NOTIFICAREA PRIVIND DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI. DECLARAŢIA DE CREANŢĂ. ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE

ABSTRACT

The goal of insolvency procedures is to repay creditor receivables. For this reason, the judicial administrator has theobligation to notify all creditors of the debtor, informing them about the initiation of insolvency procedures. The new insolvency law remedies the shortcomings of the previous regulation, allowing the creditor who was not notified, in compliance with the provisions of art. 99 paragraph (3), to issue a receivable claim even after the deadline set by the syndic judge for receivable registration.

KEYWORDS: the insolvency procedure • notification • declaration of receivables

1. Aspecte generale

Procedura insolvenţei se desfăşoară în scopul^[i] satisfacerii creanţelor creditorilor, context în care analiza pe care o facem porneşte de la modalitatea în care se dobândeşte calitatea de creditor participant la procedură, calitate care este de natură să îi confere drepturile reglementate de Legea nr. 85/2014, respec­tiv dreptul de participare şi de decizie în organele colective ale creditorilor, tratamentul egal cu creditorii de acelaşi rang, recu­noaşterea drepturilor şi respectarea ordinii de prioritate a crean­ţelor potrivit regulilor clar determinate în cuprinsul regle­mentării în discuţie, participarea la distribuiri în vederea acoperirii creanţelor.

În vederea dobândirii calităţii de creditor^[ii] îndreptăţit să parti­cipe la procedură, este necesar, de regulă, ca titularul dreptului de creanţă asupra averii debitorului să formuleze o declaraţie de creanţă, care să fie admisă şi înscrisă în tabelele de creanţe asupra averii debitorului.

Dobândirea acestei calităţi îşi are sorgintea în raportul juridic existent între creditor şi debitorul intrat în insolvenţă şi presupune parcurgerea mai multor etape succesive prevăzute în cadrul Secţiunii a 4‑a din Legea nr. 85/2014, respectiv: notificarea credito­rului, formularea declaraţiei de creanţă şi înregistrarea acesteia la tribunal, verificarea creanţei de către administratorul sau lichidatorul judiciar, înscrierea în tabelul preliminar de creanţe, soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar de creanţe de judecătorul‑sindic, definitivarea tabelului.

 

2. Notificarea

Hotărârea prin care s‑a dispus deschiderea procedurii insolvenţei trebuie făcută cunoscută celor implicaţi în procedură şi celor care ar putea avea un interes legal, deoarece, după acest moment procesual, raporturile debitorului cu creditorii săi şi cu terţele persoane se schimbă. Creditorii debitorului au legătură directă cu aceasta, iar prin raportare atât la scopul declarat al procedurii, cât şi la caracterul colectiv al acesteia, se impune să fie notificaţi individual referitor la deschiderea procedurii împotriva debitorului lor.

Potrivit art. 67 alin. (1) lit. c) şi art. 67 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, debitorul are obligaţia ca, odată cu for­mu­larea cererii de deschidere a procedurii, să de­pună lista cu numele şi adresele creditorilor cunoscuţi, indiferent de felul creanţelor acestora, certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, şi să indice suma repre­zentând creanţa, cauza acesteia şi drepturile de prefe­rinţă care însoţesc creanţa, dacă este cazul.Din acest considerent, prima măsură dispusă după deschi­derea procedurii este notificarea tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de către debitor în conformitate cu dispo­­ziţiile art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, în condi­ţiile art. 74 din Lege.

Lista prevăzută de art. 67 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2014 trebuie depusă odată cu cererea de deschi­dere a procedurii formulată de debitor sau cel mai târziu la termenul de judecată stabilit de judecătorul‑sindic în acest sens, sub sancţiunea respingerii cererii, conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În situaţia deschiderii procedurii insolvenţei la cererea creditorului/creditorilor, această listă a credito­rilor cunoscuţi şi a creanţelor pe care ei le deţin este obligatorie, art. 74 prevăzând obligaţia debitorului ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii ca urmare a cererii creditorului, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67
alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Lista depusă trebuie să fie completă, atât din perspectiva cuprinderii tuturor creditorilor cu indicarea numelui, a adresei şi a datelor de identificare, cât şi sub aspectul indicării creanţei fiecărui creditor, respectiv a cuantumului, temeiului şi/sau a existenţei unei cauze de preferinţă, indiferent de felul creanţei – certă sau sub con­diţie, lichidă ori nelichidă, scadentă sau nescadentă, necon­testată ori contestată.

Sarcina notificării deschiderii procedurii revine admi­nistratorului judiciar, care, pe baza acestei liste, procedează la notificarea creditorilor în conformitate cu dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 85/2014. Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută de lege privind depunerea listei creditorilor, aceasta va fi întocmită – în măsura în care este posibil – de administratorul judiciar desemnat în procedură, pe baza evidenţelor debitorului.

În doctrină^[iii] s‑a arătat că, în cazul în care practicianul în insolvenţă are motive temeinice să creadă că lista depusă de debitor nu este una completă, acesta poate să angajeze în condiţiile legii, conform art. 61, persoane de specialitate care, pe baza bilanţului, registrelor contabile, documentelor contabile şi extracontabile ale debitorului, să întocmească lista completă.

De asemenea, administratorul judiciar va trimite o notificare debitorului, precum şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre în care acesta este înregistrat/înmatriculat, pentru a se efectua menţi­unile corespunzătoare privind deschiderea procedurii.

