Compatibilitatea dintre O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi Legea nr. 85/2014 – studiu de caz

Aspecte prealabile

În data de 8 august 2019 a intrat în vigoare O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, care prevedea măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, în cazul debitorilor care au datorii mai mari de un milion de lei. De asemenea, actul normativ instituia şi posibilitatea, în anumite condiţii, de anulare a unor obligaţii accesorii.

Ulterior, această ordonanţă a suferit mai multe modificări, în prezent actul normativ vizând obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 iulie 2020 şi neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum şi obligaţiile bugetare accesorii.

În Capitolul I al O.G. nr. 6/2019 sunt reglementate măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la data de 31 iulie 2020 de care pot beneficia debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia instituţiilor publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi a unităţilor administrativteritoriale, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) se află în dificultate financiară, nu au fost dizolvaţi, nu se află în procedura insolvenţei, dar există riscul intrării în insolvenţă;

b) nu îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată prevăzută de Codul de procedură fiscală;

c) prezintă un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;

d) au toate declaraţiile fiscale depuse potrivit vectorului fiscal.

Capitolul II al O.G. nr. 6/2019 prevede posibilitatea debito­rilor persoane juridice, persoane fizice sau entităţi fără perso­nalitate juridică care, la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, au obligaţii bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion de lei de a beneficia de anularea obligaţiilor accesorii.

Pentru a beneficia de anularea obligaţiilor bugetare accesorii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii generale:

a) toate obligaţiile bugetare principale restante la 31 decem­brie 2018, inclusiv, administrate de organul fiscal central, sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019, inclusiv;

   b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

c) debitorul are depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

d) debitorul depune, sub sancţiunea decăderii, până în data de 15 decembrie 2019, inclusiv, cererea de anulare a accesoriilor.

Studiu de caz

A. Prin sentinţa civilă nr. 240 din 26 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul
nr. 5825/30/2018/a10, a fost admisă contestaţia formulată de creditoarea D., dispunânduse anularea Hotărârii Adunării creditorilor debitoarei Societatea R. S.A. Timişoara din data de 8 noiembrie 2019.

În esenţă, tribunalul a reţinut că se contestă legalitatea ordinii de zi şi a deciziei adoptate, pe motiv că se încalcă art. 163 alin. (1) şi (2) şi art. 4 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, hotărânduse plata, în timpul perioadei de observaţie, a unei creanţe bugetare născute anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, deşi modalitatea de plată a creanţelor unui debitor aflat în procedură este reglementată de lege, nefiind atributul adunării creditorilor. Astfel, art. 163 din Legea nr. 85/2014 prevede că titularilor de creanţe dintro categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii sta­bilite de art. 161, în cazul insuficienţei sumelor necesare acope­ririi valorii integrale a creanţelor cu acelaşi rang de prioritate titularii acestora urmând să primească o cotă falimentară.

Creanţa creditoarei D.G.R.F.P. Timişoara, în cuantum de 518.639 lei, propusă spre plată, este născută anterior deschiderii procedurii, astfel cum reiese din tabelul preliminar de creanţe, iar plata trebuie să respecte ordinea de distribuţie prevăzută de art. 159 şi art. 161 din Lege. Debitoarea se află în procedura generală de insolvenţă în perioada de observaţie, când, potrivit art. 87 alin. (1), poate continua să desfăşoare activităţi curente şi poate efectua către creditorii cunoscuţi doar acele plăţi care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente.

Contrar susţinerilor administratorului judiciar, creanţa pro­pusă spre plată nu se încadrează în excepţiile stabilite de legiui­tor, procedura insolvenţei fiind deschisă faţă de această debi­toare prin sentinţa civilă nr. 383 din 28 martie 2019, iar hotă­rârea contestată a fost adoptată în data de 8 noiembrie 2019.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 6/2019 privind insti­tuirea unor facilităţi fiscale, act normativ invocat de admi­nistratorul judiciar în susţinerea ordinii de zi propuse adunării creditorilor, pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, printre care şi pe aceea de a nu se afla în procedura reglementată de Legea nr. 85/2014.

