ASPECTE PRACTICE PRIVIND EVALUAREA ÎN INSOLVENŢĂ

ABSTRACT

This article presents the following practical matters regarding evaluation during insolvency proceedings: selection of the authorized valuer, situations in which valuation is mandatory during insolvency, the date of valuation, documents necessary for the valuation report, the valuation report and synthesis, objections against the valuation report.

KEYWORDS: insolvency • valuation • legislation • valuation standards

Legislaţie relevantă:

• 5 pct. 25, pct. 71, art. 58 alin. (1) lit. o), art. 61‑62, art. 78 alin. (1), alin. (4), art. 96, art. 101, art. 103, art. 105
  alin. (3), art. 107, art. 112, art. 117, art. 120, art. 121, art. 123 alin. (11), art. 131, art. 133 alin. (4)‑(5), art. 153‑155, art. 175 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă;
• 118, alin. (4) lit. c) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă;
• 38 alin. (2) lit. g) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă;
• 5 din Procedura de decontare din fondul de lichidare;
• 2 alin. (2) din O.G. nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor;
• Standardele de evaluare a bunurilor, ediţia 2020, ANEVAR.

1. Preliminarii

Intenţia prezentului articol este de a veni în sprijinul, pe de o parte, al practicienilor în insolvenţă şi al evaluatorilor, iar, pe de altă parte, al debitorilor şi creditorilor, prin prezentarea unor aspecte practice în procedura de insolvenţă.

Cunoaşterea şi diseminarea de către practicianul în insol­venţă, debitor şi evaluator al unor aspecte practice în domeniile insolvenţei şi evaluării, cum ar fi documentele şi informaţiile necesare întocmirii rapoartelor de evaluare pe tipuri de bunuri şi colectarea şi centralizarea acestora din timp, în etapa efectuării inventarului, ar putea contribui la finalizarea într‑un timp mai scurt a raportului de evaluare, respectiv la estimarea unor valori (piaţă, lichidare). Aceste valori ar putea fundamenta în mod realist şansele de reorganizare ale debitorilor şi planurile de reorganizare. Valorile ce se vor estima vor fi cu atât mai adec­vate cu cât subiectul evaluării este mai bine identificat, ceea ce îi va permite evaluatorului să prospecteze, să cerceteze în piaţă oferte şi tranzacţii comparabile cu subiectul.

În raport de care premisă se estimează valoarea de lichidare, în premisa vânzării forţate sau în premisa vânzării ordonate? Ce înseamnă marketing adecvat? Ce înseamnă termen rezonabil, perioadă de marketing adecvat?

 

2. În insolvenţă
   • Inventarul bunurilor în procedura de insolvenţă

 Inventarul are la bază informaţiile şi docu­men­tele transmise de către debitor, cu prilejul depunerii cererii introductive sau cele depuse ulterior, ca urmare a admiterii cererii formulate de către cre­ditori, şi/sau pe baza oricăror informaţii şi docu­mente solicitate autorităţilor competente potrivit legii. După deschiderea procedurii de insolvenţă, administratorul judiciar are obligaţia de a întocmi inventarul tuturor bunurilor aflate în patrimoniul debitorului, într‑un termen maximal de 60 de zile. Termenul începe să curgă de la deschiderea procedurii, putând fi prelungit de către judecătorul‑sindic, bineînţeles, doar dacă există motive temeinice^[i].

Ar fi de preferat ca inventarul să fie întocmit având la bază atât actele furnizate de debitor^[ii], cât şi pe cele furnizate de către instituţii şi autorităţi^[iii].

Administratorul judiciar are şi obligaţia de a solicita relaţii privind locaţiile în care se află bunurile patrimoniale ale debitorului de la autorităţile care deţin sau ar putea să deţină informaţiile soli­citate. Aceste autorităţi ar trebui să elibereze informaţiile solicitate fără a percepe eventualele taxe, onorarii sau comi­sioane, prevăzute de alte acte normative aferente acestor activităţi, însă în practică adesea nu se întâmplă astfel, din cauza necorelării actelor normative incidente cu Legea nr. 85/2014^[iv].

Inventarul va cuprinde indicarea tuturor bunurilor cu datele de identificare cât mai complete, starea acestora, locul unde se află, persoanele care le deţin şi cauzele de preferinţă instituite asupra acestora (fostele garanţii). Actul de inventar va fi semnat de administratorul judiciar şi de administratorul special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către administratorul judiciar^[v].

Scopul realizării inventarului este de a constitui o situaţie reală a patrimoniului debitorului, în vederea aprecierii asupra întocmirii unui plan de redresare ori a şanselor de valorificare a acestui patrimoniu, respectiv a valorii, a preţului care s‑ar putea obţine prin valorificare. Tocmai din acest motiv este reco­man­dat ca informaţiile furnizate de debitor să fie verificate/con­fruntate cu datele existente şi la instituţiile/autorităţile care au evidenţe privind bunurile. Cu acest prilej, se poate constata uneori că nu sunt actualizate datele de la UAT‑uri privind în special bunurile mobile supuse impozitării sau uneori sunt actualizate la UAT‑uri, dar la Serviciul de Înmatriculări nu (pentru vehicule). Actualizarea acestora la UAT‑uri impactează cuantumul creanţelor bugetare.

În practică, se solicită ultima balanţă/balanţa contabilă de la data deschiderii procedurii de insolvenţă (ultima balanţă lunară anterioară deschiderii procedurii), Registrul mijloacelor fixe pe conturi, liste inventar etc.

