COMISIA BLOCAJELOR ŞI NEPUTINŢA LEGIUITORULUI: INSOLVENŢA PERSOANEI FIZICE

ABSTRACT

This article aims to analyze the main attributions of the famous insolvency committee, an institution that is established for the first time in Romania along with the Law of Natural Persons Insolvency Procedure. The insolvency committee will have various jurisdictions with the purpose of overseeing the debtor and ultimately achieving the purpose of the law: the recovery of the bona fide debtor, the defrayal, as much as possible, of its liabilities and the discharge of debts.

KEYWORDS: natural person’s insolvency • central insolvency committee • territorial insolvency committee • attributions

1. Aspecte introductive

Începând cu anul 2015 s‑au discutat multe despre insolvenţa persoanei fizice, despre oportunitatea ei, dacă mediul din România este pregătit pentru o astfel de lege şi despre criteriile sociale care au stat la baza adoptării ei. Atât de multe încât în momentul în care a intrat în vigoare s‑a şi uitat că această lege există, că cineva va trebui să o aplice şi, cel mai important, trebuia reglementat cadrul pentru aplicabilitatea ei. Şi nu ne referim aici doar la debitorii care ar putea solicita protecţia şi creionarea clară a drumului care ar trebui parcurs pentru atingerea scopului procedurii, ci şi la: constituirea comisiilor de insolvenţă, atribuţiile instan­ţelor de judecată, administratorii/lichidatorii de procedură, creditorii implicaţi etc.

 

2. Parcursul legislativ

Parcursul legislativ al acestei prevederi legale este cât se poate de interesant. Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice a fost publicată în M. Of.
nr. 464 din 26 iunie 2015, urmând să intre în vigoare în 6 luni de la publicare, respectiv la data de 26 decembrie 2015. Datorită faptului că paşii de implementare nu au fost parcurşi, Guvernul emite O.U.G. nr. 61/2015, prin care se amâna intrarea în vigoare pentru 31 decembrie 2016.

Prin Hotărârea nr. 11 din 13 ianuarie 2016, Guvernul emite actul normativ privind constituirea comisiilor de insolvenţă la nivel central şi teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice şi părea că lucrurile se îndreaptă spre direcţia cea bună.

Însă tot Guvernul aprobă O.U.G. nr. 98/2016, prin care se decide prorogarea termenului până la 1 august 2017 a intrării în vigoare a Legii nr. 151/2015. La acel moment, Guvernul^[i], conform comunicatului de presă, argumenta că: „Neprelungirea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 ar determina imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvenţă pe bază de plan de rambursare şi a procedurii simplificate de insolvenţă, în condiţiile inexistenţei, respectiv subdimensionării structurilor administrative de implementare”.

În data de 9 iunie 2017, Guvernul României aprobă prin H.G. nr. 419 Normele metodologice pentru aplicarea Legii
nr. 151/2015, prin care sunt stabilite: repere pentru stabilirea nivelului de trai, primele măsuri, modalitatea de desfă­şurare a şedinţelor de conciliere, modul de comunicare cu debitorul şi creditorii, aspecte legate de planul de rambursare, tipurile de onorarii pentru administratorul procedurii şi lichidator, precum şi cuantumul minim şi maxim al acestor onorarii.

În data de 27 iulie 2017, tot Guvernul prorogă printr‑o nouă ordonanţă termenul de intrare în vigoare a legii pentru data de 1 ianuarie 2018.

Deşi şi după această prorogare a termenului de intrare în vigoare au fost discuţii cu privire la o nouă amânare, aceasta nu a mai avut loc, astfel că, la 1 ianuarie 2018, Legea a intrat în vigoare şi este pe deplin aplicabilă. În teorie, deoarece în practică, cu resursele din acest moment, nu putem vorbi despre o aplicabilitate a ei.

Prin prezentul material ne propunem să analizăm una dintre principalele instituţii noi care se naşte în dreptul românesc ca urmare a acestei legi noi – comisia de insolvenţă, atribuţiile acesteia, precum şi termenii legaţi de aceasta cu care nu suntem familiarizaţi din procedura insolvenţei persoanei juridice.

