TIMPUL CREANŢELOR DUPĂ REORGANIZARE

ABSTRACT

Insolvency imposes a certain order for the payment of claims, but in practice this subject is ambiguous. Reorganization provides for pro rata payment, while bankruptcy pays in a certain order. We have tried to detail what each one means, focusing on changing time with the opening of the procedure.

KEYWORDS: time • order of payment • insolvency • reorganization • pro rata • art. 140 para. (3) • Law no. 85/2014 • Law no. 85/2006 • guaranteed receivables • categories of receivables • groups of receivables

1. Timpul insolvenţei

Mai mult decât a avea pe cineva în insolvenţă, ne sperie gândul de a fi noi înşine în insolvenţă. Ştim că totul ar trebui să fie ca înainte, dar acum nici măcar nu ne mai amintim ce era acest înainte. Timpul apare odată cu insolvenţa. Înainte, după şi până la data de, toate acestea, nu existau până la deschiderea procedurii. Aşa cum până la momentul Big‑Bang‑ului aveam doar o masă de energie, timpul fiind inexistent, înainte şi după suprapunându‑se peste acum, aşa şi înainte de momentul deschiderii procedurii aveam doar o masă de creanţe, fără timp. Scadenţa diferită, natura creanţelor diferită sau momentul naşterii diferit nu erau impedimente peste voinţa debitoarei. Aceasta îşi putea plăti datoriile când dorea, indiferent de calităţile diferite ale datoriilor. Contează că ele existau şi deloc de când existau, sens în care toate creanţele erau egale. Voiai să‑ţi achiţi integral datoriile chirografare vechi de o zi înainte de plata datoriilor bugetare vechi de 1.000 de zile? Nemaipomenit, doar fă‑o, să nu mai ai datorii, indiferent ce fel de datorii. Dacă n‑o faci, te paşte insolvenţa.

Insolvenţa introduce timpul, care acum echivalează cu ordinea. Vrei să‑ţi achiţi după deschiderea procedurii aceleaşi datorii chirografare vechi de o zi înaintea celor bugetare vechi de 1.000 de zile¹? Grozav, păstrează‑ţi determinarea până la raportul trimestrial din reorganizare sau la planul de distribuire din faliment. Doar te amânăm niţel. A, şi ar mai fi ceva: în legătură cu plata chirografarilor înaintea bugetarilor, acum în cel mai bun caz îi poţi plăţi deodată. În orice caz, niciodată chirografarii înaintea bugetarilor.

Ne sperie insolvenţa, dar în realitate ne îngrozeşte ordinea şi, odată cu ea, conştientizarea timpului finit. De fapt, nu există ordine fără timp, însuşi conceptul de timp având sens doar când realizăm că anumite acte nu pot exista fără să fie precedate de altele. Ordinea este timpul şi viceversa. Dacă ai termina de citit această frază înainte să începi să citeşti cuvântul de debut dacă, atunci, în lipsa ordinii, nu ai mai avea nicio urmă a trecerii timpului. Prima dată oul este spart şi abia apoi omleta sfârâie în tigaie, dar n‑am avea nicio ordine a trecerii timpului dacă actele s‑ar petrece invers sau ar fi interschimbabile.

Insolvenţa este ordine. Începe prin a ataşa un timp tuturor actelor debitoarei, iar în particular datoriilor acesteia. Creanţele trebuie plătite într‑o anumită ordine sau la un anumit timp. Nu poţi începe să plăteşti masa credală înainte de a avea un tabel preliminar şi nu poţi achita creanţele anterioare înaintea celor ulterioare. Identificăm ordinea creanţelor în insolvenţă cu o succesiune clasică (cheltuielile de procedură, garantaţii, salariaţii, bugetarii şi chirografarii), însă asta e o înţelegere înceţoşată a regulilor de plată, provenită adesea din suprapunerea insolvenţei cu falimentul.

Insolvenţa înseamnă în primul rând reorganizare, care, la rândul ei, dincolo de definiţiile elaborate, înseamnă plăţi mai mari decât în faliment². Insolvenţa este o procedură de plată a datoriilor. Se subînţelege că ţinţa vizată este stingerea lor integrală sau într‑o proporţie cât mai mare, iar nu parţială sau deloc. Falimentul este calea subsidiară, dacă reorganizarea nu merge. Cu toate acestea, din cauza procentului infim de reorganizări, în practică insolvenţa a ajuns să fie definită de eşecul ei, adică falimentul, iar nu de cauza ei, reorganizarea. Ţinteşti către stele, dar noroiul de pe tine e cel care‑ţi spune povestea.