În situaţia în care debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, practi­cianul în insolvenţă va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune, conform
art. 101 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Creditorii cu sediul sau domiciliul în străinătate vor fi noti­ficaţi prin reprezentanţii din ţară.

În cazul în care creditorii străini^[iv] nu au reprezentanţi în ţară, aceştia vor fi notificaţi în conformitate cu pre­vederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 13
C. pr. civ. privind trimiterea notificării cu scri­soare recomandată cu conţinut declarat şi confir­mare de primire, iar recipisa de predare la Poşta Română, în cuprinsul căreia se menţionează actele expediate, ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii, dacă nu s‑a prevăzut altfel prin tratate sau convenţii la care România este parte.

Dispoziţiile Codului de procedură civilă se coroborează cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, cu modifi­cările şi completările ulterioare (reformat prin Regulamentul UE nr. 848/2015, publicat în JOUE seria L nr. 141 din 5 iunie 2015) şi ale Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parla­mentului European şi al Consiliului din 13 noiem­brie 2007 privind notificarea sau comu­nicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului, după caz.

În susţinerea celor anterior expuse facem trimitere şi la jurisprudenţa CJUE, Cauza Plumex^[v], în care s‑a statuat că nu există o ierarhie între cele două modalităţi de transmitere, respectiv comunicarea actelor prin intermediul autorităţilor, prevăzută de art. 4‑11 din Regula­mentul (CE) nr. 1348/2000, şi cea prin poştă, la care face referire art. 14 din acelaşi regulament, ele putând fi folosite alternativ sau cumulativ. S‑a evidenţiat că motivul este acela că regulamentul urmăreşte să asigure îndeplinirea efectivă a pro­cedurii de comunicare şi respectarea intereselor destinatarilor.

Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, notificarea deschiderii procedurii se face, în toate cazurile, după regulile Codului de procedură civilă şi, totodată, se va publica într‑un ziar de largă circulaţie şi în BPI, pe cheltuiala averii debitorului.

Din examinarea prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea
nr. 85/2014 rezultă că hotărârea de deschidere a procedurii este adusă la cunoştinţa celor interesaţi printr‑un sistem de publicitate generală, iar în ceea ce priveşte pe creditori, se insti­tuie o publicitate specială, în scopul înştiinţării fiecărui creditor, de către practician, în legătură cu termenele de depunere a declaraţiilor de creanţă, de efectuare a verificării acestora, de definitivare a tabelului de creanţe, astfel cum au fost stabilite acestea prin hotărârea de deschidere a procedurii.

Referitor la efectuarea notificării deschiderii procedurii, în jurisprudenţă^[vi] s‑a statuat că cele trei cerinţe ale efectuării notificării sunt cumulative, iar neîndeplinirea lor sau înde­plinirea lor defectuoasă atrage sancţiunea nulităţii, putând fi invocată de orice persoană interesată.

Potrivit dispoziţiilor legale, art. 42 alin. (7) din Legea
nr. 85/2014, trimiterea notificării constituie o atribuţie a practi­cianului în insolvenţă, iar nu a judecătorului‑sindic, acesta din urmă efectuând doar comunicarea hotărârii de deschidere a procedurii în vederea curgerii termenului de formulare a apelului.

În cazul în care debitorul intră în faliment în procedură generală, după ce a fost deschisă proce­dura generală fără reorganizare (fie pentru că nu s‑a propus un plan, fie pentru că planul a eşuat), notificarea va fi comunicată către creditori de către lichidatorul judiciar cu respectarea dispoziţiilorÎn ipoteza deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului, caracterizată prin aceea că, după intrarea în perioada de observaţie, se intră, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori numai în faliment, notificarea creditorilor trebuie făcută cu respectarea exigenţelor impuse de dispo­ziţiile art. 100 din Legea nr. 85/2014.

art. 146 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În fine, pentru situaţia în care debitorul a intrat în faliment prin procedura simplificată, notificarea va fi trimisă creditorilor identificaţi în listă con­form art. 147 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dis­po­ziţiile art. 100 fiind aplicabile.

În literatura de specialitate s‑a evidenţiat că notificarea deschiderii procedurii apare ca un veritabil plan de acţiune cu etape şi termene clar stabilite de legiuitor şi pe care creditorii trebuie să‑l urmeze întocmai, să se conformeze cu stricteţe celor impuse în conţinutul lui, pentru că numai în acest mod se realizează cerinţa legii, respectiv satisfacerea intereselor creditorilor^[vii].

În acest sens, dispoziţiile art. 100 din Legea
nr. 85/2014 prevăd comunicarea notificării către fiecare creditor, individual, cu cel puţin 10 zile înaintea împlinirii termenului‑limită pentru înre­gistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi con­ţinutul notificării, care cuprinde: termenul‑limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condiţiile art. 71 alin. (1), precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; termenul‑limită pentru înregistrarea declaraţiei de creanţă de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii şi cerinţele pentru ca creanţa înregistrată să fie considerată vala­bilă; termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe, care nu va depăşi 20 de zile pentru procedura generală, respectiv 10 zile pentru pro­cedura simplificată, de la termenul pentru înre­gistrarea cererii de creanţă; termenul de definitivare a tabelului de creanţe, care nu va putea depăşi 25 de zile atât în cazul procedurii generale, cât şi în cazul procedurii simplificate, de la termenul de verificare, întocmire şi publicare a tabelului preli­minar; locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor, care trebuie să aibă loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului preliminar de creanţe.