În condiţiile în care faţă de debitoare sa deschis procedura insolvenţei, prima instanţă a considerat că dispoziţiile O.G.
nr. 6/2019 nu sunt aplicabile, nefiind îndeplinite cumulativ con­diţiile anterior enumerate. Procedura insolvenţei este una concursuală, care, potrivit art. 4 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, este guvernată de anumite principii, printre care cel al asigurării unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang (în speţă, contestatoarea D. şi creditoarea D.G.R.F.P. Timişoara fiind cre­ditori bugetari), plata creanţelor urmând să respecte dispoziţiile legii speciale. În cauză nu suntem în prezenţa unei plăţi care să se încadreze în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, aşa cum sunt acestea definite de art. 5 alin. (1) pct. 2 din Legea
nr. 85/2014, motiv pentru care hotărârea adunării creditorilor contestată este nelegală.

B. Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel debitoarea Societatea R. S.A. Timişoara, atât prin administratorul judiciar, cât şi prin admi­nistratorul special.

C. Prin decizia civilă nr. 279/A din 30 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. 5825/30/2018/a10, Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile decla­rate în cauză şi a schimbat în tot sentinţa civilă
nr. 240 din 26 martie 2020 a Tribunalului Timiş, în sensul că a respins contestaţia formulată de cre­ditoarea D. împotriva Hotărârii adunării credito­rilor din data de 8 noiembrie 2019.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judi­ciar a reţinut că, în esenţă, prin cele două apeluri formulate în numele debitoarei, administratorul judiciar şi administratorul special au criticat sentinţa judecătoruluisindic de anulare a Hotărârii adunării creditorilor din data de 8 noiembrie 2019, susţinând că în mod greşit prima instanţă a apreciat că unei societăţi aflate în procedura de insolvenţă nui sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 6/2019, nefiind îndeplinite cumu­lativ condiţiile prevăzute de art. 2 din Ordonanţă, procedura reglementată de Legea nr. 85/2014, modificată, fiind una concursuală, care, potrivit art. 4 pct. 4 din acest din urmă act normativ, este guvernată de anumite principii, printre care cel al asigurării unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang, fiind necesar ca plata creanţelor să respecte dispoziţiile legii speciale. Or, în cauză nu suntem în prezenţa unei plăţi care să se încadreze în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente a debitoarei, aşa cum sunt acestea definite la art. 5
alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2014, modificată.

Este real că societatea debitoare se află în perioada de obser­vaţie, urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei, prin sentinţa civilă nr. 383 din 28 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5825/30/2018, iar, în confor­mitate cu dispoziţiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificată, în perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 67 alin. (1) lit. g), şi nu ia fost ridicat dreptul de administrare; b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i sa ridicat dreptul de administrare. De asemenea, art. 84 din aceeaşi lege dispune că, în afară de cazurile prevăzute la art. 87, de cele autorizate de judecătorulsindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept, administratorul special desemnat întro procedură de insolvenţă răspunzând pentru încălcarea dispoziţiilor art. 87, judecătorulsindic, la cererea administratorului judiciar, a adunării creditorilor, formulată de preşedintele comitetului creditorilor sau de un alt creditor desemnat de aceasta, sau la cererea creditorului ce deţine 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală, putând dispune ca o parte din pasivul astfel produs să fie supor­tat de către administratorul special, fără să depăşească preju­diciul aflat în legătură de cauzalitate cu actele sau operaţiunile astfel desfăşurate.

   Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că alin. (2) al art. 87 din legeacadru statuează că actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile prevăzute la alin. (1) (adică activităţile curente) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar, care va con­voca o şedinţă a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii admi­nistratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. În cazul în care o anumită operaţiune care excedează activităţii curente este recomandată de către administratorul judiciar, iar propunerea este aprobată de către comitetul creditorilor, aceasta va fi îndeplinită obligatoriu de administratorul special, iar în cazul în care activi­tatea este condusă de către administratorul judiciar, operaţiunea va fi efectuată de către acesta cu apro­barea comitetului creditorilor, fără a fi necesară cererea administratorului special.

