necesară pronunţarea unei hotărâri care să conducă la clarificarea unor norme juridice ambigue sau complexe ce pot da naştere unor dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească.

În baza art. 520 şi urm. C. pr. civ., cererea se înaintează instanţei de judecată care urmează să soluţioneze apelul formulat împotriva hotărârii prin care s‑au respins ca inadmisibile contestaţia sau obiecţiunile la raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului.

Din punctul nostru de vedere, întrebările adresate ICCJ ar putea fi următoarele:

1. În interpretarea prevederilor art. 97 alin. (1) coroborate cu art. 58 alin. (1) lit. b), art. 64 alin. (1) lit. a) şi art. 45 alin. (2) raportat la art. 59 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 85/2014, împotriva raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă poate fi formulată contestaţie în faţa judecătorului‑sindic?
2. În interpretarea art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, judecătorul‑sindic să pronunţă asupra raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă sub aspectul legalităţii, iar în cazul în care acesta este nelegal/in­complet, poate dispune refacerea/completarea acestuia?

[i] Publicată în M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014.

[ii] C. Ap. Timișoara, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 407 din 21 mai 2019.

[iii] C. Ap. Timișoara, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 363 din 7 mai 2019.

[iv] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 2149 din 23 noiembrie 2017.

[v] C. Ap. Craiova, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 121 din 21 februarie 2019.

[vi] C. Ap. Iași, s. civ., dec. civ. nr. 323 din 7 mai 2018.

[vii] C. Ap. Timișoara, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 363 din 7 mai 2019.

[viii] C. Ap. Târgu Mureș, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 67 din 7 martie 2019.

[ix] C. Ap. Bacău, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 100 din
9 martie 2018.

[x] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 350 din 10 septembrie 2019.

[xi] C. Ap. Bacău, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 100 din
9 martie 2018.

[xii] C. Ap. Cluj, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 328 din 18 iunie 2018.

[xiii] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 2149 din 23 noiembrie 2017.

[xiv] C. Ap. Galați, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 43 din 19 februarie 2020.

[xv] C. Ap. București, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 874 din 14 decembrie 2016.

[xvi] C. Ap. Constanța, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 302 din 6 iunie 2018.

[xvii] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 524 din
19 septembrie 2016.

[xviii] C. Ap. Constanța, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 217 din 13 iulie 2020.

[xix] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 1036 din 18 mai 2018.

[xx] C. Ap. Constanța, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 484 din 4 octombrie 2018.

[xxi] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 649 din 12 octombrie 2016.

[xxii] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 396 din 18 mai 2017.

[xxiii] C. Ap. Cluj, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 259 din 8 mai 2018.

[xxiv] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 22 din
12 ianuarie 2017.

[xxv] C. Ap. Oradea, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 116 din 14 aprilie 2016.

[xxvi] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 265 din
29 martie 2017.

[xxvii] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 257 din
22 martie 2017.

[xxviii] C. Ap. Cluj, secția a II-a civilă civilă, decizia civilă nr. 479 din
2 octombrie 2018.

[xxix] C. Ap. Târgu Mureș, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 115 din 9 februarie 2016.

[xxx] C. Ap. Iași, s. civ., dec. civ. nr. 323 din 7 mai 2018.

[xxxi] C. Ap. Craiova, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 121 din 21 februarie 2019.

[xxxii] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 30 din 16 ianuarie 2017.

[xxxiii] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 263 din 29 martie 2017.

[xxxiv] C. Ap. Craiova, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 96 din 14 februarie 2017.

[xxxv] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 364 din 10 mai 2017.

[xxxvi] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 1845A din 10 noiembrie 2016.

[xxxvii] C. Ap. Cluj, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 271 din 15 mai 2018.

[xxxviii] C. Ap. Constanța, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 696 din 6 noiembrie 2017.

[xxxix] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 662 din 28 septembrie 2017.

[xl] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 601 din 5 octombrie 2016.

[xli] C. Ap. Craiova, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 1086 din 30 octombrie 2018.

[xlii] C. Ap. Timișoara, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 13 din 10 ianuarie 2017.

[xliii] C. Ap. Pitești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 432 din 14 iunie 2018.

[xliv] C. Ap. Alba Iulia, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 204 din 7 iulie 2020.

[xlv] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 350 din 10 septembrie 2019.

[xlvi] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 350 din 10 septembrie 2019.

[xlvii] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 2149 din 23 noiembrie 2017.

[xlviii] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 1036 din 18 mai 2018.

[xlix] C. Ap. Alba Iulia, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 204 din 7 iulie 2020.

[l] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 350 din 10 septembrie 2019.

[li] C. Ap. Constanța, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 638 din 10 decembrie 2018.

[lii] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 2149 din 23 noiembrie 2017.

[liii] C. Ap. Galați, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 43 din 19 februarie 2020.

[liv] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 1036 din 18 mai 2018.

[lv] C. Ap. Galați, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 43 din 19 februarie 2020.

[lvi] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 2149 din 23 noiembrie 2017.

[lvii] C. Ap. Constanța, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 638 din 10 decembrie 2018.

[lviii] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 1036 din 18 mai 2018.

[lix] C. Ap. Timișoara, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 407 din 21 mai 2019.

[lx] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 65 din 28 ianuarie 2016.

[lxi] C. Ap. Iași, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 355 din 26 iunie 2019.

[lxii] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 1036 din 18 mai 2018; C. Ap. Iași, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 355 din 26 iunie 2019.

[lxiii] C. Ap. Suceava, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 79 din 5 martie 2020.

[lxiv] C. Ap. Timișoara, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 316 din 21 iulie 2020.

[lxv] C. Ap. Ploiești, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 65 din 28 ianuarie 2016.

[lxvi] C. Ap. Constanța, s. a II-a civ., cont. adm. fisc., dec. civ. nr. 638 din 10 decembrie 2018.

[lxvii] C. Ap. Galați, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 166 din 22 mai 2019.

[lxviii] Curtea de Apel Iași, dec. civ. nr. 37 din 6 februarie 2019.

[lxix] C. Ap. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 2149 din 23 noiembrie 2017.

[lxx] C. Ap. Alba Iulia, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 204 din 7 iulie 2020.

[lxxi] C. Ap. București, s. a V-a civ., dec. civ. nr. 1213 din 24 mai 2018.

[lxxii] C. Ap. Galați, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 166 din 22 mai 2019.