În cazul intrării în faliment în procedură generală, în temeiul prevederilor art. 146 din Legea nr. 85/2014, notificarea se comunică creditorilor cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului‑limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor ce se solicită a fi trecute în tabelul suplimentar şi cuprinde: termenul‑limită pentru înregistrarea cererii de ad­mitere a creanţelor născute după data deschiderii procedurii, de maximum 45 de zile de la data intrării în faliment; termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar, care nu va depăşi 30 de zile de la termenul de înregistrare a declaraţiilor de creanţă; termenul de depunere a contestaţiilor, care va fi de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar; termenul de întoc­mire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului de verificare, întocmire şi publicare a tabelului supli­mentar.

 

3. Formularea şi înregistrarea decla­raţiei de creanţă

Astfel cum am precizat, în vederea dobândirii calităţii de creditori îndreptăţiţi să participe la procedură în sensul art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea
nr. 85/2014 şi, subsecvent, pentru a avea posi­bilitatea valorificării creanţelor în cadrul proce­durii, cre­ditorii debitorului insolvent trebuie să formuleze şi să depună la tribunal cerere de cre­anţă însoţită de actele justificative ale acesteia, care urmează să fie verificate, admise şi înscrise în tabelul preliminar al creanţelor.

Ca efect al declaraţiei de creanţă, creditorul urmăreşte să obţină un titlu pentru a participa la plăţile/distribuţiile din procedură în urma lichidării bunurilor debitorului sau la cele din reorganizarea judiciară.

În vederea satisfacerii creanţelor în cadrul pro­cedurii de insolvenţă, alin. (1) al art. 102 din noua lege prevede că toţi creditorii debitorului ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, cu excepţia salariaţilor^[viii], vor trebui să de­pună cerere de admitere a creanţelor, prin registra­tura tribunalului, însoţită de actele do­veditoare.

În ceea ce priveşte locul depunerii cererii de admitere a creanţelor, în practica judiciară au apărut divergenţe de interpretare care au fost generate de faptul că legea nu indică în mod expres locul unde trebuie depuse cererile de admitere a creanţelor de către creditorii cu creanţe anterioare datei de deschidere a procedurii, alţii decât salariaţii, şi nici atribuţia administratorului judiciar/lichidatorului de a prelua şi înregistra aceste cereri, menţionând doar limita de timp în care se depun declaraţiile, precum şi locul înregistrării acestora. Astfel,
art. 102 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 stabileşte expres că administratorul judiciar este cel care înregistrează creanţele salariale, înregistrare pe care o face din oficiu în baza eviden­ţelor contabile ale debitoarei. Este o situaţie de excepţie regle­mentată expres doar în privinţa creanţelor salariale.

În schimb, în privinţa celorlalţi creditori, în timp ce prima teză a art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se referă la „depunerea” cererii de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, teza a II‑a a aceluiaşi text legal face menţiune despre „înregistrarea” acestor cereri într‑un registru păstrat la grefa tribunalului.

S‑a reţinut de Înalta Curte că administratorul judiciar nu acţionează ca un mandatar al credito­rilor, ci este, alături de instanţele judecătoreşti, judecătorul‑sindic şi lichidatorul judiciar, un organ care aplică procedura şi care trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de Legea nr. 85/2014. Art. 58 din Legea nr. 85/2014 stabileşte principalele atribuţii ale administratorului judiciar, printre acestea nere­găsindu‑se primirea declaraţiilor de creanţă şi înre­gistrarea acestora la tribunal.Această chestiune a fost tranşată de Înalta Curte^[ix], care, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 C. pr. civ., a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 102 alin. (1) teza I şi a II‑a din Legea nr. 85/2014, cererile de admitere a creanţelor, formulate de creditorii cu creanţe anterioare datei de deschidere a procedurii, alţii decât salariaţii, trebuie să fie depuse la tribunal, în termenul fixat prin hotărârea de deschi­dere a procedurii, şi înregistrate într‑un registru care se va păstra la grefa tribunalului.

În situaţia depunerii cererii de admitere a creanţelor numai la administratorul judiciar, deşi legea nu prevede în sarcina acestuia o obligaţie sub acest aspect, este posibil ca administratorul judiciar să înainteze cererea către tribunal pentru înregistrare în registrul de creanţe. În acest caz, pentru a fi considerată în termen, cererea de creanţe trebuie înregistrată la tribunal în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii.

În consecinţă, cererea de creanţă depusă în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii şi înregistrată la grefa tribunalului, fie de către creditor, personal sau prin reprezentant, fie de către administratorul judiciar, prin registratură, prin poştă sau prin alt mijloc prevăzut de lege, are drept efect dobândirea calităţii de creditor îndreptăţit să participe la procedură.

În doctrină^[x] s‑a afirmat că natura acestei cereri diferă în funcţie de cele două faze distincte ale procedurii de verificare: o primă fază având carac­ter administrativ, derulată în cadrul procedurii, dar nu în instanţă, în care declaraţiile de creanţă sunt verificate de practicianul în insolvenţă şi admise, dacă nu sunt contestate de cineva sau în măsura în care apreciază astfel practicianul, şi o a doua fază, în faţa tribunalului, prin judecătorul‑sindic, care începe de îndată ce o creanţă este contestată printr‑o sesizare adresată acestuia.