1. Ierarhia nu e totuna cu ordinea

Înţelegerea generală este că în reorganizare creanţele se plătesc ca în faliment, într‑o anumită ordine, cu diferenţa că în faliment sunt mai multe categorii, pe când în reorganizare mai puţine. Achităm integral grupa superioară, apoi facem distribuiri la grupa inferioară şi aşa mai departe. Există un timp al fiecărei plăţi. Totuşi, regula din faliment, de interzicere a achitării creanţelor inferioare înainte de deplina îndestulare a creanţelor superioare³, nu are corespondent în reorganizare. În reorganizare e procedura colectivă pură, fără un întâi între egali.

În reorganizare avem categorii de creanţe⁴, iar în faliment ranguri de prioritate⁵; denumiri diferite care îndeplinesc acelaşi scop: gruparea creanţelor în funcţie de trăsăturile comune. Chiar dacă în faliment avem 11 grupe, iar în reorganizare 5, actul împărţirii nu diferă în esenţă: în faliment sunt adăugate grupe ale creanţelor născute după deschiderea procedurii şi sunt fărâmiţate suplimentar, din raţiuni etice, creanţele chirografare. Avem un filon comun compus doar din succesiunea creanţele salariale, bugetare şi chirografare. Totuşi, această succesiune are în vedere o ordine de plată doar în faliment, pe când în reorganizare ea înseamnă cu totul altceva, fiind prezentată expres ca o ierarhie a categoriilor de creanţe.

 

 

Reorganizare	Faliment
1.  creanţe garantate 2.  creanţele salariale 3.  creanţele bugetare 4.  creanţele creditorilor indispensabili (opţională) 5.  celelalte creanţe chirografare	creanţe garantate (în afara ordinii de mai jos)   1.   creanţe din finanţări acordate în timpul procedurii 2.   creanţe salariale 3.   creanţe născute în timpul procedurii 4.   creanţe bugetare 5.   creanţe obligaţii întreţinere 1 6.   creanţe obligaţii întreţinere 2 7.   creanţe credite, contracte prestări 8.   alte creanţe chirografare 9.   creanţe subordonate 1 10.   creanţe subordonate 2

 

este doar o ierarhie a câtimii (nu pot fi reduse categoriile superioare, dacă sunt plătite cele inferioare, şi trebuie făcute plăţi pro rata către toate grupele) reglementează viitorul

este o ierarhie a timpului şi câtimii (nu pot fi făcute niciun fel de plăţi către grupele inferioare până la deplina îndestulare a grupelor superioare) reglementează prezentul

 

 

1. Garantaţii evadează ordinii

Observăm că grupa creanţelor garantate nu face parte din această succesiune. Motivul este simplu: garantaţii au preferinţă la îndestulare doar din garanţia lor, iar nu din toate bunurile debitoarei; în raport de acestea, ei sunt egali, venind în concurs cu ceilalţi chirografari.

Totuşi, în reorganizare se întâmplă ceva aparte. Aici garantaţii au un soi de prioritate extra (dar nu la plată!), ceva ce nu regăsim în faliment. În reorganizare, însăşi calitatea credito­rului de beneficiar al unei cauze de preferinţă asupra unui bun al debitoarei îi determină un statut privilegiat înainte de valori­ficarea garanţiei, pe când în faliment calitatea de creditor beneficiar al unei cauze de preferinţă îi oferă un avantaj doar după valorificarea propriei garanţii. Prioritatea extra se traduce în apartenenţa la cea mai superioară grupă: creanţele garantate, care funcţionează ca un soi de etalon pentru restul grupelor, considerate inferioare. Dacă planul de reorganizare prevede reducerea categoriei creanţelor garantate şi aceştia nu sunt de acord, adică votează negativ planul, atunci este ilegal ca planul să prevadă distribuiri către grupele inferioare. Soluţia acordării unui statut superior grupei garantaţilor urmăreşte să protejeze integritatea câtimii acestor creanţe: ele sunt singurele creanţe din toate grupele care au un corespondent în realitatea faptică a averii debitorului. Grupa creanţelor garantate are câtimea limi­tată exact la valoarea garanţiilor⁶, pe când toate celelalte grupe au câtimea identică cu a creanţelor originare, fără vreun fel de restrângere dată de valoarea activelor ce compun gajul general. Dacă grupa garantaţilor nu ar avea un statut superior, atunci aceasta s‑ar putea trezi că este redusă prin plan, deşi valoarea faptică a garanţiilor existente le acoperă integral, ceea ce ar constitui un tratament păgubos faţă de ipoteza falimentului.

