LOCUL ŞI ROLUL EVALUĂRII ÎN PROCEDURA INSOLVENŢEI

ABSTRACT

During the insolvency procedure, the authorized evaluator is one of the actors with a very important role, being fulfilled provided that he/she should know and understand very well the impact of the evaluation result upon the decisions the involved parties must take for the respective companies.

KEYWORDS: assessor • observation phase • bankruptcy phase

De‑a lungul timpului, lucrând la rapoarte de evaluare pentru societăţi aflate în procedura insolvenţei, am luat „la bani mărunţi” Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi am încercat sa înţeleg cât mai bine locul evaluării şi importanţa rezultatului acesteia în cadrul acestei proceduri.

Ca evaluatori autorizaţi, noi trebuie să respectăm atât Standardele de evaluare a bunurilor (SEV) valabile la data evaluării, cât şi legislaţia în vigoare. Analizând toate articolele din Legea nr. 85 în care se face referire la evaluare, mi‑am dat seama că înţelegerea etapei procedurale în care se află societatea este esenţială.

După identificarea etapei din procedură, în urma discuţiilor cu practicianul în insolvenţă, stabilim tipul de valoare (valoare de piaţă şi/sau valoare de lichidare) pe care urmează să‑l estimăm şi premisa în care se va estima valoarea. Spre exemplu, conform SEV, valoarea de lichidare se poate determina în două premise: vânzare ordonată sau vânzare forţată.

Conform Standardelor de evaluare a bunurilor, premisa valorii sau utilizarea presupusă descrie condiţiile în care este utilizat un bun. În funcţie de situaţie, se utilizează una sau mai multe premise ale valorii.

Diferenţele dintre valoarea de piaţă şi valoarea de lichidare în premisa vânzării forţate pot fi semnificative. De aceea, este foarte important ca tipul şi premisele valorii să fie discutate şi stabilite împreună cu practicianul în insolvenţă înainte de începerea evaluării.

Legea prevede necesitatea întocmirii unor rapoarte de ev­a­luare pe parcursul procedurii insolvenţei, în cadrul mai multor etape ale acesteia. În acest articol am încercat o corelare între etapele procedurii şi solicitările uzuale de realizare a rapoartelor de evaluare pe care le primim de la practicienii în insolvenţă.

Etapa de observaţie

În etapa de observaţie, administratorul judiciar analizează situaţia juridică şi patrimonială a societăţii pentru a determina dacă sunt perspective reale pentru salvarea societăţii, pe baza unui plan de reorganizare, sau, după caz, dacă societatea trebuie lichidată, deoarece aceasta nu mai poate fi revitalizată.

În această etapă (înainte de votarea planului de reorga­nizare), evaluarea poate avea în vedere:

• evaluarea garanţiilor aferente creanţelor beneficiare ale unei cauze de preferinţă, potrivit art. 103 din Legea nr. 85/2014;
• evaluarea în vederea fundamentării planului de reorga­nizare;
• evaluarea în vederea simulării procedurii de faliment
  [art. 133 alin. (4) lit. d)].

Planul de reorganizare poate să prevadă, nelimitativ, împre­ună sau separat:

1. a) restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului;
2. b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
3. c) restrângerea activităţii prin lichidarea parţială sau totală a activului din averea debitorului.

În funcţie de ce anume prevede planul, suntem solicitaţi să realizăm rapoarte de evaluare având ca scop:

• evaluarea afacerii în cadrul procedurii de reorganizare;
• evaluarea pentru întocmirea proiectului de fuziune/divizare propus prin planul de reorganizare.

În etapa de faliment, toate operaţiunile pro­cedurii sunt îndreptate către lichidarea averii debitorului. Astfel, evaluarea poate fi solicitată pentru:Etapa de faliment

• lichidarea patrimoniului în cadrul procedurii de faliment;
• stabilirea valorii bunurilor ce se atribuie asociaţiilor ca urmare a finalizării procedurii de lichidare şi acoperire a masei credale;

În etapa falimentului, bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atât în bloc, cât şi individual. Evaluarea în bloc are în vedere fie evaluarea totalităţii bunurilor din averea debito­rului, fie evaluarea subansamblurilor funcţionale.

De regulă, noi suntem solicitaţi să evaluăm bunurile atât în bloc, cât şi individual şi raportăm valorile estimate cu spe­cificarea creditorului pentru care bunul respectiv este ipotecat.

În afara celor două etape prezentate anterior, întocmim ra­poarte de evaluare la solicitarea administratorului judiciar sau a lichidatorului şi în alte situaţii prevăzute de lege – art. 5 pct. 71, art. 39 alin. (6), art. 123 alin. (11) lit. a) şi lit. b), art. 131
alin. (2) lit. b) pct. 2, art. 133 alin. (5) lit. G, art. 153 alin (3).