• Selectarea evaluatorului autorizat: Comitetul/Adu­­narea creditorilor

 

Ţinând cont de tipul de active care compun patrimoniul debitorului şi de specializările evaluatorilor autorizaţi (EI – evaluarea de întreprinderi, de fond de comerţ şi alte active necorporale, EPI – evaluarea proprietăţii imobiliare, EBM – evaluarea bunurilor mobile, EIF – evaluarea instrumentelor financiare), membri ANEVAR, după finalizarea inventarului, administratorul judiciar solicită mai multe oferte financiare de prestări servicii de evaluare.

Anterior solicitării ofertelor de evaluare, ar trebui încheiat un angajament de confidenţialitate între debitor şi evaluatorii ofertanţi, întrucât practicianul în insolvenţă le va trimite acestora inventarul bunurilor, extrase de carte funciară, acte privind situaţia bunurilor debitorului etc.

Ofertele de prestări servicii de evaluare vor fi prezentate şi supuse aprobării fie Comitetului creditorilor, fie Adunării creditorilor (în ipoteza în care nu este constituit un comitet al creditorilor), conform art. 61 din Legea nr. 85/2014.

După selectarea evaluatorului, se încheie contractul de prestări servicii de evaluare, un element specific important al acestuia fiind termenii de referinţă ai evaluării^[vi], termeni pe care trebuie să îi cunoască şi practicianul în insolvenţă, explicarea acestora revenind evaluatorului. Dacă societatea debitoare are drept de administrare, acest contract ar trebui să fie semnat şi de către administratorul special al acesteia, şi de administratorul judiciar, şi de către evaluator. În cuprinsul contractului ar putea fi indicate şi persoanele din partea debitoarei sau/şi a administratorului judiciar cărora le incumbă obligaţia de a furniza actele necesare evaluării, de a asigura accesul la bunuri pentru efectuarea inspecţiei, modalitatea de achitare a onorariului evaluatorului, creanţa acestuia reprezentând o creanţă curentă care va trebui achitată conform actelor din care rezultă [art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014]. Contractul ar putea avea o anexă care să cuprindă situaţia bunurilor garantate şi a creditorilor beneficiari de cauze preferinţă asupra acestora (conform tabel preliminar de creanţe şi raport verificare creanţe).

 

• Onorariul evaluatorului autorizat

 

De principiu, onorariul evaluatorului se achită din averea debitorului, iar uneori din fondul de lichidare.

Din fondul de lichidare al UNPIR se decontează evaluările doar în ipoteza în care valoarea bunurilor acoperă cheltuielile de procedură.

Din fondul de lichidare nu se decontează cheltuielile de procedură, reprezentând evaluările întocmite în situaţia debitorilor în care valoarea bunurilor nu acoperă cheltuielile de procedură, conform art. 118 alin. (4) lit. c) din Statutul UNPIR şi art. 5 din Procedura de decontare din fondul de lichidare. Însă nu se precizează la care valoare a bunurilor ne raportăm, dacă la valoarea de piaţă sau la valoarea de lichidare. De asemenea, nu este clar dacă valoarea bunurilor ar trebui să acopere toate cheltuielile de procedură sau doar cheltuielile de evaluare; apreciem totuşi că ar fi vorba doar despre cele din urmă. Pe viitor, ar fi de dorit clarificarea acestor aspecte, atât în Statutul UNPIR, cât şi corelativ în Procedura de decontare din fondul de lichidare.

În orice caz, practicianul în insolvenţă are obligaţia legală de a lichida averea debitorului, iar, în prealabil, aceasta trebuie evaluată. În concret, practicianul este obligat să apeleze la un evaluator, neavând de unde să ştie dacă valoarea estimată a bunurilor va acoperi costul evaluării, nefiind echitabil ca evaluatorul să rămână neplătit pentru serviciile prestate.

În temeiul art. 75 alin. (3)‑(4) din Legea nr. 85/2014, evaluatorul poate formula o cerere de plată prin care să solicite achitarea creanţei sale curente, pe care să o depună la dosarul cauzei, precum şi la registratura practicianului în insolvenţă şi a debitorului. Administratorul judiciar are obligaţia de a analiza cererea de plată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestaţie, conform art. 59 alin. (5)‑(7) din Legea nr. 85/2014, în termen de maximum 7 zile de la data publicării raportului de activitate în BPI.Întrucât în insolvenţă onorariul evaluatorului, de regulă, se achită cu întârziere, luni sau chiar ani, când vor exista lichidităţi în contul debitorului, respectiv având în vedere principiul valorii banilor în timp, conform căruia aceeaşi sumă de bani deţinută în prezent are o valoare mai mare decât aceeaşi sumă care va fi încasată în viitor, onorariul şi oferta evaluatorului ar trebui să aibă în vedere aceste aspecte.

În ipoteza în care administratorul judiciar omite să se pronunţe asupra cererii de plată în interiorul termenului legal de 15 zile de la data recepţionării acesteia, evaluatorul va putea solicita deschiderea procedurii de faliment al debitorului, dacă creanţa nu este achitată în termen de 60 de zile de la data luării măsurii administratorului judiciar de admitere sau omitere a pronunţării asupra cererii de plată ori a hotărârii instanţei de judecată, în cazul în care cuantumul creanţei depăşeşte valoarea‑prag, care în prezent este de 50.000 lei. Însă, în practică, rareori se aprobă onorarii atât de ridicate şi, chiar dacă s‑ar aproba, o plată parţială care să scadă sub valoarea‑prag ar fi de natură a evita falimentul.

 

• În ce situaţii este necesară evaluarea în insolvenţă?