 

3. Comisia de insolvenţă

Înainte de a începe orice analiză cu privire la ce înseamnă comisa de insolvenţă, trebuie distins între termenii „comisie de insolvenţă la nivel central” şi „comisie de insolvenţă la nivel teritorial”. La art. 3 punctele 9 şi 10 din Lege aflăm sensurile celor doi termeni, comisia de insolvenţă la nivel central fiind organul administrativ care monitorizează şi coordonează activitatea comisiilor de insolvenţă la nivel teritorial în derularea procedurilor de insolvenţă, iar comisia de insolvenţă la nivel teritorial este structura descentralizată în teritoriu a comisiei de insolvenţă la nivel central. Comisia la nivel teritorial îndeplineşte atribuţii efective de aplicare a Legii, respectiv:

‑ atribuţii decizionale, de control şi supraveghere în procedura insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor;

‑ atribuţii de supraveghere în procedura simplificată de insolvenţă;

‑ atribuţii de control şi supraveghere în perioada de supra­ve­ghere postprocedură judiciară de insolvenţă prin lichidare de active.

4. Comisia de insolvenţă la nivel central

Sediul materiei îl regăsim în art. 44 alin. (2), art. 45 alin. (1) din Lege şi art. 1‑9 din H.G. nr. 11/2016 privind constituirea comisiilor de insolvenţă.

Această comisie, conform art. 44 alin. (2) din Lege, trebuie să fie alcătuită din 5 membri – câte un reprezentant al: Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (în prezent, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale – n.r.), Oficiului Naţional al Registrului Comerţului –, este condusă de un preşedinte şi sprijinită în îndeplinirea atribuţiilor de către aparatul tehnic. Fiecare dintre cele cinci instituţii trebuie să îşi desemneze şi un membru supleant care să asigure exercitarea atribuţiilor în cazul în care membrul titular se află în imposibilitate obiectivă de exercitare. Comisia de insolvenţă la nivel central funcţionează prin întrunirea membrilor în cadrul unor şedinţe la sediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, prezidate, prin rotaţie, de membrii fiecărei instituţii.

În urma acestor şedinţe se adoptă decizii cu majoritatea tuturor membrilor, însă nu este prevăzut dacă aceste decizii vor putea fi contestate şi cine are calitate procesuală activă pentru contestarea lor.

Şi de ce afirmăm asta? Dacă ne uităm la art. 8 din H.G. nr. 11/2016, se arată că această comisie întocmeşte şi actualizează Lista administratorilor şi lichidatorilor procedurii, aprobă formu­larul tipizat şi alte formulare necesare în implementarea Legii, elaborează struc­tura şi curricula de formare profesională a membrilor comisiilor de insolvenţă la nivel teritorial.Astfel, comisia de insolvenţă la nivel central reprezintă doar un organ admi­nistrativ, neavând nicio atribuţie în apli­carea în concret a Legii insolvenţei persoanelor fizice^[ii], însă neconstituirea ei şi neîndeplinirea atribuţiilor blo­chează întreaga activitate.

Or, până în acest moment niciuna dintre aceste atribuţii primordiale nu a fost îndeplinită. Deşi au existat infor­maţii că membrii comisiei de insolvenţă la nivel central au fost numiţi, până la momentul redactării prezentului articol nu se cunoaşte public componenţa comisiei. În plus, deşi corpurile profesionale ale profesiilor care pot îndeplini atribuţii în domeniul insolvenţei persoanei fizice (practicieni în insolvenţă, avocaţi, executori judecătoreşti şi notari publici) au transmis listele cu persoanele pentru funcţia de administrator sau lichidator, acestea nu au fost preluate şi validate de către comisie la nivel central pentru a constitui lista comună. Totodată, nu se cunoaşte nici structura comisiilor la nivel teritorial unde vor funcţiona efectiv acestea şi care este gradul de profesionalizare al membrilor acestora şi cum vor fi numiţi.