Legislatorul naţional a definit, în cuprinsul art. 5 alin. (1) pct. 2 din Codul insolvenţei, activităţile curente ca fiind acele activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii şi operaţiuni financiare, propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, în cursul normal al activităţii sale, cum ar fi: a) continuarea activităţilor contractate şi încheierea de noi con­tracte, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora;
c) asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente.

Este de necontestat că operaţiunea supusă analizei instanţei, mai exact plata, în perioada de observaţie, a sumei totale de 518.639 lei către creditorul bugetar D.G.R.F.P. Timişoara, reprezentând datorie anterioară deschiderii procedurii colective, parte din creanţa de 872.853 lei, cu care această instituţie bugetară se regăseşte înscrisă la masa credală conform tabelului preliminar al creanţelor asupra averii debitoarei Societatea R. S.A. Timişoara, în scopul de a beneficia de anularea unor obligaţii accesorii, în condiţiile Capitolului II din O.G.
nr. 6/2019, modificată (lucru care sa şi întâmplat, de vreme ce, ulterior efectuării plăţilor aferente, debitoarei ia fost eliberată de către ANAF, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, decizia de anulare a obligaţiilor de plată accesorii nr. 60780 din 17 decembrie 2019), nu se încadrează în condiţiile prevăzute la alin. (1) al art. 87 din Legea nr. 85/2014, modificată, nefiind o activitate curentă sau o plată aferentă activităţii de producţie, comerţ sau prestări de servicii desfăşurate de debitor în cursul normal al activităţii sale, aşa cum corect a reţinut şi tribunalul.

Tocmai de aceea, pentru corecta determinare a condiţiilor legale în vederea validării sau, dimpotrivă, a invalidării acestei operaţiuni financiarfiscale, este imperios necesar a se stabili dacă, în speţă, au fost respectate condiţiile prevăzute de alin. (2) al art. 87, normă care tocmai pentru astfel de plăţi a fost edictată şi din analiza căreia reiese că şi actele, operaţiunile sau plăţile care depăşesc limitele activităţilor curente (recunoscute de drept ca fiind posibile în perioada de observaţie, în virtutea regulii „business as usual”) vor putea fi autorizate, în exercitarea atribuţiilor de supraveghere, de către administratorul judiciar, dar numai după ce, în prealabil, acesta obţine aprobarea comitetului creditorilor. Evident, în cazul în care fie comitetul creditorilor nu a fost încă desemnat, fie, deşi desemnat, nu a fost în măsură să adopte, în condiţiile art. 51 din Legea nr. 85/2014, modificată, o decizie în privinţa operaţiunii pentru care se impunea săşi exprime punctul de vedere conform solicitării făcute de administratorul special sau recomandării admi­nistra­­torului judiciar, operaţiunea sau plata respec­tivă va putea fi aprobată de către adunarea credito­rilor, în temeiul tezei finale a alin. (1) al art. 50 din aceeaşi lege, aşa cum, de altfel, sa întâmplat şi în prezenta cauză.

Astfel, ca urmare a cererii nr. 20 din 22 august 2019, adresată administratorului judiciar de către administratorul special al debitoarei, pentru acce­sarea procedurii reglementate de O.G. nr. 6/2019 în scopul anulării obligaţiilor bugetare accesorii, practicianul în insolvenţă desemnat în cauză a con­vocat adunarea creditorilor pentru data de 10 septembrie 2019, pentru a se pronunţa asupra inten­ţiei debitoarei de a beneficia de anularea obligaţiilor fiscale accesorii potrivit ordonanţei de Guvern antemenţionate.