 

Conform prevederilor Legii nr. 85/2014, evaluarea este obligatorie în insolvenţă în următoarele cazuri:

‑ efectuarea testului creditorului privat (art. 5 pct. 71)^[vii];

‑ în perioada de observaţie, când creditorul garantat solicită ridicarea suspendării executării silite asupra bunului său garantat şi valorificarea acestuia (art. 78);

‑ întocmirea tabelului definitiv de creanţe (modalitatea şi cuantumul creanţelor înscrise în tabelul definitiv): cuantumul creanţelor beneficiare de cauze de preferinţă (fostele garanţii), iar diferenţa va deveni creanţă chirografară, respectiv cuantu­mul creanţelor în cazul contractelor de leasing reziliate [art. 105 alin. (3), art. 123 alin. (11)];

‑ întocmirea planului de reorganizare: previziunile de distri­buiri către creditori în reorganizare comparativ cu simularea distribuirilor în faliment [programul de plată – art. 133 alin. (4) lit. d)], respectiv modificarea sau stingerea cauzelor de preferinţă, cu acordarea obligatorie în beneficiul creditorului titular a unei garanţii sau protecţii echivalente, potrivit pre­vederilor art. 78 alin. (2) lit. c), până la acoperirea creanţei acestora, inclusiv dobânzile stabilite conform contractelor sau conform planului de reorganizare, pe baza unui raport de evaluare, cu parcurgerea procedurii prevăzute de art. 61;

‑ anularea actelor frauduloase încheiate anterior deschiderii procedurii cu 2 ani sau cu 6 luni (art. 117);

‑ stabilirea valorii care va trebui restituită debitorului de către terţul dobânditor/stabilirea valorii sporului de valoare a bunului, determinat de eventualele investiţii efectuate de acesta în ipotezele de la art. 120‑121;

‑ executarea antecontractelor de vânzare ante­rioare deschiderii procedurii de insolvenţă: verifi­carea îndeplinirii condiţiei legale: preţul de vânzare nu este inferior valorii de piaţă a bunului‑ art. 131 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014) – VP [valoarea de piaţă reprezintă suma estimată pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă) la data evaluării, între un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într‑o tranzacţie nepărtinitoare, după un marketing adecvat şi în care părţile au acţionat fiecare în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere] la data antecontractului de vânzare; verificarea respectării drepturilor creditorilor deţinători ai unor creanţe ce beneficiază de cauze de preferinţă asupra bunurilor ce urmează a se înstrăina libere de sarcini, respectiv dreptul de a beneficia de una dintre măsurile privind asigurarea unei protecţii corespunzătoare: 1. primirea unei sume reprezentând maximum valoarea de piaţă a bunului din care se deduc cheltuielile prevăzute de art. 159 alin. (1) pct. 1; 2. primirea unei garanţii reale cu o valoare egală cu valoarea de piaţă a bunului stabilită în cadrul procedurii, printr‑un raport de evaluare actualizat ce va fi întocmit de către un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61; 3. primirea unei scrisori de garanţie bancară pentru o sumă egală cu valoarea de piaţă a bunului stabilită în cadrul procedurii [art. 131 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014];

‑ întocmirea regulamentului de vânzare pentru valorificarea bunurilor, stabilirea preţurilor de vânzare [art. 154 alin. (2)];

‑ stabilirea preţului de vânzare la valoarea de lichidare pentru bunurile libere de sarcini, care pot fi vândute prin licitaţie publică în regim de urgenţă fără aprobarea Adunării creditorilor, în ipoteza necesităţii conservării patrimoniului, neexistenţei de lichidităţi suficiente şi în scopul obţinerii acestor lichidităţi [art. 153 alin. (3)];

‑ cu ocazia închiderii procedurii de faliment, aprobarea raportului final, când se efectuează darea în plată a bunurilor din averea debitorului în contul creanţelor înscrise la masa pasivă/distribuirea bunurilor creditorilor în contul creanţelor la valorile stabilite prin raportul de evaluare, în condiţiile art. 175 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. Se va aplica valoarea de piaţă sau valoarea de lichidare? Art. 175 alin. (3) teza finală prevede că preţul bunurilor distribuite creditorilor în contul creanţelor nu va fi mai mic decât valoarea stabilită prin raportul de evaluare [art. 767 alin. (3) C. pr. civ.].

Complementar, precizăm că societăţile în insolvenţă, în observaţie şi reorganizare au obligaţia de a depune la organul fiscal local un raport de evaluare pentru clădiri pentru actualizarea valorii impozabile a acesteia, în scopul evitării majorării impozitului (o dată la 3 ani), conform art. 460
alin. (6)‑(7) C. fisc.^[viii]. Această prevedere nu se aplică societăţilor împotriva cărora a fost pronunţată o hotărâre definitivă de declanşare a procedurii falimentului.

De asemenea, valoarea patrimoniului debitorului, conform evaluării, reprezintă un factor care reflectă gradul de complexitate al activităţii practicianului în insolvenţă şi care trebuie avută în vedere la stabilirea nivelului onorariului acestuia^[ix].

 

• Data evaluării? Data deschiderii procedurii de insolvenţă

Evaluarea în procedura de insolvenţă este necesară pentru înscrierea valorilor de piaţă, menţionate în raportul de evaluare, a creanţelor garantate/beneficiare de cauze de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe (art. 5 pct. 67, art. 103, art. 112). Tabelul definitiv de creanţe este tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii. Creanţele se înscriu în tabelul preliminar la data deschiderii procedurii, iar, după evaluarea bunurilor, creanţele se consolidează; o parte a creanţei poate fi beneficiară de cauze de preferinţă, iar diferenţa neacoperită de cauze de preferinţă devine chirografară. Creanţele născute după deschiderea procedurii sunt creanţe curente, urmând a fi achitate conform actelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea în tabelul de creanţe [art. 102 alin. (6)].Data evaluării reprezintă momentul specific la care valoarea estimată este valabilă. Întrucât pieţele şi condiţiile de piaţă sunt dinamice, valoarea estimată este corectă doar la data specificată ca fiind data evaluării^[x].