Deşi această comisie centrală are doar atribuţii de coordonare a structurilor sale descentralizate, neînde­plinirea din timp a acestora a blocat aplicarea Legii insolvenţei persoanelor fizice. În continuare, având în vedere că activitatea comisiei centrale (în momentul în care se va desfăşura o astfel de activitate) va fi axată pe partea administrativă şi mai mult cu uşile închise, considerăm că este important să ne concentrăm pe comisia de insolvenţă la nivel teritorial şi atribuţiile acesteia.

 

5. Comisia de insolvenţă la nivel teritorial

Aplicarea efectivă a legii şi desfăşurarea şedinţelor cu debi­torii şi creditorii se face de către comisiile de insolvenţă la nivel teritorial. Aceste comisii ar trebui să funcţioneze în fiecare judeţ, la sediul comisariatelor judeţene pentru protecţia consu­matorilor. În cuprinsul legii (astfel cum rezultă din art. 3 pct. 10) aceste comisii sunt numite în mod simplu comisii de insolvenţă, astfel, ori de câte ori se face referire la comisia de insolvenţă, se va înţelege comisia de insolvenţă la nivel teritorial.

Sediul materiei îl regăsim în art. 44 alin. (4), art. 45 alin. (2) din Lege şi art. 10‑15 din H.G. nr. 11/2016.

Comisiile de insolvenţă, conform art. 44 alin. (4) din Lege vor fi alcătuite din câte 3 membri, respectiv reprezentanţi ai structu­rilor deconcentrate în teritoriu ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (în prezent, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale – n.r.) şi Ministerului Finanţelor Publice, conduse de către un preşedinte şi sprijinite în înde­plinirea atribuţiilor de către aparatul tehnic^[iii].

Dacă analizăm modul de funcţionare a acestor comisii, putem constata o asemănare mare cu funcţionarea unei instanţe. Ceea ce nu rezultă foarte clar este dacă şedinţele sunt publice sau private. Sau sunt publice doar în parte, respectiv pentru participanţii la o anumită procedurăÎn îndeplinirea atribuţiilor, comisia de insolvenţă la nivel terito­rial adoptă decizii cu majoritatea voturilor şi în prezenţa tuturor membrilor. Voturile exprimate vor putea fi doar „pentru” sau „împotrivă”, iar decizia va fi semnată de către preşedintele comi­siei. Deciziile comisiei de insolvenţă vor putea fi contestate la judecătorie, de către persoanele interesate şi cărora legea le recu­noaşte calitate procesuală activă în funcţie de fiecare etapă proce­durală, fără ca aceste acte să poată fi considerate acte admi­nistrative.

de insolvenţă. Ar fi interesant de văzut dacă infrastruc­tura sediilor judeţene pentru protecţia consumatorului permit susţinerea unor şedinţe publice, dacă dispun de logistică în acest sens, precum şi de posibilitatea de arhivare a docu­mentelor.

Atribuţiile principale ale comisiilor de insol­venţă sunt pre­văzute la nivel de principii în art. 14 din Hotărâre, de unde se poate constata că acestea au şi atribuţii administrative [lit. b)‑h)], dar cel mai important, dincolo de toate, este cel de îndeplinire a unor atribuţii jurisdicţionale [lit. a)]. Astfel, coroborat cu art. 7 din Lege, comisia de insolvenţă la nivel teritorial reprezintă unul dintre organele care aplică procedura de insolvenţă a persoanei fizice.

Atribuţiile sunt diferite în funcţie de formele procedurii de insolvenţă aplicabile, astfel:

1. a) în procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, comisia îndeplineşte atribuţii decizionale, de control şi supraveghere, fiind sprijinită în îndeplinirea acestora de admi­nistratorul procedurii;
2. b) în perioada postînchidere procedură judiciară de insolvenţă prin lichidare de active, comisia de insolvenţă îndeplineşte atribuţiile de îndrumare, control şi supra­veghere, fiind sprijinită în îndeplinirea acestora de lichidator;
3. c) în procedura simplificată de insolvenţă, comisia teritorială îndeplineşte atribuţiile de supraveghere.