Legiuitorul prevede o excepţie de la regula potrivit căreia creditorii cu creanţe anterioare au obligaţia de a formula o declaraţie de creanţă, prevăzând expres că creanţele salariale vor fi înregistrate din oficiu de către administratorul judiciar în conformitate cu evidenţele contabile ale debitorului. În situaţia în care aceste evidenţe nu se găsesc ori nu au fost ţinute în mod corespunzător, creanţele salariaţilor vor fi evaluate în baza oricăror mijloace de probă^[xi].

Conform alin. (2) al art. 102 din Legea nr. 85/2014, crean­ţele în baza cărora s‑a deschis procedura insolvenţei sunt înregistrate de administratorul judiciar, în baza documentelor justificative ataşate cererii de deschidere a procedurii şi în urma verificării, fără a fi necesară depunerea unei cereri de admitere, potrivit alin. (1) din acelaşi articol, cu excepţia cazului în care se solicită şi accesorii. Prin urmare, creditorul care a învestit judecătorul‑sindic cu cerere de deschidere a procedurii nu trebuie să depună, ulterior pronunţării hotărârii prin care s‑a dispus deschiderea procedurii, declaraţie de creanţă în ceea ce priveşte aceste creanţe, cu excepţia cazului în care solicită şi accesorii ale creanţei, calculate până la data deschiderii proce­durii, ipoteză în care acest creditor va formula cerere de admi­tere a creanţei constând în contravaloarea acestor accesorii.

Prin intermediul dispoziţiei inserate în alin. (2) al art. 102 din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a asimilat cererea prin care creditorul a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei invocând exis­tenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi actele ataşate la aceasta cu cererea de admitere a creanţei şi documentele justificative ale creanţei.

În acest mod, legiuitorul a tranşat problema care a generat jurisprudenţa neunitară sub vechea reglementare.

În funcţie de circumstanţele cauzei şi pentru motive temeinice, legea conferă judecăto­rului-sindic posibilitatea de a prelungi termenele de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe şi termenul de definitivare a tabelului de creanţe, cu maximum 30 de zile.

În doctrină^[xii] s‑a apreciat că pot fi motive te­meinice de majorare a termenelor complexitatea procedurii în ansamblu, datorată obiectului de activitate al debitorului, numărul mare de creditori cu sedii răspândite teritorial pe o arie întinsă, durata evaluării ce trebuie depusă împreună cu tabelul definitiv de creanţe etc.

Natura termenului de înregistrare a creanţei, prelungit sau nu în condiţiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, este aceea de termen de decă­dere şi, prin urmare, nu se pune problema între­ruperii sau suspendării acestui termen.

Sancţiunea decăderii este expres prevăzută în art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care sta­bileşte ca titularii de creanţe anterioare deschiderii procedurii care nu depun cererea de admitere a creanţei în termenul prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b) sunt decăzuţi din dreptul de a fi înscrişi în tabelul creditorilor şi nu dobândesc calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insol­venţei deschisă împotriva debitorului lor.

Decăderea prevăzută de art. 114 din Lege are natura unei decăderi de drept procesual civil. Chiar dacă legea dă dreptul judecătorului‑sindic să îl prelungească, termenul prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b) repre­zintă un termen procedural legal impe­­rativ, ce se consideră ca fiind prezumat sub sancţiunea decăderii survenită în cazul neres­pectării lui, excepţiile trebuind să fie prevăzute expres.

S‑a apreciat în doctrină că, deşi acest termen este unul de decădere, în anumite situaţii, creditorilor trebuie să li se recu­noască dreptul de a fi repuşi în termen dacă, dintr‑o împrejurare mai presus de voinţa lor, au pierdut termenul de exercitare a mijloacelor procesuale recunoscute de lege^[xiii].

Decăderea din drepturile prevăzute de art. 114 alin. (1) va putea fi invocată oricând pe parcursul procedurii, de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie.

În literatura de specialitate^[xiv] s‑a menţionat că decăderea poate fi invocată de către debitor şi orice creditor interesat numai în cadrul unei contestaţii la tabelul preliminar atunci când practicianul în insolvenţă a înscris creanţa respectivă.

Când notificarea s‑a făcut cu încălcarea art. 42 din Lege, adică nu a fost comunicată creditorului conform Codului de proce­dură civilă, nu se aplică sancţiunea decăderii din drepturile respec­tive.

Prin urmare, creditorul care nu a avut cunoştinţă de deschi­derea procedurii, întrucât nu a fost notificat potrivit legii, poate solicita înscrierea creanţei sale în tabelul creanţelor, cu condiţia ca procedura să se afle în derulare.

În doctrină^[xv], reglementarea în discuţie, cu privire la preluarea procedurii de către aceşti creditori din stadiul în care se află la momentul înscrierii lor la masa credală, a fost apreciată ca măsură de garantare a caracterului transparent al procedurii şi o bună reparaţie adusă creditorului nelistat de debitor.Art. 42 alin. (3) teza a II‑a prevede că, în cazul în care creditorii nu au fost notificaţi potrivit prevederilor art. 99 alin. (3), depun declaraţie de creanţă şi, dacă creanţa va fi considerată valabilă, aceştia vor prelua procedura din stadiul în care se află la momentul înscrierii lor la masa credală, cu toate efectele ce decurg din aceasta.

Considerăm că soluţia legiuitorului este supe­rioară celei oferite de art. 7 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2006, care asimila publicarea noti­ficării colective în BPI cu notificarea către cre­ditorii neidentificaţi în listă, stabilind că notificarea individuală va fi considerată îndeplinită dacă s‑a efectuat publicarea notificării colective în BPI.