Să ne imaginăm că avem un creditor garantat cu o ipotecă asupra unui stoc de pupeze din porţelan. Creanţa creditorului este de 10 lei, dar garanţia a fost evaluată la 7 lei. Prin urmare, grupa garantaţilor are 7 lei, iar restul de 3 lei va coborî la grupa chirografarilor. Pe lângă acest creditor, mai sunt salariaţi, bugetari şi alţi chirografari, toţi adunând 20 de lei, însă bunurile libere de sarcini sunt evaluate la 5 lei. Sintetizând, avem grupa garantaţilor cu 7 lei, apoi salariaţi, bugetari şi chirografari cu
23 de lei.

În schimb, în reorganizare contează înainte de vânzarea bunului, fiindcă acum se stabilesc câtimea creanţelor care vor putea participa la distribuirile din viitor şi ponderea votului în grupe. Degeaba ai dreptul teoretic în viitor dacă nu vei avea în baza a ce să‑l exerciţi. În faliment nu contează cu cât este înscris garantatul la garan­taţi şi chirografari, deoarece câtimea creanţei rămâne aceeaşi. În schimb, în reorganizare poate fi redusă câtimea creanţei, cât timp se probează că tot s‑ar încasa mai mult decât în faliment. Dacă nu ar exista o ierarhie a categoriilor de creanţe, cu grupa garan­taţilor pusă în vârf, spre pildă, cu aceştia ordonaţi după grupa salariaţilor sau deodată cu grupa chirografarilor, atunci ipoteca ar fi încălcată. De ce? Fiindcă garantaţii şi‑ar vedea redusă câtimea creanţei garantate chiar dacă aceasta este acoperită întru totul de valoarea garanţiei. În cazul nostru, să presupunem că garantaţii înscrişi după evaluare cu 7 lei suferă tăieri până la 5 lei. În caz de valorificare a stocului cu 7 lei, restul de 2 s‑ar împărţi între celelalte grupe şi garantul ar veni în concurs cu restul creditorilor din preţul obţinut din valorificarea propriei garanţii. Ceea ce ar fi inechitabil.În faliment, ordinea de plată interesează doar după ce este vândut bunul garantat. Nu contează cu cât este înscris garantatul în grupa garantaţilor, fiindcă drepturile îi sunt respectate oricum: dacă garanţia s‑ar vinde la 10 lei, îi primeşte pe toţi, chiar dacă a fost înscris cu 7 lei. Dacă se vând celelalte bunuri libere de sarcini, la fel, nu contează cu cât este înscris la garantaţi creditorul, fiindcă la distribuiri el va veni în concurs cu grupa chirografarilor.

 

1. Ordinea de plată a creanţelor în reorganizare

Art. 140 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 reprezintă textul de căpătâi: „Sumele provenite din activitatea curentă a debitorului sau din valorificarea activelor negrevate de cauze de preferinţă vor fi prevăzute a se distribui pro rata pentru fiecare creanţă prevăzută a se achita în timpul reorganizării, după deducerea sumelor prevăzute ca fiind necesare plăţii creanţelor curente exigibile şi a celor necesare asigurării capitalului de lucru, dacă este cazul. Programul de plată a creanţelor va prevedea plata acestor sume în trimestrul consecutiv celui la care aceste sume devin disponibile”.