 

5.1. Competenţa comisiei de insolvenţă la nivel teritorial

 

Pentru îndeplinirea atribuţiilor, este competentă să soluţio­neze cererile debitorului comisia de insolvenţă în a cărei circumscripţie şi‑a avut debitorul domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită cel puţin 6 luni înaintea depunerii cererii de deschidere a unei proceduri de insolvenţă. Însă ce înseamnă reşedinţa obişnuită? Dacă ne uităm în Codul civil la art. 2570, se detaliază sensul noţiunii de reşedinţă obişnuită: „Reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice acţionând în exerciţiul activităţii sale profesionale este locul unde această persoană are stabili­mentul său principal”. Astfel, putem considera că debitorul are reşedinţa obişnuită în România dacă locuieşte în mod statornic în România, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înre­gistrare, dacă are bunuri şi/sau realizează venituri în România^[iv].

Pentru evitarea „turismului judiciar” şi a posibilităţii de schimbare şi de alegere a instanţei, comisia de insolvenţă iniţial învestită rămâne competentă să deruleze procedura, indiferent de schimbările ulterioare de domiciliu, reşedinţă sau reşedinţă obişnuită a debitorului.

 

5.2. Atribuţiile comisiei de insolvenţă

 

Atribuţiile comisiei sunt enumerate în cadrul art. 45 alin. (1) din Lege, însă această enumerare nu are caracter limitativ, ci doar exemplificativ, deoarece în cuprinsul legii regăsim şi alte atribuţii. În continuare, vom proceda la analiza fiecăreia dintre aceste atribuţii, încercând să subliniem chestiunile cele mai importante legate de aceasta.

1. a) Soluţionează cererile debitorilor de deschidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de ram­bursare a datoriilor

Potrivit legii, debitorul care se află în stare de insolvenţă în sensul art. 2 pct. 12 şi consideră că situaţia sa e redresabilă poate să depună la comisia de insolvenţă o cerere de deschidere a procedurii pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Această procedură de redresare pe bază de plan de rambursare este asemănătoare celei de reorganizare judiciară din procedura de insolvenţă a persoanei juridice. Cererea, conform legii, reprezintă un formular tipizat pus la dispoziţia debitorilor de către comisiile de insolvenţă cu titlu gratuit şi în cadrul căruia debitorul trebuie să furnizeze o sumedenie de informaţii legate de starea sa patrimonială şi la care trebuie anexate înscrisurile prevăzute la art. 13 alin. (6) din Lege.

În termen de maximum 30 de zile, comisia de insolvenţă trebuie să îşi verifice competenţa, să analizeze cererea, să asculte debitorul şi să emită:

‑ o decizie de admitere în principiu a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, prin care desemnează şi un administrator al procedurii şi în care indică şi dacă sunt necesare măsuri provizorii,

fie

‑ o decizie prin care constată că situaţia financiară a debi­torului este iremediabil compromisă şi prin care, după obţinerea acordului debitorului, sesizează instanţa pentru deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active,

fie

‑ în cazul în care se constată că debitorul îndeplineşte con­diţiile pentru aplicarea procedurii simplificate de insolvenţă, comisia de insolvenţă, cu acordul debitorului, va proceda la sesizarea instanţei în vederea deschiderii procedurii simplificate,

fie

‑ o decizie de respingere a cererii de deschidere a procedurii pe bază de plan de rambursare.

 

1. b) Avizează formularul de cerere de deschidere a procedurii completat de debitor

Formularul tipizat de cerere se aprobă prin decizie a preşedintelui comisiei de insolvenţă la nivel central, comisia de insolvenţă analizând, anual, şi necesitatea revizuirii acestuia. Deşi legea prevede că este obligatoriu acest formular pentru depunerea cererii, considerăm că, chiar şi în lipsa elaborării lui, nicio comisie de insolvenţă nu ar putea respinge o cerere de deschidere a procedurii pe motiv că nu e pe un anumit tipizat, ci va trebui să procedeze la soluţionarea ei.

1. c) Emite deciziile de admitere în principiu a cererii debitorului şi de deschidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor

După cum s‑a indicat şi mai sus, comisia de insolvenţă este competentă să decidă admiterea de principiu a cererii şi deschiderea procedurii pe bază de plan de rambursare. Ulterior, decizia se comunică debitorului, creditorilor cunoscuţi, administra­torului procedurii desemnat şi se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă – secţiunea „Debitori ‑ persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”.