La această şedinţă au votat creditorii repre­zentând 99,827% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot asupra averii debitorului, iar dintre creditorii votanţi un procent de 60,983% a aprobat notificarea organului fiscal competent cu privire la intenţia debitorului de a beneficia de facilităţile fiscale reglementate de O.G. nr. 6/2019, singurul creditor care a nu a fost de acord cu unicul punct aflat pe ordinea de zi a şedinţei adunării credito­rilor fiind contestatoarea, care deţine cota de 38,8467% din creditorii cu drept de vot, după cum reiese fără dubiu din cuprinsul procesuluiverbal al adunării creditorilor
nr. 463 din 10 septembrie 2019.

Sunt eronate reţinerile judecătoruluisindic potrivit cărora, atâta vreme cât faţă de debitoarea Societatea R. S.A. Timişoara a fost deschisă procedura insolvenţei, acesteia nui pot fi aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 6/2019, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 2 alin. (1) din acest act normativ, mai precis cerinţa de la lit. c) – „pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: (…) c) să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit Legii
nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare”.

Aceasta întrucât, pe de o parte, Tribunalul nu a observat că respectiva condiţionalitate este impusă doar de Capitolul I din Ordonanţă – Instituirea unor măsuri de restructurare a obliga­ţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei (denumirea capitolului fiind schimbată, între timp) –, lucru absolut firesc, de vreme ce alin. (1) al art. 1 îşi propune ca debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia instituţiilor publice definite potrivit Legii
nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a unităţilor administrativteritoriale, aflaţi în dificultate financiară şi pentru care există riscul intrării în insolvenţă, săşi poată restructura obligaţiile bugetare prin­cipale restante la data de 31 decembrie 2018 în cuantum mai mare sau egal cu un milion de lei şi neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum şi obligaţiile bugetare accesorii tocmai în scopul revitalizării şi evitării deschiderii procedurii insolvenţei.

Or, societatea debitoare a intenţionat să uzeze de prevederile Capitolului II din Ordonanţă – Anularea unor obligaţii acce­sorii –, pentru că nu avea datorii la bugetul general consolidat în cuan­tum mai mare sau egal cu suma de un milion de lei [alin. (1) al art. 23 stabilind sfera de aplicare a acestui capitol – „se aplică pentru debitorii – persoane juridice, persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică – care la data de 31 decem­brie 2018, inclusiv, au obligaţii bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion lei”], iar pentru a putea beneficia de această formă de facilitate fiscală legiuitorul nu a mai impus condiţia de la lit. c) a alin. (1) al art. 2 din O.G.
nr. 6/2019. De altfel, art. 24 din Ordonanţă este extrem de clar, impunând, pentru a putea beneficia de anularea dobânzilor, a penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, doar patru condiţii, şi anume:
a) toate obligaţiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018, inclusiv, admi­nistrate de organul fiscal central, se sting prin orice moda­litate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019, inclusiv; b) sunt stinse, prin orice modalitate prevăzută de lege, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor; c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, condiţie care se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu sau depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central; d) debi­torul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod cores­pun­zător a condiţiilor prevăzute la lit. a)c), dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019, inclusiv, sub sancţiunea decăderii.

Mai mult decât atât, prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3126/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii şi privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, sa stabilit că procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii se aplică pentru obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal central, prin obligaţii bugetare administrate de organul fiscal central înţelegânduse obligaţii fiscale principale reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale, drepturi vamale şi alte sume datorate bugetului general consolidat, precum şi obligaţii accesorii aferente acestora, stabilite prin declaraţii fiscale, decizii de impunere, decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, orice alte acte prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuţii sociale, drepturi vamale şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv obligaţiile bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidenţa organului fiscal central competent în vederea recuperării.