La o privire macroscopică, singura ordine de plată din reor­ga­nizare este cea între creanţele curente (în afara programului
de plăţi) şi creanţele anterioare (din programul de plăţi). Creanţele curente se plătesc înaintea creanţelor anterioare. Atât. Nici în interiorul categoriei creanţelor curente, nici în interiorul categoriei creanţelor anterioare pare că nu există o ordine de plată. Creanţele anterioare trebuie plătite simultan, acelaşi timp de plată fiind impus legal, pe când creanţele curente trebuie plătite la scadenţă, iar dacă banii sunt insuficienţi, la timpii aleşi de conducătorul activităţii.

La o privire microscopică, timpul achitării creanţelor anterioare prezintă anumite particularităţi.

În primul rând, 140 alin. (3) nu spune exact când, adică ziua în care se plătesc. Art. 140 alin. (7) menţionează că „plata va putea fi făcută trimestrial pe bază de acte legale”, fără ca asta să însemne că plăţile se fac la început de trimestru, la mijloc sau la sfârşit ori că este reglementată o obligaţie, iar nu o posibilitate. Totul este ca scadenţa să nu fie mai mare de un trimestru („plata acestor sume în trimestrul consecutiv celui”). N‑are nimic dacă este mai mică. În definitiv, momentul exact al plăţii este treaba programului de plăţi, care în esenţă este un grafic cu cât şi când. Cutumiar, programul de plăţi este întocmit cu scadenţe lunare, însă nimic nu împiedică practicianul să‑l construiască cu scadenţe zilnice. Tehnic, un plan de reorganizare poate fi întocmit şi pe o perioadă de 3 ore, nu doar 3 ani. Totuşi, oricare ar fi scadenţa, egală sau mai mică de un trimestru, constructorul planului trebuie să se asigure că este aceeaşi pentru toate creanţele. În interiorul grupei, nu se poate ca unele creanţe să primească scadenţă marţi, iar altele joi⁷ („acelaşi tratament pentru fiecare creanţă într‑o grupă distinctă”). În exteriorul grupei, o grupă poate fi plătită teoretic altcândva decât o alta, cât timp data plăţii diferită se încadrează în acelaşi trimestru („plata acestor sume în trimestrul consecutiv”). Practic, ar fi un ghemotoc de termene, fără o eficienţă practică.

În al doilea rând, creanţele anterioare pot fi împărţite la rândul lor în două tipuri: a) creanţele anterioare exigibile, adică majoritatea creanţelor din tabelul definitiv; b) creanţele ante­rioare nescadente, o minoritate, care au încă termenele de plată iniţiale. Asta înseamnă că, în interiorul grupei, putem avea creanţele cu scadenţa stabilită prin plan, care se vor plăti marţi, şi creanţele cu scadenţa iniţială, care se vor plăti joi. Dacă planul impune o nouă scadenţă creanţelor nescadente înscrise în tabelul definitiv, cât timp aceasta este mai îndepărtată decât cea originară, atunci aceste creanţe vor fi defavorizate. Mai jos am exemplificat cu un plan de reorganizare cu trei trimestre, adică pe 9 luni, unde am inclus creanţe nescadente care urmează să fie achitate integral după finalizarea planului. Observăm că, în timp ce creanţele cu scadenţa originară la fiecare lună impun o plată la fiecare 30 de zile, celelalte, grosul, au o scadenţă doar o dată pe trimestru. Exemplul creionează o posibilitate. Autorul pla­nului poate stabili o scadenţă lunară pentru toate creanţele.

 

 

Când?	Trimestrul 1			Trimestrul 2			Trimestrul 3			Afara planului
Creanţele cu scadenţa originară	2	2	2	2	2	2	2	2	2	2	2	2	2
Creanţele cu scadenţa dată de plan			98			98			98

 

 

În al treilea rând, unele creanţe anterioare pot suferi o favorizare temporală impusă de constructorul planului: plata integrală în termen de maximum 30 de zile de la confirmarea planului⁸. Legea spune că, dacă ele se plătesc complet într‑un termen atât de scurt, atunci este prezumat un vot absolut din partea lor. Desigur, s‑ar putea să se prevadă că toate creanţele se vor plăti în 30 de zile integral, însă, dacă toţi sunt favorizaţi, nu mai vorbim de mai multe trimestre, nici măcar de un trimestru întreg.