 

1. d) Desemnează şi înlocuieşte, pentru motive temeinice, administratorul procedurii, în condiţiile prezentei legi

Administratorul procedurii, potrivit art. 15 alin. (1), este desemnat aleatoriu prin decizia de admitere în principiu a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare. Numirea se face dintre administratorii procedurii înscrişi pe Lista administratorilor şi lichidatorilor care îşi au sediul profesional în judeţul în care îşi are domiciliul, reşedinţa principală sau reşedinţa obişnuită debitorul. Desemnarea s‑ar putea să nu fie întotdeauna aleatorie deoarece, dacă se află în curs o executare silită, comisia de insolvenţă desemnează ca admi­nistrator pe executorul judecătoresc care efectuează executarea silită în curs. Stabilirea onorariului administratorului procedurii se face tot de către comisia de insolvenţă şi va consta într‑un onorariu lunar între 100 şi 500 lei, TVA inclus.

 

1. e) Confirmă procesul‑verbal întocmit de administratorul procedurii privind neaprobarea planului de rambursare

Potrivit art. 31 alin. (3) din Lege, comisia verifică procesul‑verbal privind neaprobarea planului şi ulterior îl con­firmă sau, după caz, infirmă. În cazul infirmării, procesul‑verbal se retransmite administratorului procedurii, pentru reluarea votului asupra planului de rambursare sau pentru completarea procesului‑verbal. În cazul confirmării, procesul‑verbal şi planul de rambursare neaprobat se comunică debitorului.

 

1. f) Supraveghează executarea planului de rambursare şi verifică, din oficiu ori la sesizarea administratorului pro­cedurii sau a oricărui creditor, dacă debitorul, prin acţiunea sau omisiunea lui, pune în pericol executarea planului

În vederea exercitării acestor atribuţii de supraveghere, potrivit art. 38 alin. (2), comisia de insolvenţă:

1. avizează rapoartele bianuale ale administratorului procedurii privind executarea planului de rambursare;
2. aprobă contractarea de noi împrumuturi;

iii. verifică îndeplinirea de către administratorul procedurii a atribuţiilor ce îi revin acestuia potrivit prezentei legi;

1. aprobă cererea de modificare a planului de rambursare în condiţiile art. 41 alin. (4);
2. înlocuieşte, dacă există motive temeinice, administratorul procedurii.

 

1. g) Îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege în derularea procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare

O parte dintre celelalte atribuţii în cadrul procedurii pe bază de plan de rambursare sunt enumerate mai jos. Alte atribuţii, în opinia noastră, pot să apară şi în practica judiciară în funcţie de evoluţia fiecărei proceduri de insolvenţă.

1. h) Constată închiderea procedurii de insolvenţă ca urmare a executării de către debitor a planului de ram­bursare a datoriilor

Potrivit art. 42 alin. (1), dacă planul de rambursare nu este respectat, comisia de insolvenţă, sesizată de administratorul procedurii cu raportul final, constată îndeplinirea măsurilor şi plata obligaţiilor potrivit clauzelor planului şi dispune închiderea procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Astfel, comisia are un rol extrem de important de verificare a plăţilor şi respectare a obligaţiilor asumate de debitor.

 

1. i) Sesizează instanţa în vederea închiderii procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor şi deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active

Dacă, din motive neimputabile debitorului, planul nu mai poate fi dus la îndeplinire, se poate depune la comisie o cerere de închidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare şi de deschidere a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active. Comisia de insolvenţă, constatând că planul nu mai poate fi executat, înaintează cererea debitorului către instanţa competentă în vederea soluţionării, instanţa fiind singura competentă să soluţioneze o astfel de cerere.

 

1. j) Verifică bianual registrele publice pentru identificarea eventualelor modificări ale situaţiei patrimoniale a debito­rului, care ar justifica modificarea planului de rambursare a datoriilor

 

1. k) Îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 66 alin. (2), art. 69 şi art. 70, în derularea procedurii simplificate de insolvenţă

Cea de‑a doua procedură în derularea căreia comisia de insolvenţă exercită atribuţii încă de la deschidere este procedura simplificată, care, datorită condiţiilor destul de restrictive, nu o să fie des întâlnită în practică. Astfel, debitorul trebuie să înde­plinească cumulativ şi următoarele:

1. cuantumul total al obligaţiilor sale este de cel mult 10 salarii minime pe economie;
2. nu are bunuri sau venituri urmăribile;

iii. are peste vârsta standard de pensionare sau şi‑a pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă.