Art. 107 prevede că creanţele exprimate în valută se vor înscrie în tabelul de creanţe la valoarea lor nominală în lei, la cursul Băncii Naţionale a României existent la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Art. 5 pct. 25 defineşte data deschiderii procedurii: a) în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronunţării încheierii judecătorului‑sindic, prevăzută la art. 71; b) în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronunţării sentinţei judecătorului‑sindic, prevăzută la art. 72.

Un alt argument pentru care data evaluării este data deschiderii procedurii îl reprezintă formularea textelor legale art. 105 alin. (3) şi art. 123 alin. (11) lit. a) şi b) din Legea
nr. 85/2014.

În ipotezele prevăzute de art. 117 (anulare acte frauduloase) şi art. 131 (executare antecontracte de vânzare anterioare deschiderii procedurii – preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului) din Legea nr. 85/2014, data evaluării va fi data încheierii antecontractului sau a actului fraudulos. Însă astfel de evaluări sunt puţin numeroase în procedura de insolvenţă, întrucât numărul acţiunilor în anulare şi în executarea antecontractelor este mai redus, fiind determinate de situaţii litigioase punctuale, în timp ce evaluarea activelor societăţilor în insolvenţă este o regulă aplicabilă tuturor procedurilor.

 

• Actele necesare întocmirii raportului de evaluare

 

Punerea la dispoziţia evaluatorului a tuturor actelor şi informaţiilor necesare pentru fiecare categorie de bunuri va avea drept rezultat estimarea unei valori cu un înalt grad de încredere, de care vor beneficia toţi participanţii la procedură.

Documentele necesare realizării raportului de evaluare vor fi puse la dispoziţia evaluatorului autorizat de către solicitantul raportului. Evaluatorul trebuie să elaboreze şi să prezinte solicitantului raportului lista cu documentele şi informaţiile necesare realizării evaluării. Evaluatorul va menţiona şi va ataşa în raportul de evaluare toate documentele utilizate şi va semnala documentele solicitate care nu i‑au fost furnizate. Aceste prevederi sunt prevăzute expres în par. 14 GEV 520 Evaluarea pentru garantarea împrumutului, însă pot fi aplicate în cazul tuturor rapoartelor de evaluare.

Pentru proprietăţile imobiliare: documentul care atestă dreptul de proprietate asupra bunului evaluat; extrasul de carte funciară; certificatul de urbanism, valabil la data evaluării, din care să reiasă posibilităţile de dezvoltare (POT, CUT, destinaţie, restricţii etc.) – în cazul terenurilor libere în intravilan; alte documente specifice, în funcţie de tipul proprietăţii evaluate (avize, autorizaţii etc.). Suprafeţele utilizate în estimarea valorii trebuie să fie bazate pe suprafeţe menţionate într‑un document emis de către o persoană fizică sau juridică autorizată să realizeze lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei sau să fie bazate pe suprafeţe indicate în actele precizate anterior, aspecte precizate expres în cuprinsul Standardelor de evaluare a bunurilor. Dacă nu există aceste suprafeţe în astfel de acte, atunci poate fi necesară apelarea la un expert topograf, care să fie aprobat cu onorariul aferent de Comitetul/Adunarea creditorilor, în temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2014.

Pentru bunurile mobile de natura maşinilor, echipamentelor, instalaţiilor şi stocurilor: documentul care atestă dreptul de proprietate asupra bunului de evaluat; documente din care să rezulte elemente de identificare (număr de inventar, serie etc.); balanţa de mijloace fixe, carte de identitate etc.; documente/informaţii din care să rezulte caracteristicile fizice şi tehnice ale bunului; capacitate, model etc.; informaţii cu privire la regimul şi condiţiile de exploatare, reparaţii preventive şi predictive (reparaţii curente şi capitale), accidente; alte documente specifice, în funcţie de tipul bunului evaluat (avize, autorizaţii etc.)^[xi].

EIF (evaluarea instrumentelor financiare – acţiuni): situaţiile financiare istorice ale societăţii pentru ultimii 3 ani (inclusiv note explicative la situaţiile financiare pentru perioada analizată), raportul administratorului privind ultimele situaţii financiare încheiate, balanţele de verificare la finalul exerciţiilor financiare istorice, planul de afaceri al societăţii pe următorii ani care să includă ca principale elemente previziuni privind veniturile, cheltuielile, costuri de investiţii, necesarul de capital de lucru, planul de investiţii estimat pe perioada de previziune, registrul de mijloace fixe de la data evaluării (număr de inventar, cont, denumire mijloc fix, valoarea de achiziţie, durata de viaţă economică, amortizarea şi deprecierea lunară şi cumulată, valoarea netă contabilă).

Suplimentar, astfel cum am precizat deja supra, practicianul în insolvenţă trebuie să îi comunice evaluatorului situaţia garanţiilor/cauzelor de preferinţă asupra bunurilor, conform tabelului preliminar de creanţe şi raportului de verificare al creanţelor.

 

• Raportul de evaluare şi sinteză

 

Raport de evaluare este înscrisul prin care se estimează valoarea unor bunuri, în conformitate cu standardele specifice acestei activităţi şi cu deontologia profesională, de un evaluator autorizat^[xii].

O particularitate a raportului de evaluare în insolvenţă o reprezintă utilizatorii acestuia: societatea debitoare, practicianul în insolvenţă, creditorii, Tribunalul Specializat/judecătorul‑sindic din dosarul de insolvenţă, instanţa/curtea de apel.Conform Standardelor de evaluare a bunurilor, ediţia 2020^[xiii], raportul de evaluare trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente esenţiale: termenii de referinţă ai evaluării, utilizarea desemnată, abordarea sau abor­dările utilizate, metoda sau metodele aplicate, datele de intrare principale utilizate, ipotezele formulate, concluzia argumentată privind valoarea, data raportului. Cu acordul tuturor părţilor implicate, ter­menii de referinţă pot suferi modificări pe parcurs, care vor fi agreate sub forma unui act adiţional la contractul iniţial de prestări servicii evaluare.