În al patrulea rând, regula pro rata poate fi suprapusă uneori de regula stingerii succesive din faliment. Art. 140 alin. (2) arată că, „dacă după confirmarea planului de reorganizare se vor recupera sume suplimentare din acţiuni introduse în temeiul art. 117, acestea se vor distribui în modul prevăzut de art. 163”, ceea ce înseamnă că, deşi în reorganizare avem plăţi proporţionale către toţi, cu titlu excepţional se poate activa ordinea de plată din faliment şi făcute plăţi suplimentare după regulile de acolo. Mai exact, ordinea de plată a celor fără garanţii, de la art. 161. Primii serviţi vor fi salariaţii, apoi bugetarii şi doar apoi chirografarii (unde vor veni în concurs şi garantaţii). Aceste plăţi ierarhizate merg în paralel cu plăţile pro rata, ele neavând darul de a le dezactiva pe cele din urmă. Termenele de scadenţă din plan rămân valabile, însă creditorii pot beneficia de plăţi înainte de termenul înscris în plan, din aceste surse neaşteptate suplimentare.

Recapitulând, putem avea cel puţin patru timpi diferiţi în care se achită creanţele conform planului:

1. creanţele anterioare favorizate, în termen de maximum 30 de zile de la confirmare;
2. creanţele anterioare păstrate cu scadenţele originare;
3. creanţele anterioare exigibile cu noua scadenţă impusă trimestrial prin plan;
4. creanţele curente la scadenţa legală sau contractuală.

 

 

Când?	Cine?	Cum?
Pe toată derularea planului	creanţele curente	înaintea celor anterioare
Maximum 30 de zile de la confirmare	doar creanţele anterioare favorizate	preferinţial
Începând cu al doilea trimestru	toate creanţele anterioare	pro rata
Câştigarea unor acţiuni în anulare	toate creanţele anterioare	succesiv ordinea de la art. 161

 

 

Cei patru timpi aparţin doar la două categorii de creanţe (curente şi anterioare), ale căror ordini le vom trata în cele ce urmează.

D.1. Ordinea creanţelor curente

Reorganizarea înseamnă programul de plăţi, care la rândul său înseamnă cum se vor achita creanţele din tabelul definitiv, care la rândul său înseamnă exclusiv creanţele anterioare, chiar dacă textul pare confuz¹⁰. Creanţele curente nu au instituţional niciun cuvânt de spus privind forma planului de reorganizare, dar asta vine la pachet cu garanţia că oricum toate încasările generate în reorganizare sunt întâi direcţionate spre plata creanţelor curente. Planul de reorganizare nu poate modifica creanţele curente.Creanţele curente sunt asemenea materiei întunecate din Univers: nu fac obiectul procedurii, dar însăşi procedura gravi­tează în jurul lor. Nu formează obiectul unui tabel de creanţe, nu au drept de vot, nici o ordine de plată, dar au prioritate la plată⁹ în faţa tuturor creanţelor care beneficiază de atributele enu­merate.

Din păcate, chiar dacă legea este clară, a fost nevoie de intervenţia ICCJ, care să arate că secţiunea legală din plan, numită modalitatea de achitare a creanţelor curente [art. 133 alin. (4) lit. e)], nu poate să prevadă schimbarea termenelor de scadenţă ale creanţelor curente, ci ea se referă la o chestiune mult mai elementară: de unde se vor genera bani pentru plata acestor datorii? Exista o practică prin care creanţele curente existente la data confirmării planului erau eşalonate pe toată durata planului sau în afara lui, fără ca creditorii curenţi să‑şi poată exprima voinţa la votarea planului. Dincolo de preve­derile exprese conform cărora creanţele curente se plătesc cu prioritate, modificarea scadenţei acestora fără acordul credito­rilor ar face iluzoriu dreptul de a cere falimentul sau, recent, executarea silită şi ar încălca dreptul comun: nicio parte nu poate modifica unilateral contractul.

Prin urmare, este nelegală eşalonarea unilaterală a creanţelor curente prin plan. Sub ameninţarea eşecului, planul trebuie să fie realist întocmit, astfel încât reorganizarea să producă sufi­cienţi bani pentru derularea activităţii curente fără acumularea de noi datorii, venituri capabile să achite atât nevoile curente, cât şi datoriile anterioare deschiderii procedurii. Nu există creanţe curente prioritare faţă de altele, toate fiind egale. Indiferent de natura creanţei, garantată, salarială, bugetară sau chirografară, debitorul nu se poate apăra că a folosit banii pentru plata unora în detrimentul altora. Sau ai bani să‑ţi achiţi toate datoriile curente, sau nu mai faci reorganizare.