La finalul celor 3 ani de zile de supraveghere, dacă debitorul şi‑a îndeplinit obligaţiile, comisia constată acest lucru şi emite o decizie privind încetarea aplicării procedurii simplificate şi eliberarea de datorii reziduale.Derularea şi conducerea procedurii simplificate va fi tot apanajul comisiei de insolvenţă. Astfel, comisia de insol­venţă va analiza cererea şi actele debitorului şi va aprecia dacă poate să fie sau nu aplicată procedura sim­plificată. În caz afirmativ, va proceda la sesizarea instanţei în vederea deschi­derii procedurii simplificate. Decizia de deschidere a procedurii simplificate se comunică şi comisiei de insolvenţă, iar în 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, comisia de insolvenţă trebuie să procedeze la notificarea debitorului, căruia îi pune în vedere că pe parcursul unui termen de 3 ani trebuie să înde­plinească anumite obligaţii, respectiv: să‑şi plătească creanţele curente scadente, să nu contracteze noi împrumuturi, să informeze comisia cu privire la veniturile suplimentare şi dobândirea de noi bunuri cu o valoare mai mare decât venitul minim pe economie, să furnizeze constant infor­maţii cu privire la situaţia sa patrimonială.

În cazul contrar, de neîndeplinire a condiţiilor, comisia emite o decizie prin care încetează procedura simplificată, doar că debitorul nu va fi eliberat de datoriile reziduale şi va fi ţinut să achite creanţele anterioare depunerii cererii sale, inclusiv dobânzile şi penalităţile care s‑ar fi născut dacă suspendarea nu ar fi operat.

 

1. l) Îndeplineşte atribuţiile prevăzute de prezenta lege privind supravegherea debitorului după închiderea proce­durii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active

În cazul în care debitorul consideră că situaţia sa financiară este iremediabil compromisă şi un plan de rambursare a datoriilor nu poate fi elaborat şi pus în executare, acesta poate solicita direct instanţei judecătoreşti competente deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active. În cadrul acestei proceduri, comisia nu exercită nicio atribuţie, derularea procedurii de lichidare fiind în sarcina lichidatorului desemnat, sub controlul instanţei de judecată.

Ulterior închiderii procedurii de lichidare de active şi până la data eliberării de datorii reziduale a debitorului, comisia de insolvenţă exercită însă un rol foarte important, concretizat prin trei atribuţii principale:

1. de evaluare – astfel, comisia va constitui un dosar al debitorului pentru care s‑a închis procedura pe bază de lichidare de active şi va evalua bianual proporţia din veniturile urmăribile care trebuie destinată acoperirii pasivului. În acest mod, există un control asupra veniturilor debitorului şi ulterior închiderii procedurii, astfel încât orice venit suplimentar să fie destinat recalculării proporţiei şi plăţii către creditori, comisia de insolvenţă având atribuţia de a emite o decizie de suplimentare în acest scop;
2. de verificare a cotei de acoperire a creanţelor şi a intervalului de timp în care aceste cote au fost plătite – la expirarea termenelor de la art. 72 alin. (2), (3) şi (4) (între 1 şi 5 ani), în cadrul cărora debitorul are obligaţia de efectuare a distribuirilor în proporţia stabilită (cotele sunt între 40% şi 50%), comisia de insolvenţă trebuie să emită o decizie prin care să constate care e cota de acoperire a creanţelor şi să efectueze o evaluare a debitorului privind respectarea atribuţiilor. Fără decizia comisiei de insolvenţă în acest sens, debitorul nu va putea depune la instanţă cererea de eliberare a datoriilor reziduale;

iii. de înlocuire a lichidatorului judiciar, pentru motive temeinice.