Un alt aspect specific este modalitatea de evaluare, impus de Legea nr. 85/2014, respectiv evaluarea bunurilor atât în bloc, cât şi individual, cu menţiunea că evaluarea în bloc poate fi făcută în următoarele variante: fie se evaluează totalitatea bunurilor din averea debitorului, dacă acestea îndeplinesc, împreună, criteriul „ansamblului funcţional”, fie se evaluează subansamblurile funcţionale [art. 154 alin. (3)].

În raportul de evaluare vor fi estimate două tipuri de valori: cea de piaţă şi cea de lichidare.

Standardele de evaluare a bunurilor, în vigoare din septembrie 2020, definesc valoarea de piaţă, definiţie pe care am prezentat‑o deja mai sus.

Valoarea de lichidare este „suma care ar fi obţinută când un activ sau grup de active se vinde în mod individual”.

 

• În ce premisă se va estima valoarea de lichidare, în premisa vânzării forţate sau în premisa vânzării ordonate?

 

Pot fi găsite argumente pentru estimarea acestui tip de valoare în ambele premise.

Premisa vânzării ordonate descrie valoarea care s‑ar putea realiza prin vânzarea unui grup de active în cadrul procesului de lichidare, având la dispoziţie o perioadă de timp rezonabilă pentru a găsi un cumpărător, vânzare în care vânzătorul este constrâns să vândă activele în starea şi în locul în care se află acestea^[xiv]. Perioada rezonabilă pentru a găsi un cumpărător poate varia în funcţie de tipul activului şi de condiţiile de piaţă.

Termenul „vânzare forţată” se utilizează deseori în situaţiile când un vânzător este constrâns să vândă şi nu are la dispoziţie o perioadă de marketing adecvată şi cumpărătorii ar putea să nu realizeze analizele proprii necesare. Vânzarea forţată reflectă preţul cel mai probabil care se poate obţine pentru o anumită proprietate, în ipoteza în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

(a) finalizarea tranzacţiei într‑o perioadă scurtă de timp;

(b) activul este supus condiţiilor de piaţă prevalente la data evaluării sau în intervalul la care se presupune finalizarea tranzacţiei;

(c) atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul acţionează prudent şi în cunoştinţă de cauză;

(d) vânzătorul este constrâns să vândă;

(e) cumpărătorul are o motivaţie tipică;

(f) ambele părţi acţionează în interesul propriu;

(g) nu este posibilă o activitate normală de marketing din cauza timpului scurt de expunere pe piaţă, şi

(h) plata se va face în numerar^[xv].

Pe de o parte, VL s‑ar putea estima în premisa vânzării forţate, în procedura de insolvenţă existând o perioadă limitată pentru activitatea de marketing, conform principiilor care guvernează procedura de insolvenţă. Mai mult, întrucât termenul maximal al planului de reorganizare este de 3 ani, putem afirma că perioada pentru activitatea de marketing este una limitată, care poate fi considerată adecvată sau nu, în funcţie de natura bunurilor.

Pe de altă parte, VL s‑ar putea estima în premisa vânzării ordonate, putând să existe o perioadă rezonabilă de timp pentru a identifica un cumpărător. În faliment, art. 154 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 prevede: „Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul judiciar va face toate demersurile de expunere pe piaţă, într‑o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului”. Astfel, s‑ar putea susţine că VL nu ar trebui estimată în premisa vânzării forţate.

Ce înseamnă termen rezonabil, perioadă de marketing adecvată? Câteva luni, câţiva ani? Depinde de bun. Termenul rezonabil poate fi definit pe cale jurisprudenţială în situaţia prevăzută de art. 156 alin. (2), care dispune: „În cazul în care adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de vânzare sau în ipoteza în care, deşi a fost aprobat un regulament de vânzare, bunurile nu au fost valorificate într‑un termen rezonabil, la cererea lichidatorului judiciar, aprobată de judecătorul‑sindic, vânzarea bunurilor se va efectua prin licitaţie publică, potrivit Codului de procedură civilă”.

Ce înseamnă marketing adecvat? În faliment, raportat la art. 154, marketingul adecvat înseamnă publicarea de anunţuri de vânzare în ziare şi afişarea acestora pe site‑ul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Conform Standardelor de evaluare, marketing adecvat înseamnă că activul a fost expus pe piaţă în modul cel mai adecvat pentru a se efectua cedarea lui la cel mai bun preţ care se poate obţine în mod rezonabil, în conformitate cu definiţia valorii de piaţă. Durata timpului de expunere pe piaţă nu este o perioadă fixă, ci va varia în funcţie de tipul activului şi de condiţiile pieţei. Singurul criteriu este acela că trebuie să fi existat un timp corespunzător pentru ca activul să fie adus în atenţia unui număr adecvat de participanţi de pe piaţă^[xvi].

 

• Sinteza evaluării

 

Nici Legea nr. 85/2014, nici Standardele de evaluare a bunurilor nu impun o formă a sintezei, nu prevăd conţinutul sintezei. Sinteza evaluării ar putea fi sub formă tabelară şi să conţină cel puţin următoarele elemente: denumirea şi elementele de identificare ale bunurilor, valoarea de piaţă, valoarea de lichidare, indicarea creditorului garantat în raport de bunurile evaluate, utilizatorii raportului, scopul evaluării.