 

D.2. Ordinea creanţelor anterioare

Organizarea creanţelor în diferite grupe pentru momentul votării planului este desfiinţată după confirmarea acestuia. Nu există grupe prioritare, fiindcă toţi banii care rămân după achitarea crean­ţelor curente se vor distribui pro rata către toţi. Avem aici două excepţii. Banii obţinuţi din valo­rificarea bunurilor grevate de cauze de preferinţă, care vor fi plătiţi cu prioritate către creditorul garantat. Este o excepţie de la regula pro rata, însă o reconfirmare a dreptului comun, respectiv a mecanismului cauzei de preferinţă. Banii obţinuţi din câştigarea unei acţiuni în anulare, care se vor distribui în cascadă conform regulilor din faliment (art. 161 din Lege).

Pentru ipoteza I, ne imaginăm că planul de reorganizare prevede achitarea tuturor creanţelor, neexistând hair‑cut, chiar dacă, să zicem, simularea de faliment arată plăţi doar de 20 de lei. Astfel, la o primă încasare de 10 lei din surse negrevate de garanţii, banii se vor împărţi după cum urmează:

 

Natura creanţei	Tabel definitiv (identic cu programul de plăţi)	Procent din total	Cât se plăteşte acum în reorganizare?	Cât se plăteşte acum în faliment?
Garantaţi	7	20%	2	7
Salariaţi	5	14%	1.4	3
Bugetari	10	29%	2.9	0
Chirografari	13	37%	3.7	0
Total	35	100%	10	10

 

 

Chiar dacă acum garantaţii şi salariaţii primesc mai puţin decât ar primi în faliment, dat fiind faptul că planul prevede achitarea integrală a creanţelor, ei vor beneficia de un tratament superior, luând în considerare plăţile ce vor fi făcute în viitor.

Pentru ipoteza a II‑a, ne imaginăm că planul de reorganizare
prevede achitarea doar a unor creanţe de 20 lei, existând hair‑cut, dat fiind faptul că simularea de faliment arată că vor fi disponibile lichidităţi doar de 20 lei. Astfel, la o primă încasare de 10 lei din bunuri libere de sarcini, banii se vor plăti conform tabelului de mai jos:

 

 

Natura creanţei	Tabel definitiv	Procent din total	Tabel definitiv în urma hair‑cut‑ului	Noul procent din total	Cât se plăteşte acum în reorganizare?	Cât se plăteşte acum în faliment?
Garantaţi	7	20%	7	35%	3.5	7
Salariaţi	5	14%	5	25%	2.5	3
Bugetari	10	29%	8	40%	4	0
Chirografari	13	37%	0	0%	0	0
Total	35	100%	20	100%	10	10

 

 

Ce trebuie reţinut din cele două exemple este că în urma hair‑cut‑ului procentele în baza cărora sunt plătite pro rata creanţele se schimbă, fiind diferite faţă de ponderea creanţelor din tabelul definitiv iniţial. Comparaţia plăţilor din reorganizare versus distriburile din faliment, pentru a vedea care oferă un tratament mai avantajos, trebuie raportată la câtimea diminuată prin plan.

Creanţele anterioare se plătesc în acelaşi timp în reorga­nizare, pe când în faliment se plătesc succesiv. Regula pro rata nu intră în conflict cu imperativele tratamentului corect şi echitabil¹¹. Acesta nu impune plata creanţelor într‑o anumită ordine, ci doar într‑o anumită câtime. Într‑adevăr, nu este permis ca planul să prevadă plăţi către categoria inferioară, cât timp nu este plătită în integralitate categoria superioară (doar dacă aceasta nu acceptă), însă această regulă nu face referire la momentul plăţii. Dacă nu ar exista rânduirea pro rata, atunci ar fi perfect legal să se plătească prima dată integral grupele infe­rioare şi doar ultima dată grupele superioare. De ce? Fiindcă falimentul nu exportă reorganizării propria regulă¹² de plată în cascadă a creanţelor. În schimb, falimentul exportă reorga­nizării regula plăţii cotei falimentare¹³ în funcţie de procentul creanţelor, care acum înseamnă pro rata.