 

1. m) Soluţionează cererile privind incompatibilitatea admi­nistratorilor procedurii şi lichidatorilor

 

5.3. Alte atribuţii

 

Analizând legea pe cuprinsul ei, putem observa că sunt şi alte atribuţii în sarcina comisiei pe care nu le regăsim expres enumerate. Vom încerca să indicăm mai jos şi alte atribuţii identificate din analiza legii:

‑ solicitarea, cu titlu gratuit, de informaţii despre patrimoniul debitorului;

‑ aplicarea de sancţiuni administratorului judiciar;

‑ aprobarea listei bunurilor neurmăribile şi veniturilor neurmă­­ribile, precum şi sursele din care se acoperă cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil în cadrul procedurii pe bază de plan de rambursare;

‑ dispunerea efectuării unei expertize pentru evaluarea bunurilor;

‑ evaluarea fezabilităţii planului de rambursare a datoriilor;

‑ stabilirea cuantumului chiriei atunci când imobilul locuinţă a familiei urmează să fie valorificat pentru acoperirea pasivului şi debitorul rămâne să folosească activul până la valorificare;

‑ emiterea acordului de contractare noi împrumuturi de către debitor pe perioada de executare a planului de rambursare;

‑ soluţionarea plângerilor împotriva măsurilor administra­torilor adoptate în aplicarea prezentei proceduri;

‑ soluţionarea cererilor de modificare a planului de ram­bursare a datoriilor;

‑ aplicarea de contravenţii persoanelor fizice sau juridice care condiţionează eliberarea unui act necesar pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă ori a altor înscrisuri solicitate în procedura de insolvenţă de achitarea unei datorii către emitent. După cum se poate observa din alin. (3) al acestui articol, dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 se aplică în mod corespunzător astfel încât decizia comisiei de insolvenţă va trebui contestată la instanţa de drept comun. Considerăm că în mod legitim, în cadrul prezentei legi, şi decizia privind constatarea contravenţiei ar fi trebuit supusă contestaţiei tot instanţei competente în materia insolvenţei persoanei fizice.

6. Concluzii

Prin prezentul articol am dorit să ridicăm atenţia şi să subliniem importanţa comisiei în procedura de insolvenţă, care o să îndeplinească un rol jurisdicţional (înlocuind instanţa de judecată în cadrul unor proceduri), astfel încât considerăm că numirea membrilor ei (precum şi a celor din aparatul tehnic) trebuie făcută cu multă grijă şi cu un nivel maxim de profesionalism, pentru a nu lăsa loc de abuzuri din partea debitorilor.

Ceea ce putem să deducem în continuare e că, deşi încă nu a fost aplicată, cu certitudine în viitorul apropiat aceasta va fi pusă în practică, astfel încât toţi cei implicaţi/posibili implicaţi trebuie să analizeze efectele şi să fie pregătiţi pentru cazurile practice care vor urma.

 

 

Note

[i] Pentru detalii, a se vedea: http://gov.ro/ro/print?modul=comu nicate&link=comunicat‑de‑presa‑edinta‑de‑guvern‑termene‑noi‑pentru‑intrarea‑in‑vigoare‑a‑procedurii‑insolventei‑persoanelor‑fizice‑i‑pentru‑introducerea‑caselor‑de‑marcat‑cu‑jurnal‑electronic#null.

[ii] În doctrină s‑a arătat: „Comisia centrală are însă trei obligaţii care ţin în mod direct de aplicarea în concret a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, respectiv să elaboreze formularul de cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare, precum şi celelalte formulare necesare în implementarea acestui act normativ, să emită criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, precum şi criteriile pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor şi ale familiilor acestora, cu luarea în considerare şi a prevederilor Legii Locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. A se vedea C.B. Nász, Procedura insolvenţei persoanelor fizice, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 97.

[iii] Atribuţiile aparatului tehnic se regăsesc în cadrul art. 15 din Hotărârea nr. 11/2016 şi au rolul de a sprijini comisia de insolvenţă în îndeplinirea atribuţiilor, fiind prin esenţă chestiuni administrative.

[iv] A se vedea, în acest sens, şi Cauza C‑461/11, Ulf Kazimierz Radziejewski c. Kronofogdemyndigheten i Stockholm.