În concluzie, potrivit actualei reglementări, cre­ditorul notificat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 99 alin. (3) are posibilitatea de a formula cererea de creanţă după împlinirea ter­me­nului stabilit de judecătorul‑sindic pentru înregistrarea acestei cereri, preluând procedura din etapa în care aceasta se află.

 

4. Caz practic – Creditor unic, succesor în drepturi al unui creditor care a fost supus unor proceduri succesive de reorganizare. Lipsa notificării individuale a ultimului creditor succesor în drepturi. Închiderea procedurii insolvenţei debitoarei în temeiul art. 177 din Legea insolvenţei. Consecinţe

Prin decizia civilă nr. 758/2018 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă s‑a admis apelul formulat de apelantul M.M.A.C.A. împotriva sentinţei civile nr. 163 din 8 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Iaşi, Secţia a II‑a civilă – faliment, care a fost anulată în tot şi, în consecinţă, s‑a constatat că apelantul creditor M.M.A.C.A. este repus de drept în termenul de formulare a declaraţiei de creanţă. S‑a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea continuării procedurii.

Prin sentinţa civilă nr. 163 din 8 februarie 2018, pro­nunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II‑a civilă – faliment, în temeiul dispoziţiilor art. 177 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitorului L.T. SRL. Au fost dispuse şi măsurile subsecvente prevăzute de art. 179 şi art. 180 din Legea nr. 85/2014.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul‑sindic a reţi­nut că lichidatorul judiciar a solicitat prin raportul de activitate final, aprobarea propunerii de închidere a procedurii insolvenţei debitoarei L.T. SRL, în temeiul art. 177 din Legea insolvenţei, şi radierea acesteia din registrul în care este înmatriculată. În cuprinsul raportului final depus de către lichidatorul judiciar se arată că, aşa cum rezultă din cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi din documentele predate, societatea debitoare a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă la plata sumei de 82.938,86 lei către M.E.C.R.M.A. (denumirea actuală a M.E.C.T.). Cu toate acestea, deşi a fost notificat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, M.E.C.R.M.A. nu a formulat cerere de înscriere la masa credală în termenul indicat prin sentinţa de deschidere.

Din adresa nr. xxx din 7 septembrie 2017 emisă de DGRFP Iaşi rezultă că debitoarea nu are datorii faţă de bugetul consolidat al statului.

În condiţiile în care nu s‑a formulat nicio cerere de înscriere la masa credală în termenul stabilit de instanţă, constatând că s‑au întocmit şi comunicat notificările în condiţiile art. 61 din Lege, văzând şi dispoziţiile art. 177 din Legea
nr. 85/2014, care prevăd că, „în cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor în condiţiile art. 71, dacă judecătorul‑sindic constată că la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, nu s‑a depus nicio cerere va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii”, s‑a dispus în consecinţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen şi motivat, M.M.A.C.A., criticând‑o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând redeschiderea procedurii insolvenţei, repunerea în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă şi înscrierea sa în tabelul creditorilor asupra averii debitoarei L.T. SRL.

În apelul declarat, M.M.A.C.A. invocă lipsa îndeplinirii procedurii de notificare privind deschiderea procedurii insol­venţei prevăzute de art. 99 din Legea nr. 85/2014, de către lichidatorul judiciar C.I. Potrivit susţinerilor apelantului, lichidatorul judiciar a trimis notificarea către o instituţie care nu se mai afla în fiinţă la data deschiderii procedurii.

Apelantul‑creditor M.M.A.C.A. arată că este succesor în drepturi al M.E.C.R.M.A., care, la rândul său, este succesor în drepturi al M.E.C.T., iar în contradictoriu cu acesta din urmă s‑a pronunţat sentinţa civilă nr. yyy din 7 decembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care debitoarea L.T. SRL a fost obligată să‑i plătească suma de 82.938,86 lei, această hotărâre constituind titlul său de creanţă.

Lichidatorul judiciar al debitoarei L.T. SRL a depus întâm­pinare, solicitând respingerea apelului formulat de M.M.A.C.A.

Menţionează că, în baza art. 99 din Legea nr. 85/2014, a procedat la publicarea notificării privind deschiderea insol­venţei în BPI, notificarea fiind publicată în BPI zzz din 29 august 2017. De la această dată, conform dispoziţiilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 85/2014, apelanta a fost notificată legal privind deschiderea procedurii. Mai mult, lichidatorul susţine că a procedat la notificarea prin scrisoare recomandată a M.E.C.R.M.A. Această instituţie a confirmat de primire notifi­carea la data de 12 septembrie 2017, aşa cum rezultă din ştampila aplicată, semnătura olografă şi data înscrisă olograf în cuprinsul confirmării de primire anexate în copie.

Face trimitere la dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturile privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitorului.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formu­late, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea a apreciat că apelul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Pe fondul criticilor formulate în apel, Curtea a reţinut că, în raport de etapa de procedură în care ne aflăm şi de momentul la care apelantul a luat cunoştinţă de procedura insolvenţei deru­lată împotriva debitorului său, singura cale procedurală efi­cientă pe care ar avea‑o la îndemână creditorul care pretinde că nu a fost notificat corespunzător cu privire la deschiderea procedurii este apelul declarat împotriva sentinţei prin care s‑a dispus închiderea procedurii în temeiul art. 177 din Legea
nr. 85/2014.