Ordinea creanţelor anterioare este viciată de timpul achitării creanţelor favorizate. Aşa cum am arătat, acestea pot evada ordinii pro rata şi pot beneficia de termene preferenţiale, de maximum 30 de zile de la data confirmării planului. Într‑o mare de plăţi eşalonate pe câţiva ani, licăresc câteva picături de plăţi integrale aproape instantanee. Soluţia legiuitorului privind plata pro rata a banilor obţinuţi „în trimestrul consecutiv celui la care aceste sume devin disponibile” este deşteaptă, fiindcă îl obligă pe constructorul planului să se asigure că are banii destinaţi achitării creanţelor favorizate înainte de confirmarea planului. Astfel, banii intraţi în contul debitoarei după confir­marea planului nu vor putea fi folosiţi pentru plata creanţelor favorizate, ci vor fi destinaţi la plata unui procent către toţi. Creanţele favorizate vor trebui plătite din bani pe care debitoa­rea deja îi are, iar nu din bani pe care debitoarea speră că‑i va avea.

Mecanismul a fost inventat ca să corecteze inechitatea din procedura veche a insolvenţei: atunci constructorul planului putea să prevadă că anumite creanţe vor fi achitate în termen de 30 de zile prin plan, fără ca creditorii beneficiari să poată vota negativ planul¹⁴, chiar dacă acesta era nerealist şi‑şi fundamenta previziunea de încasare pe speranţe. La confirmarea planului acesta opera cu titlu definitiv tăieri de creanţe, apoi firma intra în faliment şi creditorul cu creanţa diminuată rămânea să se întrebe cui profită reorganizarea¹⁵.

Însă acum, prin noua reglementare, se propune un schimb: primeşti de la mine prezumţia absolută de vot pozitiv doar dacă ai deja banii pentru a mă plăti imediat aşa cum mi‑ai promis.

1. Reorganizarea timpului

La nivel fundamental, timpul este ordine, însă procesul curgerii timpului înseamnă măsurarea gradului de dezordine. Totul se dezorganizează în timp ce vorbim. Fie că e cuvântul pe care‑l priveşti acum, degetul tău care ticăie nerăbdător sau imaginea persoanei iubite care nu‑ţi dă pace să te concentrezi la articole plicticoase de drept. La nivel fundamental, lumea este formată din procese, iar nu din lucruri încremenite. Procese cu o singură direcţie: schimbarea permanentă către ceva infinit de dezor­ganizat.

Reorganizarea înseamnă schimbare. Rânduirea italienilor care se îmbulzesc haotic la coadă prin ordonarea lor într‑un şir de englezi respectuoşi. Creanţele în reorganizare primesc din nou timp.

Note

^[1] Ne referim la datoriile născute anterior deschiderii procedurii.

² E adevărat că în lege nu scrie nicăieri că reorganizarea trebuie să asigure plăţi mai mari decât falimentul. Singura menţiune expresă face vorbire de o câtime cel puţin egală cu falimentul [„nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului” – art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014]. Cu toate acestea, reorganizarea presupune plăţi mai mari decât falimentul din două motive: a) tehnic, continuarea activităţii presu­pune generarea de datorii noi şi plata lor, creanţe care nu există în faliment; b) practic, decizia de aprobare sau nu a planului ţine de oportunitate, iar nu de legalitate, creditorii putându‑se opune planului dacă acesta nu le creează o situaţie mai bună. Cu toate principiile insolvenţei, judecătorul‑sindic nu poate cenzura votul creditorilor, dacă aceştia au decis să respingă un plan care le asigură plăţi identice ca falimentul. Este dreptul lor, iar sindicul nu are acel cramdown power american prin care poate trece peste voinţa masei credale.

³ Art. 163 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „Titularilor de creanţe dintr‑o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161”.

⁴ Art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2014: „Următoarele creanţe se constituie în categorii distincte, care votează separat: a) creanţele care beneficiază de drepturi de preferinţă; b) creanţele salariale; c) creanţele bugetare; d) creanţele creditorilor indispensabili; e) celelalte creanţe chirografare”.