Debitorii care pot beneficia de facilităţile prevăzute în această procedură sunt: a) debitorii, persoane juridice, persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică care la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, au obligaţii bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion de lei; b) debitorii, persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică, unităţi administrativteritoriale sau subdiviziunile admi­nistrativteritoriale ale municipiului Bucureşti ori institu­ţiile publice care la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, au obligaţii bugetare principale restante administrate de organul fiscal central de un milion de lei sau mai mari, în categoria debi­to­rilor prevăzuţi la alin. (4) fiind incluşi inclusiv debi­torii aflaţi în procedura insolvenţei ori aflaţi în dizolvare, potrivit prevederilor legale în vigoare [art. 1 alin. (5) lit. c) din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanţelor publice
nr. 3126/2019]. Ca atare, nu se poate susţine cu temei că procedura concursuală ar fi incompatibilă cu procedura de acordare a facilităţilor fiscale, sub forma anulării obligaţiilor de plată accesorii, chiar dacă este de necontestat caracterul special al Legii nr. 85/2014, caracter care însă nu poate să excludă de plano incidenţa ordonanţei Guvernului privind instituirea unor facilităţi fiscale, cum greşit susţine intimata creditoare.

Nu în ultimul rând, fără a nega existenţa principiului asigu­rării unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang, care, alături de celelalte 12 principii reglementate de art. 4 din Legea nr. 85/2014, modificată, au rolul de a guverna această procedură judiciară şi de a scoate în evidenţă trăsăturile sale specifice pentru o mai bună înţelegere a reglementării, Curtea apreciază că în speţă această regulă diriguitoare nu a fost încălcată. Aşa cum, în dreptul civil, art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 287/2009, repu­blicată, având titlul marginal „Izvoarele dreptului civil”, prevede: „(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului. (2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului” (s.n.), iar potrivit art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii” (s.n.), şi în materia analizată, dacă se vor ivi situaţii care nu sunt reglementate de Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, organele care aplică această procedură trebuie să se raporteze la principiile cuprinse în art. 4 din Legea nr. 85/2014, modificată. Aceasta pentru că este posibil ca un anumit caz concret să nu fie reglementat expres de lege, situaţie în care instanţa nu poate să refuze soluţionarea acelui litigiu, ceea ce ar echivala cu o denegare de dreptate, interzisă de Codul de procedură civilă – art. 5 alin. (2) statuând că „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă” –, ci ea va trebui să apeleze la analogia dreptului (analogia iuris), care a fost definită ca fiind rezolvarea unui caz concret, nereglementat de lege, pe baza principiilor generale ale dreptului, spiritul general al legislaţiei şi ordinea de drept.

Principiul de care se prevalează contestatoarea intimată şi la care a făcut referire şi judecătorulsindic nu face altceva decât să consacre faptul că în cadrul procedurii colective trebuie asigurat un tratament echitabil creditorilor de acelaşi rang, sens în care, în cuprinsul art. 159 din legeacadru, care regle­men­tează modul de distribuire a fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferinţă, se arată că, în cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare sau bugetare, după caz, care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la
art. 161, şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 80, iar dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) va rezulta o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului judiciar, în contul averii debitorului. Un creditor beneficiar al unei cauze de preferinţă este îndreptăţit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa, dar sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului grevat de o cauză de preferinţă, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa ar fi fost vândut anterior distribuirii.

De asemenea, în art. 162 şi art. 163 din aceeaşi lege se precizează ritos că sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă, prin tabelul definitiv consolidat, titularilor de creanţe dintro categorie putândulise distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161. În cazul insuficienţei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelaşi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă falimentară, reprezentând suma proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în categoria creanţelor respective. Or, în speţă, nu sa pus problema încălcării acestor reguli în distribuirea sumelor realizate în urma lichidării bunurilor şi drepturilor patrimoniale care compun averea falitului, ci verificarea respectării cerinţei de la alin. (2) al art. 87, în ceea ce priveşte intenţia debitorului insolvent de a beneficia de o facilitate fiscală constând în anularea obligaţiilor de plată accesorii, cerinţă respectată, după cum sa arătat deja, astfel că şi această apărare a intimatei urmează a fi înlăturată.