Instanţa de apel a constatat că, prin cererea de apel formu­lată, apelantul solicită redeschiderea procedurii insolvenţei, repunerea în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă şi înscrierea sa în tabelul creditorilor asupra averii debitoarei L.T. SRL, susţinând că prin efectuarea defectuoasă a actului de procedură, respectiv notificarea prevăzută de art. 99 din Legea nr. 85/2014, i‑a fost produsă o vătămare, în valoare de 82.938,86 lei, constând în contravaloarea creanţei pe care o deţine în baza sentinţei civile nr. yyy din 7 decembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Curtea notează că, prin sentinţa civilă nr. 163 din 08 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, ce formează obiectul prezentei căi de atac, s‑a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei L.T. SRL în temeiul dispoziţiilor art. 177 din Legea nr. 85/2014, reţinându‑se că nu a fost formulată nicio cerere de înscriere la masa credală în termenul stabilit de instanţă. În considerentele hotărârii se constată că societatea debitoare a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă la plata sumei de 82.938,86 lei către M.E.C. R.M.A. (denumirea actuală a M.E.C.T.), care, deşi a fost notificat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu a formulat cerere de înscriere la masa credală în termenul indicat prin sentinţa de deschidere.

În apelul declarat, M.M.A.C.A. invocă lipsa îndeplinirii procedurii de notificare privind deschiderea procedurii insol­venţei prevăzute de art. 99 din Legea nr. 85/2014, de către lichidatorul judiciar C.I., susţinând că notificarea a fost trimisă către o instituţie care nu se mai afla în fiinţă la data deschiderii procedurii.

Prin încheierea nr. 179 din 18 august 2017 a Tribunalului Iaşi, s‑a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei şi intrarea în faliment a debitoarei L.T. SRL, fiind stabilit termen‑limită pentru depunerea cererilor de creanţe la data de
2 octombrie 2017.

Potrivit art. 42 alin. (3) din Legea nr. 85/2014: „Prin excep­ţie de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de pro­cedură civilă. Creditorii care nu au fost notificaţi potrivit pre­vederilor art. 99 alin. (3) sunt consideraţi de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor, prin depunerea unei cereri de admitere la masa credală şi vor prelua procedura în stadiul în care se afla în momentul înscrierii lor la masa credală”.

Potrivit art. 99 din acelaşi act normativ, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, în condiţiile art. 74, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea men­ţiunii.

Notificarea prevăzută la alin. (1) se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într‑un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, ea urmând să cuprindă, printre altele, şi termenul‑limită pentru înre­gistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă.

Instanţa de apel a reţinut că debitoarea insolventă, societatea L.T. SRL, a fost obligată, în temeiul sentinţei civile nr. yyy din 7 decembrie 2015 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, să plătească M.E.C.T. suma de 82.938,86 lei, plus dobânzile legale de la data efectuării plăţii şi până la achitarea integrală.

Existenţa acestui creditor a fost cunoscută de lichidatorul judiciar, astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului.

În consecinţă, apelantul‑creditor era identificat de către lichidatorul judiciar, context în care acesta din urmă era obligat să procedeze la efectuarea notificării acestuia conform Codului de procedură civilă, astfel cum prevăd expres dispoziţiile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, notificarea doar prin BPI nefiind îndestulătoare.

În ceea ce priveşte modalitatea în care s‑a efectuat, în concret, notificarea acestui creditor, Curtea a constatat că aceasta nu respectă exigenţele în materie, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 85/2014.

Instanţa de apel a notat că apelantul‑creditor M.M.A.C.A. este succesor în drepturi al M.E.C.R.M.A., care, la rândul său, este succesor în drepturi al M.E.C.T.

Creditorul M.E.C.T. a fost reorganizat ca urmare a apariţiei O.U.G. nr. 55/2015 din 19 noiembrie 2015 şi a transmis calitatea sa de creditor către M.E.C.R.M.A, potrivit art. 2 din OUG nr. 55/2015.

Apelantul din cauza pendinte, M.M.A.C.A., a luat fiinţă prin reorganizarea M.E.C.R.M.A., în temeiul O.U.G. nr. 1/2017 din 4 ianuarie 2017, astfel cum rezultă din art. 6 din O.U.G. nr. 1/2017.

Conform art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2017, apelantul a devenit succesor în drepturi şi obligaţii al M.E.C.R.M.A. în privinţa activităţilor din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri, comerţului, antreprenoriatului şi investiţiilor străine: „Ministerele nou‑înfiinţate sau care preiau, instituţii, activităţi şi structuri, după caz, de la alte ministere sau autorităţi, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, preiau personalul aferent acestora în condiţiile legii şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile ministerelor sau autorităţilor care derulau aceste activităţi”.

Verificând înscrisurile de la dosarul cauzei, s‑a constatat că notificarea trimisă prin scrisoare recomandată la data de
12 septembrie 2017 a fost expediată către M.E.C.R.M.A., persoană juridică ce nu mai exista încă din data de 4 ianuarie 2017, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de apelantă vizând reorganizarea sa.

Este de observat că această notificare a fost primită de M.E., conform ştampilei aplicate de acest minister pe avizul de recepţie depus la dosarul cauzei.

Din cele expuse anterior rezultă cu evidenţă că notificarea nu a fost adresată apelantului M.M.A.C.A., care este succesor în drepturi al M.E.C.R.M.A. şi care, la rândul său, este succesor în drepturi al M.E.C.T. şi nici nu a fost primită de acesta.