Ce trebuie să ştim despre evaluarea în procedura insolvenţei

Indiferent de etapa procedurii, sunt câteva aspecte foarte importante pentru noi, evaluatorii autorizaţi, pentru realizarea unui raport de evaluare complet şi util tuturor participanţilor la procedura de insolvenţă, aspecte ce trebuie cunoscute şi de către solicitantul raportului de evaluare (practicianul în insolvenţă, respectiv lichidatorul):

• Pentru identificarea activelor supuse evaluării, evalua­torul va solicita administratorului/lichidatorului judiciar procesul‑verbal de inventariere a patrimoniului societăţii în insolvenţă, cu toate anexele aferente, în care se vor specifica bunurile ce fac obiectul ipotecilor, gajurilor, sechestrelor sau altor drepturi asimilate ipotecilor.
• Dacă evaluarea se realizează pentru active care se grupează în ansambluri funcţionale, se vor identifica bunurile ce formează ansamblul funcţional, iar evaluarea se va realiza atât pe ansamblu funcţional, cât şi individual, în funcţie de scopul evaluării. Gruparea pe ansambluri funcţionale se poate face de către evaluator împreună cu practicianul în insolvenţă şi, eventual, împreună cu alţi specialişti (de exemplu, în cazul liniilor tehnologice complexe, apelăm la specialişti în domeniul în care operează respectivul echipament).
• Pentru evaluarea bunurilor imobile, identificarea acestora se realizează atât prin analiza evidenţelor contabile şi a rezultatelor inventarierii, cât şi pe baza înscrierilor din Cartea Funciară şi a inspecţiei în teren.
• Evaluatorul trebuie să cunoască dacă un activ se va vinde individual presupunând că celelalte active sunt disponibile pentru acelaşi cumpărător sau dacă ele­mentul se va vinde individual presupunând că celelalte active nu sunt disponibile pentru acelaşi cumpărător.
• Pentru evaluarea investiţiilor imobiliare nefinalizate, se identifică în termenii de referinţă docu­mentaţia aferentă proiectului şi stadiul execuţiei.
• Maşinile, echipamentele şi instalaţiile destinate să furnizeze diferite servicii sau utilităţi unei construcţii sunt adesea integrate în construcţie şi, odată instalate, nu pot fi separate de aceasta. Astfel de exemple se referă la instalaţiile pentru furnizarea de energie electrică, gaz, căldură, aer condiţionat sau pentru ventilaţie şi la echipamente, cum ar fi lifturile. Din acest motiv, dacă acestea sunt evidenţiate separat în listele de inventar, ele nu vor fi evaluate individual, valoarea acestora fiind inclusă în valoarea construcţiei din care fac parte.
• Pentru evaluarea activelor necorporale este foarte important ca acestea să fie definite în mod clar în ceea ce priveşte tipul acestora şi drepturile legale sau interesele asupra acestora.
• Pentru evaluarea stocurilor, evaluatorul trebuie să identifice bunurile pe categorii de utilizare (materiale electrice, materiale de construcţii, carburanţi etc.) şi ar fi foarte util dacă împărţirea pe aceste categorii ar fi realizată chiar la momentul inventarierii, scurtând astfel timpul necesar pentru întocmirea rapoartelor de evaluare.
• O speţă deosebit de complexă şi mult discutată în ultima perioadă este evaluarea creanţelor societăţii debitoare în cadrul procedurii insolvenţei. Aceasta presupune, înainte de toate, identificarea şi înţelegerea contextului care a stat la baza acceptării de către creditori a acestui tip de garanţie.

Acestea sunt doar câteva aspecte foarte importante care ar trebui cunoscute atât de evaluator, cât şi de cel care solicită evaluarea şi care ar trebui stabilite înainte de a demara activitatea de evaluare. Este nevoie de o colaborare strânsă între practicienii în insolvenţă şi evaluatori pentru a ne asigura că termenii de referinţă sunt identificaţi corect, iar premisele evaluării sunt stabilite clar de la început.

Standardele de evaluare precizează necesitatea stabilirii, în baza unui contract scris, a unor termeni de referinţă care au rolul de a ne asigura că toate aspectele sunt clar stabilite şi agreate de ambele părţi (evaluator şi solicitantul raportului de evaluare) înainte de a demara activitatea de evaluare.

Este evident că, ştiind premisa în care se face evaluarea (implicit etapa în care se află societatea în cadrul procedurii de insolvenţă), precum şi tipul de valoare necesar fiecărei etape (valoare de piaţă sau valoare de lichidare), cresc şansele ca rapoartele de evaluare să fie adecvate cu utilizarea lor în luarea unor decizii în cadrul procedurii insolvenţei.

În cadrul procedurii de insolvenţă, evaluatorul autorizat este unul dintre actorii cu un rol foarte important, acest rol fiind îndeplinit cu condiţia să ştie şi să înţeleagă foarte bine impactul rezultatului evaluării asupra deciziilor pe care părţile implicate trebuie să le ia pentru societăţile respective.