⁵ Art. 5 alin. (1) pct. 69 din Legea nr. 85/2014: „tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menţionate atât suma solicitată de către creditor, cât şi suma acceptată şi rangul de prioritate, iar în situaţia creditorului aflat în procedura insol­venţei se va arăta şi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat (…)”; art. 161 din Legea nr. 85/2014: „Creanţele se plătesc, în cazul fali­mentului, în următoarea ordine: 1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debito­rului, pentru continuarea activităţii, precum şi pentru plata remuneraţiilor persoanelor angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, 63 şi 73, sub rezerva celor prevăzute la art. 140 alin. (6); 2. creanţele provenind din finanţări acordate potrivit art. 87 alin. (4); 3. creanţele izvorâte din raporturi de muncă; 4. creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii, cele datorate cocontractanţilor potrivit prevederilor art. 123 alin. (4) şi cele datorate terţilor dobânditori de bună‑credinţă sau subdobânditorilor care restituie averii debitorului bunurile ori contravaloarea acestora potrivit prevederilor art. 120 alin. (2), respectiv ale art. 121 alin. (1); 5. creanţele bugetare; 6. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; 7. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul‑sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică; 8. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, creanţele corespunzătoare art. 123 alin. (11) lit. b), inclusiv obliga­ţiunile; 9. alte creanţe chirografare; 10. creanţele subor­donate, în următoarea ordine de preferinţă: a) creanţele născute în patrimoniul terţilor dobânditori de rea‑credinţă ai bunurilor debitorului în temeiul
art. 120 alin. (2), cele cuvenite subdobânditorilor de rea‑credinţă în condiţiile art. 121 alin. (1), precum şi creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit”.

⁶ Art. 103 din Legea nr. 85/2014: „Creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit preve­derilor art. 61. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferinţă se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la acoperirea creanţei principale şi a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanţa, până la data valorificării bunului. Această prevedere se aplică şi în cazul eşuării planului de reorganizare şi vânzării bunului în procedura de faliment”.

⁷ Art. 139 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 85/2014: „planul prevede acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte, cu excepţia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinţă, precum şi în cazul în care deţinătorul unei creanţe consimte la un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa”.

⁸ Art. 139 alin. (1) pct. E din Legea nr. 85/2014: „vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau de leasing din care rezultă”.

⁹ Art. 5 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 85/2014: „creditor cu creanţe curente sau creditor curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă”.

¹⁰ Art. 5 alin. (1) pct. 53 din Legea nr. 85/2014: „programul de plată a creanţelor este graficul de achitare a acestora menţionat în planul de reorganizare care include: a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe (…)”, însă, pe de altă parte, art. 140 alin. (6) ne spune că programul de plăţi ar trebui să facă referire şi la creanţele curente privilegiate din procedură: „remuneraţiile persoanelor angajate în temeiul art. 57 alin. (2), art. 61 şi 63, precum şi alte cheltuieli de procedură vor fi achitate la momentul prevăzut, după caz, de lege, cu excepţia cazurilor în care părţile interesate ar accepta, în scris, alte termene de plată. Planul trebuie să precizeze în programul de plăţi cum va fi asigurată această plată”. Întrucât programul de plăţi este un simplu grafic de plată a creanţelor anterioare, rămâne întrebarea dacă nu cumva legiuitorul a avut în vedere cuprinsul planului drept locaţie în care se vor indica sursele pentru stingerea creanţelor curente.

¹¹ Art. 139 alin. (2) din Legea nr. 85/2014: „Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului; b) nicio categorie sau nicio creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale; c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 138 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului; d) planul prevede acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte, cu excepţia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinţă, precum şi în cazul în care deţinătorul unei creanţe consimte la un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa”.

¹² Art. 163 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „Titularilor de creanţe dintr‑o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161”.

¹³ Art. 163 alin. (2) din Legea nr. 85/2014: „În cazul insuficienţei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelaşi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă falimentară, reprezentând suma proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în categoria creanţelor respective”.

14 Era activată prezumţia absolută de vot pozitiv.

1⁵ În noua reglementare, tăierea creanţelor prin plan se face cu titlu provizoriu, doar dacă planul are succes.