• Proceduri ulterioare predării raportului de evaluare

 

Administratorul judiciar are obligaţia legală de a depune raportul de evaluare la dosarul cauzei, iar în termen de două zile de la această depunere va transmite spre publicare în BPI un anunţ privind depunerea şi un extras cuprinzând o sinteză a sa^[xvii]. Măsura are rolul de a asigura posibilitatea creditorilor de a consulta raportul de evaluare, conform principiului transpa­renţei procedurii.

 

• Obiecţiunile împotriva raportul de evaluare

 

Pentru a preveni formularea unor obiecţiuni, draftul raportului de evaluare ar putea fi comunicat atât debitorului, cât şi practicianului în insolvenţă şi creditorilor.Probabil obiecţiunile la raportul de evaluare au fost inspirate din Codurile de procedură (raportul de expertiză), fără a fi prevăzută procedura de lămurire, completare sau refacere a raportului de evaluare.

Legea nr. 85/2014 prevede, la modul general, faptul că se pot formula obiecţiuni împotriva raportului de evaluare, fără a defini sau indica ce anume se poate obiecta.  În practica judiciară s‑au formulat obiecţiuni privind: unele erori materiale şi neconcordanţe, lipsa inspecţiei bunurilor evaluate, menţionării metodologiilor şi standardelor de evaluare, lipsa menţionării metodei de evaluare, modalităţii prin care evaluatorul a ajuns la valorile estimate, bunurile preluate în leasing de către debitor, lipsa evaluării unei părţi din creanţele creditoarei, explicarea motivului pentru care evaluatorul a ajuns la concluzia că creanţa datorată ar avea o altă valoare decât cea înscrisă în fişa de cont emisă de debitor.

 

• Calitate procesuală activă

 

Împotriva raportului de evaluare pot formula obiecţiuni creditorii şi administratorul judiciar. Pare că legiuitorul a acordat calitate procesuală activă doar administratorului judiciar şi creditorilor, iar debitorul (administrator special) a fost uitat, când tocmai acesta îşi cunoaşte cel mai bine patrimoniul şi are cel mai mare interes în procedură ca raportul să fie corect şi complet elaborat; tabelul de creanţe va trebui achitat din averea debitorului sau chiar influenţându‑i şansele de reorganizare [art. 62 alin. (1)].

 

Din analiza soluţiilor jurisprudenţiale pronunţate în această materie, rezultă că obiecţiunile au fost formulate de creditorii bancari, beneficiari de cauze de preferinţă asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, de administratorul judiciar, dar şi de către debitor prin administrator special. Spre exemplu, acesta din urmă a formulat obiecţiuni privind erori materiale (nr. Carte Funciară), clarificarea aspectului că bunurile evaluate sunt în leasing, iar nu în proprietatea sa.

 

• Termenul de formulare

 

Obiecţiunile pot fi formulate în maximum 5 zile de la publicarea în BPI a anunţului privind depunerea raportului de evaluare la dosarul cauzei [art. 62 alin. (2)]. Legiuitorul nu precizează dacă zilele sunt calendaristice sau lucrătoare, dar, prin raportare la norma de trimitere conţinută de art. 342
alin. (1) din Legea nr. 85/2014, rezultă că zilele vor fi calendaristice, calculându‑se pe zile libere, conform art. 181
C. pr. civ. Sancţiunea care intervine în cazul nerespectării acestui termen este, evident, decăderea din exercitarea dreptului, prevăzută de art. 185 C. pr. civ.

 

• Soluţionarea obiecţiunilor

 

Legea prevede un termen de soluţionare de maximum 15 zile de la înregistrarea acestora, termenul fiind unul de recomandare pentru judecătorul‑sindic. Termenul nu este unul realist, chiar dacă s‑a avut în vedere celeritatea procedurii.

Procedura de judecată este cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. Citarea se va realiza doar prin BPI.

În ipoteza în care judecătorul va admite obiecţiunile, va dispune obligarea evaluatorului să răspundă la obiecţiunile încuviinţate în termen de maximum 5 zile de la comunicarea acestora de către instanţă, sub sancţiunea amenzii.

Judecătorul‑sindic poate dispune, fie din oficiu, fie la cerere, efectuarea unei noi evaluări, în situaţia în care apreciază că răspunsul la obiecţiuni este nesatisfăcător sau pentru motive temeinice, pe modelul efectuării unei noi expertize, reglementată de art. 338 C. pr. civ.

În final, judecătorul va omologa unul dintre cele două rapoarte de evaluare, pe baza mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei. Conform Standardelor de evaluare a bunurilor, diferenţa de până la 20% între două evaluări cu aceiaşi termeni de referinţă, indiferent de data la care rapoartele au fost întocmite, nu poate fi considerată a priori o nerespectare a standardelor de evaluare. Fără o argumentare conform Standardelor, nici o diferenţă mai mare de 20% nu poate fi considerată o nerespectare a standardelor de evaluare.

De lege ferenda, poate ar fi bine‑venită modificarea Legii nr. 85/2014 în sensul ca judecătorul‑sindic să dispună verificarea raportului de evaluare cu obiectiv extins de către evaluatori autorizaţi, membri ANEVAR, având specializarea VE, respectiv subspecializările VE (VE‑EI, VE‑EPI, VE‑EBM, VE‑EIF), ţinând cont de tipurile de bunuri care compun patrimoniul debitorului.

Existenţa unei diferenţe de maximum 20% sau chiar peste acest procent nu înseamnă neapărat o abatere de la Standardele de evaluare, astfel cum am menţionat anterior, care se aplică şi în cazul verificării cu obiectiv extins a unui raport de evaluare.

Specializarea VE există din 1 ianuarie 2016, însă în prezent numărul evaluatorilor care deţin toate subspecializările VE este unul redus.