Curtea relevă faptul că această împrejurare constituie un aspect de oportunitate, lăsat de legiuitor la aprecierea credito­rilor participanţi la procedura de executare colectivă, repre­zentând un drept de apreciere care „scapă” controlului judecătoruluisindic, după cum o atestă categoric alin. (2) al
art. 45 din Codul insolvenţei – atribuţiile judecătoruluisindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii admi­nistratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la pro­cesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insol­venţei, atribuţiile manageriale aparţinând administratorului judi­ciar ori lichidatorului judiciar sau, în mod excepţional, debito­rului, dacă acestuia nu i sa ridicat dreptul de aşi administra averea, deciziile manageriale ale administratorului judiciar, lichidatorului judiciar sau debitorului care şia păstrat dreptul de administrare putând fi controlate, sub aspectul oportunităţii, de către creditori, prin organele acestora.

   Aşadar, cenzura instanţei poate interveni numai atunci când este afectată legalitatea unui act îndeplinit în cadrul procedurii judiciare concursuale, ceea ce nu este cazul în speţă, regula fiind că instanţa poate controla numai legalitatea actelor din procedură, nu şi oportunitatea lor. Aceasta întrucât, dacă legea permite realizarea unei anumite operaţiuni în sensul în care o lasă în marja de apreciere a creditorilor, nu mai poate fi pusă în discuţie cenzurarea oportunităţii aprecierii acestora din urmă, iar creditorii, în majoritate (excepţie făcând doar creditoarea contestatoare), au fost de părere că măsura plăţii debitului principal către ANAF în scopul ştergerii tuturor accesoriilor în cuantum de 354.214 lei este una oportună (adecvată situaţiei în care se găseşte societatea debitoare), constituinduse întro împrejurare favo­rabilă pentru a stinge, fără plată efectivă, o sumă considerabilă cu care acest creditor bugetar este înscris la masa credală, în analiza oportunităţii fiind necesar să se pornească de la înţelegerea contextului economic în care acţionează debi­torul insolvent pentru a se înţelege cum şi de ce a fost măsura apreciată drept una favorabilă, care sunt factorii economici care au fost avuţi în vedere de către creditori etc., aspecte asupra cărora instanţa nu are căderea să se pronunţe tocmai pentru că nu există niciun mecanism de control al oportunităţii adoptării unei decizii de afaceri. Prin urmare, dacă legea permite realizarea unei anumite operaţiuni, în sensul în care o lasă în marja de apreciere a creditorilor debitorului insol­vent, nu poate fi pusă în discuţie cenzurarea oportu­nităţii aprecierii acestora din urmă. Oricum, nu este de ignorat nici faptul că singurul creditor nemul­ţumit de decizia adunării creditorilor este o altă instituţie bugetară, în condiţiile în care plata sumei totale de 518.639 lei sa făcut doar către stat, nicidecum către vreun creditor privat.

Cum, potrivit alin. (7) al art. 48 din Legea nr. 85/2014, modificată, hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorulsindic doar pentru nelegalitate, la cererea credito­rilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesulverbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesulverbal întocmit, hotărârea, cu excepţia celei prin care a fost desemnat, putând fi atacată, tot pentru motive de nelegalitate, şi de către administratorul judiciar/lichi­datorul judiciar, Curtea a constatat că în mod greşit jude­cătorulsindic a admis contestaţia creditoarei intimate, în cauză neconfirmânduse niciunul dintre pretinsele motive de nele­galitate invocate de aceasta din urmă.

Note

¹ O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale a fost publicată în M. Of. nr. 648 din 5 august 2019, suferind ulterior mai multe modificări.

² Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice a fost publicată în
M. Of. nr. 597 din 13 august 2002, suferind ulterior mai multe modificări.

³ Sentinţa civilă nr. 240 din 26 martie 2020 a Tribunalului Timiş, pronunţată în dosarul nr. 5825/30/2018/a10, până în prezent nu a fost publicată.

⁴ Decizia civilă nr. 279/A din 30 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 5825/30/2018/a10, până în prezent nu a fost publicată.