În raport cu cele anterior expuse, instanţa de control judiciar constată că, referitor la apelantul M.M.A.C.A., nu a existat propriu‑zis o procedură de notificare privind deschiderea procedurii insolvenţei prevăzute de art. 99 din Legea nr. 85/2014, care să fi fost realizată de către lichidatorul judiciar C.I. SPRL.Simpla împrejurare că notificarea a fost trimisă la adresa din C.V. nr. 152, Sector 1 Bucureşti, unde are sediul indicat şi apelanta – astfel cum rezultă din cererea de apel –, nu este de natură a complini neajunsurile procedurii de noti­ficare.

În consecinţă, apelantul M.M.A.C.A. nu a avut cunoştinţă de procedura derulată în legătură cu debitorul său din motive ce nu îi sunt imputabile.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a apre­ciat că în mod neîntemeiat a procedat jude­că­torul‑sindic, dispunând închiderea procedurii, în condiţiile în care unicul creditor al debitoarei nu a fost notificat corespunzător exigenţelor legale.

Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte creanţa creditorului M.M.A.C.A., se aplică dispo­ziţiile art. 42 alin. (3) din Legea nr. 85/2014: „(…) Creditorii care nu au fost notificaţi potrivit preve­derilor art. 99 alin. (3) sunt consideraţi de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor (…)”.

Fiind consideraţi de drept în termenul de de­punere a cererilor de admitere a creanţelor, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile referitoare la terme­nul‑limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţă, nefiind îndeplinite condiţiile premisă pentru inci­denţa instituţiei repunerii în termen, respec­tiv existenţa unui termen procedural imperativ şi nerespectarea acestui termen.

În consecinţă, nu este necesar ca instanţa de judecată să dispună repunerea în termen, din moment ce, în ipoteza vizată de dispoziţiile legale anterior evocate, repunerea se realizează în virtutea legii.

Astfel, s‑a constatat că apelantul‑creditor M.M.A.C.A. este repus de drept în termenul de formulare a declaraţiei de creanţă.

Raportat considerentelor expuse, Curtea, în aplicarea
art. 480 alin. (2) C. pr. civ., a admis apelul formulat de M.M.A.C.A. împotriva sentinţei civile nr. 163 din 8 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Iaşi, Secţia a II‑a civilă – faliment, hotărâre pe care a anulat‑o dispunând trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea continuării procedurii.

 

5. Concluzii

Din cazul practic prezentat rezultă, cu evidenţă, importanţa modalităţii în care este realizată, în concret, de către practi­cianul în insolvenţă desemnat să administreze procedura insol­venţei debitorului, notificarea creditorilor cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei.

Legiuitorul instituie, în cuprinsul art. 99 din Legea
nr. 85/2014, obligaţia practicianului în insolvenţă desemnat să gestioneze procedura de a trimite, în urma deschiderii proce­durii, o notificare individuală tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, în condiţiile art. 74, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înre­gistrat, pentru efectuarea menţiunii.

Instituind obligativitatea notificării creditorilor cunoscuţi conform prevederilor Codului de procedură civilă, legiuitorul a urmărit să asigure o informare reală şi efectivă a acestora în legătură cu situaţia deschi­derii procedurii debitorului.

În condiţiile în care lichidatorul judiciar a trimis notificarea către o instituţie care nu se mai afla în fiinţă la data deschiderii procedurii întrucât creditorul iniţial fusese supus unor proceduri de reorganizare succesivă, faţă de împrejurarea că procedura de comunicare a fost semnată de către o altă persoană juridică ce avea sediul la aceeaşi adresă, toate acestea coroborate cu faptul că nu a fost notificat efectiv creditorul ce era succesor în drepturi la momentul comunicării notificării, reiese cu evidenţă că exigenţele impuse de lege în materie, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 85/2014, nu au fost respectate.

În aceste circumstanţe factuale în mod neîn­temeiat a procedat judecătorul‑sindic, dispunând închiderea procedurii, sens în care a reţinut inci­denţa dispoziţiilor art. 177 din Legea nr. 85/2014, care prevăd: „În cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, în condiţiile art. 71, dacă judecăto­rul‑sindic constată, la expirarea termenului pentru înregistrarea cere­rilor de admitere a creanţelor, că nu s‑a depus nicio cerere, va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii”.

Pentru a fi operant acest caz de închidere a procedurii, era imperios necesar să fi existat o notificare individuală reală a unicului creditor succesor în drepturi al creditorului iniţial referitor la deschiderea procedurii împotriva debitorului.

Nelegalitatea acestei notificări ce trebuia realizată, conform Codului de procedură civilă, în persoana creditorului succesor în drepturi atrage, în mod direct, şi nelegalitatea sentinţei de închidere a procedurii insolvenţei pe temeiul art. 177 din Legea nr. 85/2014.

Note

[i] Pentru mai multe detalii asupra scopului procedurii, astfel cum este acesta definit de art. 2 din Legea nr. 85/2014, a se vedea R. Bufan (coord.), Tratat practic de insolvenţă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 91 şi urm.

[ii] În cuprinsul art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 85/2014 este definită noţiunea de creditor îndreptăţit sa participe la procedură, ca fiind acel titular al unui drept de creanţă asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanţei, în urma admiterii căreia acesta dobândeşte drepturile şi obligaţiile reglementate de această lege pentru fiecare stadiu al proce­durii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlătu­rării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum şi prin închiderea procedurii; au calitatea de creditor, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului.

[iii] R. Bufan (coord.), op. cit., p. 461.

[iv] St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeş, Codul insolvenţei comentat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 278.