Prin verificarea evaluării cu obiectiv extins, verificatorul verifică inclusiv concluzia privind valorile bunurilor evaluate în raportul supus verificării şi fie emite o nouă concluzie privind valorile, fie îşi însuşeşte opiniile valorice exprimate de evalua­torul pe care îl verifică. Verificatorul verifică şi conformitatea raportului de evaluare supus verificării cu standardele de evaluare precizate în termenii de referinţă ai verificării, precum şi cu prevederile legale aplicabile.

 

3. În faliment:

După deschiderea procedurii de faliment, lichidatorul judiciar va întocmi inventarul bunurilor debitorului falit, cu menţiunea că nu se aplică termenul de 60 de zile pentru realizarea inventarului, însă principiul celerităţii guvernează şi procedura falimentului, împreună cu celelalte principii reglementate la art. 4 din Legea nr. 85/2014.

Administratorul special în faliment are atribuţia legală de a participa la inventar şi de a semna actul, conform art. 56
alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014.

Comitetul creditorilor sau Adunarea creditorilor va aproba o ofertă financiară de prestări servicii de evaluare.Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar şi de administratorul special, iar, dacă acesta nu participă la inven­tariere, numai de către lichidatorul judiciar, prevede art. 153 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Contractul de prestări servicii de evaluare va fi semnat de debitor prin lichidator judiciar, repre­zentantul legal al acesteia [art. 56 alin. (2), art. 145 alin. (2)].

 

• Data evaluării?

 

Data evaluării poate fi data inventarului sau data inspecţiei, dată ce va fi convenită în contractul de prestări servicii. Dacă datele sunt apropiate, nu prezintă relevanţă data evaluării; dacă condiţiile pieţei nu variază semnificativ, nici valorile nu vor varia semnificativ, ci vor fi apropiate.

Însă, dacă faţă de debitor se pronunţă direct deschiderea procedurii de faliment, atunci data evaluării va fi data deschiderii procedurii.

 

• Tipul valorii: de piaţă sau/şi de lichidare?

 

Chiar dacă, în practică, în raportul de evaluare întocmit în procedura de faliment se estimează atât valoarea de piaţă, cât şi valoarea de lichidare, nu există vreun impediment legal pentru a se estima doar valoarea de lichidare, dacă părţile au convenit expres acest aspect în contractul de prestări servicii de evaluare. Standardele de evaluare ale bunurilor nu prevăd obligativitatea estimării ambelor valori, nici Legea nr. 85/2014, nici nu avem cunoştinţă de vreun alt act normativ în acest sens, găsindu‑şi astfel aplicabilitatea principiul ceea ce nu este interzis este permis.

În plus, în procedura de faliment, unicul scop al acesteia este lichidarea activelor pentru acoperirea pasivului. Un argument suplimentar în susţinerea estimării doar a valorii de lichidare îl reprezintă textul legal – art. 153 alin. (3) –, care prevede expres posibilitatea lichidatorului de a valorifica la cel puţin valoarea de lichidare bunuri libere de sarcini, în anumite condiţii, chiar fără aprobarea creditorilor.

Este o practică prudenţială a evaluatorilor estimarea ambelor valori în rapoartele de evaluare în procedurile de faliment. Buna‑credinţă se prezumă. În ipoteza în care s‑ar estima doar valoarea de lichidare, s‑ar putea formula obiecţiuni la evaluare, iar ulterior creditorii aprobă un regulament de valorificare prin metoda licitaţiei pornind de la preţul minim reprezentat de VL; nu sunt prejudiciaţi nici creditorii, nici participanţii la licitaţie. Mai mult, lichidatorului judiciar îi incumbă obligaţia de a face toate demersurile de expunere pe piaţă, într‑o formă adecvată, inclusiv într‑un ziar de largă circulaţie şi pe site‑ul UNPIR, www.licitatii‑insolventa.ro. Chiar dacă se porneşte de la un preţ mai mic, acesta poate creşte în timpul licitaţiei, prin supraofertare, cu respectarea principiului maximizării averii debitorului.

Întreaga procedură se derulează sub controlul judecăto­rului‑sindic (inclusiv lichidarea bunurilor); mai mult, legea prevede posibilităţi de contestare a raportului de evaluare, a hotărârii adunării creditorilor de aprobare a regulamentului de vânzare.

Participanţii la procedură au obligaţia de a urmări activ demersurile din dosarul de insolvenţă, toate actele fiind publicate în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în virtutea principiului transparenţei, inclusiv sinteza evaluării, anunţul privind depunerea raportului de evaluare, indicarea locului unde poate fi consultat integral raportul.

Mai mult, creditorii nu sunt ţinuţi de valorile estimate de evaluatori – Adunarea creditorilor poate aproba orice preţ de vânzare pentru lichidarea bunurilor debitorului.

 

• Scopul/rolul raportului de evaluare

 

• întocmirea tabelului definitiv de creanţe (cuantumul creanţelor beneficiare de cauze de preferinţă), dacă se deschide direct procedura de faliment faţă de debitor;
• stabilirea preţului de vânzare (VL) pentru bu­nurile libere de sarcini, fără aprobarea AC, pentru a obţine lichidităţi pentru conservarea patrimoniului debitorului [ 153 alin. (3)];
• întocmirea regulamentului de vânzare de către lichidator;
• darea în plată a bunurilor din averea debito­rului în contul creanţelor înscrise la masa pasivă/distribuirea bunurilor creditorilor în contul creanţelor la valorile stabilite prin raportul de evaluare. În această situaţie, care este premisa de evaluare avută în vedere: VP sau VL? Art. 175 alin. (3) teza finală dispune: preţul bunurilor distribuite creditorilor în contul creanţelor nu va fi mai mic decât valoarea stabilită prin raportul de evaluare [a se vedea art. 767 alin. (3) C. pr. civ.].

De regulă, în faliment, lichidarea bunurilor începe doar după inventarierea acestora şi depunerea raportului de evaluare, valorificarea bunurilor putându‑se efectua doar cu aprobarea Adunării creditorilor, conform art. 154 alin. (2). Însă legea instituie şi o excepţie, în situaţia în care în averea debitorului nu există suficiente lichidităţi pentru conservarea patrimoniului.

Astfel, în scopul obţinerii acestor lichidităţi, lichidatorul judiciar poate valorifica de urgenţă bunuri ale debitorului, libere de sarcini, la valoarea de lichidare indicată în raportul de evaluare, fără a fi necesară aprobarea Adunării creditorilor, în temeiul art. 153 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. Legea nu distinge tipul bunurilor, deci vor putea fi valorificate atât bunuri mobile, cât şi imobile.

 

4. În loc de concluzii

Între anii 2015 şi 2017 s‑a resimţit o dorinţă efervescentă de îmbunătăţire a colaborării interprofesionale între practicienii în insolvenţă şi evaluatorii autorizaţi. În acest scop, la nivelul organizaţiilor profesionale s‑au făcut paşi concreţi, s‑au constituit comisii de lucru şi s‑a discutat de elaborarea unui Ghid pentru evaluarea în insolvenţă^[xviii].

Pentru planificarea adecvată şi realistă a strategiilor de valorificare, în planurile de reorganizare şi pentru estimarea perioadei de distribuire, ar fi benefică realizarea unui studiu statistic privind vânzările efectuate în procedurile de insolvenţă, pe categorii de bunuri, pe zone geografice, cu analizarea duratei de marketing şi a raportului preţ/vânzare şi VP/VL.

Utilizarea rezultatelor studiului în elaborarea rapoartelor de evaluare şi a planurilor de reorganizare ar putea contribui la creşterea gradului reorganizărilor cu succes şi reinserţia societăţilor în circuitul economic, la reducerea duratei şi a costu­rilor procedurilor de insolvenţă, la fundamentarea votu­rilor creditorilor în aprobarea preţului şi a regulamentului de vânzare, la creşterea gradului de încredere şi credibilitate al rapoartelor de evaluare.

Totodată, aceste date ar putea fi folosite şi în procedura de faliment în întocmirea planurilor de distribuire, inclusiv a fundamentării provizionului necesar continuării procedurii.

Toate acestea ar fi în spiritul principiilor procedurii insolvenţei: maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor; acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară; asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într‑un timp util şi rezonabil, într‑o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri; asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură; valorificarea în timp util şi într‑o manieră cât mai eficientă a activelor.

Vom reveni cu un material jurisprudenţial privind soluţiile pronunţate referitor la obiecţiunile formulate împotriva rapoartelor de evaluare.

Note

[i] Art. 58 alin. (1) lit. o) coroborat cu art. 101 din Legea nr. 85/2014.

[ii] Spre exemplu: ultima situație financiară anuală, certificată de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate, liste inventar, contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii; lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită; o declarație prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăți, cu precizarea acestora; fișe analitice pe debitori/clienți neîncasați contul 415, cu indicarea vechimii/scadențelor depășite 30-60-90 zile, 1-2-3 ani/prescrise, informații debitori – insolvență/faliment, concordat, demersuri de recuperare, somații de plată, acțiuni în instanță/sentințe, apartenența debitorilor la grup etc.

[iii] Spre exemplu: copie patrimoniu emisă de UAT, certificat bunuri după proprietar OCPI-BCPI UAT, extrase carte funciară pentru informare recente, listă bunuri Serviciul de Înmatriculări și Eliberări Permise, extrase din Registrul Național de Publicitate Mobiliară, extrase bancare etc.

[iv] Art. 96 din Legea nr. 85/2014.

[v] Art. 153 din Legea nr. 85/2014.

[vi] Termenii de referință ai evaluării sunt următorii: identificarea evaluatorului, identificarea clientului, identificarea altor utilizatori desemnați, activele supuse evaluării, moneda evaluării, scopul evaluării, tipul/tipurile valorii utilizat(e), data evaluării, natura și amploarea activităților evaluatorului și oricare limitări ale acestora, natura și sursa informațiilor pe care se bazează evaluatorul, ipoteze semnificative și/sau ipoteze speciale semnificative, tipul raportului care va fi elaborat, restricții de utilizare, difuzare și publicare a raportului, faptul că evaluarea se va realiza în conformitate cu SEV și că evaluatorul va estima gradul de adecvare al tuturor datelor de intrare semnificative.

[vii] S. Munteanu, Testul creditorului privat, în Phoenix nr. 51/2015, p. 14 și urm.

[viii] Publicat în M. Of. nr. 688 din 10 septembrie 2015.

[ix] Art. 38 alin. (2) lit. g) din O.U.G. nr. 86/2006.

[x] Par. 30.2 lit. c) din Standardele de evaluare a bunurilor, ediția 2020.

[xi] Par. 25 GEV 620 din Standardele de evaluare a bunurilor.

[xii] Art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, publicată în M. Of. nr. 628 din 2 septembrie 2011.

[xiii] http://site2.anevar.ro/sites/default/files/page-files/standarde_2020_dupa_cn_27_iulie_final_31.07.2020.pdf.

[xiv] Par. 160 din Standardele de evaluare a bunurilor, ediția 2020.

[xv] Par. 170 din Standardele de evaluare a bunurilor, ediția 2020.

[xvi] Par. 30.2 lit. g).

[xvii] Art. 58 alin. (1) lit. q) coroborat cu art. 155 din Legea nr. 85/2014.

[xviii] A. Vascu, Evaluarea bunurilor și Codul insolvenței, în Phoenix
nr. 53/2015, p. 28 și urm., revista „Valoarea” nr. 16/2017.