[v] CJUE, Hotărârea din 9 februarie 2006, Cauza C‑473/04, Plumex împotriva Young Sports NV. În această cauză, CJUE a fost sesizată cu două întrebări preliminare referitoare la interpretarea art. 4‑11 şi art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială; prima întrebare: există o relaţie ierarhică între comunicarea actelor prin intermediul autorităţilor (art. 4‑11) şi cea prin poştă (art. 14)?; a doua întrebare: în cazul comunicării unui act prin ambele modalităţi de transmitere, care este data de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea unei căi de atac? În fapt, societăţii portugheze Plumex, cu sediul în Portugalia, i s‑a comunicat o hotărâre a unui tribunal de primă instanţă din Belgia, prin care a fost obligată la plata unei sume către Young sport NV. Comunicarea hotărârii s‑a făcut atât prin intermediul autorităţilor desemnate, cât şi prin poştă. La 17 decembrie 2001, Plumex a formulat apel la Hof van Beroep, care l‑a respins ca fiind tardiv introdus, conform art. 1051 din Codul judiciar belgian, data expirând la 11 decembrie 2001. Motivul a fost acela că termenul a început să curgă de la data primei comunicări valabil efectuate (prin poştă). Plumex a formulat recurs la Hof van Cassatie, argumentând că reglementările trebuie să fie interpretate în sensul că transmiterea prin autorităţi a fost principala metodă care prevalează asupra celei prin poştă, iar data de la care ar trebui calculat termenul este data la care s‑a făcut comunicarea prin autorităţi (ulterioară celei prin poştă).

În aceste condiţii, Hof van Cassatie a decis să suspende procedura şi să adreseze două întrebări preliminare Curţii de Justiţie; prima întrebare: există o relaţie ierarhică între comunicarea actelor prin intermediul autorităţilor (art. 4‑11) şi cea prin poştă (art. 14)?; a doua întrebare: în cazul comunicării unui act prin ambele modalităţi de transmitere, care este data de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea unei căi de atac?

[vi] C. Ap. Bucureşti, s. a. VI‑a com., dec. nr. 2602 din 19 octombrie 2006, în Culegere de practică judiciară 2007, vol. II, p. 240.

[vii] I. Adam, C.N. Savu, Legea procedurii insolvenţei. Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 422.

[viii] Pentru detalii privind creanţele salariale în cadrul procedurii, a se vedea: M. Comşa, Creanţele salariale în procedura insolvenţei angajatorului – Studiu de caz, în Phoenix nr. 69, p. 16 şi urm.; I.T. Ştefănescu, Regimul creanţelor salariale în cazul insolvenţei angajatorului, în Dreptul nr. 10/2006, p. 47 şi urm.

[ix] ICCJ, dec. nr. 72 din 15 octombrie 2018, publicată în M. Of. nr. 85 din 4 februarie 2019. În considerentele deciziei s‑a reţinut că una dintre condiţiile necesare pentru dobândirea calităţii de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente, este înregistrarea unei cereri de admitere a creanţelor la grefa tribunalului. În mod similar, art. 102 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 prevede că toate creanţele prezentate a fi admise şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar sau creditor.

De la data înregistrării în registrul de creanţe, cererea dobândeşte dată certă, putându‑se stabili dacă a fost depusă în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, fără administrarea altor probe şi fără concursul altor participanţi la procedură.

Chestiunea de drept generată de interpretarea diferită a prevederilor art. 102 alin. (1) primele două teze din Legea nr. 85/2014 vizează situaţia depunerii cererilor de creanţe numai la administratorul judiciar în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii şi înregistrării acestora la tribunal cu depăşirea limitei de timp anterior menţionate. S‑a pus problema dacă în această situaţie operează sancţiunea decăderii prevăzută de art. 114 din Legea nr. 85/2014.

Pentru lămurirea acestei chestiuni de drept trebuie pornit de la caracterele cererii de admitere a creanţelor. Aceasta din urmă îmbracă forma unei cereri de chemare în judecată cuprinzând, în special, elementele prevăzute de art. 104 din Legea nr. 85/2014.

În privinţa elementelor extrinseci ale cererii, cum ar fi locul depunerii, deşi Legea insolvenţei nu prevede expres, devin aplicabile prevederile art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, conform cărora „dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil”. Astfel, în temeiul normei generale prevăzute la art. 199 alin. (1) C. pr. civ., care se aplică în completare, cererea de admitere a creanţelor, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare la registratura tribunalului.

Ca orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti, cererea de admitere a creanţelor va fi considerată ca făcută în termen, în condiţiile art. 183 C. pr. civ., dacă a fost depusă înăuntrul termenului fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, la poştă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau locuri de deţinere. În mod similar, în privinţa cererii de admitere a creanţelor este aplicabilă repunerea în termen reglementată de art. 186 C. pr. civ.

Depunerea cererii de admitere a creanţelor la administratorul judiciar are doar rolul de informare a acestuia, facilitând verificarea creanţelor cu celeritate, însă nu suplineşte obligaţia creditorilor de a depune cererile la tribunal.

[x] A. Avram, Procedura insolvenţei. Efectele deschiderii procedurii. Primele măsuri, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 197.

[xi] St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeş, op. cit., p. 284.

[xii] R. Bufan (coord.), op. cit., p. 465.

[xiii] St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeş, op. cit., p. 280.

[xiv] R.N. Ţăndăreanu, Codul insolvenţei comentat, vol. I – art. 1‑182, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017, p. 416.

[xv] R. Bufan (coord.), op. cit., p. 462.